Pregătiţi-vă în fiecare zi pentru templu
Când aveam nouă ani, am avut, la Societatea Primară, o învăţătoare minunată care se numea sora Kohler. Eu eram foarte timidă şi ea era atât de blândă, încât îmi plăcea să fiu în preajma ei. Într-o zi, ne-a dat fiecăruia câte o foaie de hârtie. Cu toţii am scris ce doream să facem când aveam să creştem mari. Eu am scris: „Mă duc la facultate şi mă căsătoresc în templu”. Mi-am lipit această foaie de hârtie deasupra uşii de la încăperea în care îmi ţineam hainele. Noaptea, lumina lămpii de pe stradă strălucea în fereastra mea. Priveam în sus la foaia mea de hârtie. Îmi amintea că doream să merg la templu.
Pe vremea aceea, existau doar 12 temple în toată lumea. Doream să merg la fiecare dintre ele.
Ori de câte ori mama mea şi tatăl meu planificau o vacanţă, ei ne duceau mereu la templu. Locuiam în Oregon, S.U.A. Templul cel mai apropiat se afla la 965 de kilometri depărtare, în Cardston, Alberta, în Canada. Maşina noastră nu avea aer condiţionat. Fratele meu, sora mea şi cu mine stăteam pe locurile din spate. Atârnam un prosop umed pe partea exterioară a geamului maşinii. Apoi, ni-l puneam pe gât ca să ne răcorim.
Era o adevărată încântare când, în sfârşit, vedeam templul. Nu ştiam prea multe despre ce se întâmpla acolo, dar părinţii mei erau întotdeauna fericiţi când ieşeau din templu. Ştiam că templul era foarte important. Ştiam că era casa Domnului. (În fotografie, eu sunt cea cu cămaşa albă.)
După ce am împlinit 12 ani, am fost să înfăptuiesc botezuri în mai multe temple. Când l-am întâlnit pe viitorul meu soţ, am aflat că şi el îndrăgea templul! Ne-am căsătorit în Templul Manti, Utah.
Vă puteţi pregăti în fiecare zi pentru templu. Mergeţi la templu când puteţi. Atingeţi zidurile lui. Când nepotul meu, Jarret, avea 11 ani, el lucra la istoria familiei în fiecare duminică împreună cu tatăl lui. A găsit multe nume de strămoşi. Acum că are 12 ani, el înfăptuieşte botezuri în templu pentru aceşti strămoşi!
Când sunteţi în templu, puteţi păşi pe unde păşeşte Isus. Templul este casa Sa. Sper că vă veţi ruga în fiecare zi pentru ca Tatăl Ceresc să vă ajute să vă pregătiţi să intraţi în templu şi să simţiţi dragostea Sa.