Cel neprihănit va trăi prin credinţă

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf

al doilea consilier în Prima Preşedinţie

President Uchtdorf and his daughter visiting refugees

Rabinul şi omul care făcea săpun

Există o veche poveste iudaică despre un om care făcea săpun care nu credea în Dumnezeu. Într-o zi, în timp ce se plimba cu un rabin, el a spus: „Este ceva ce nu pot să înţeleg. Religia există de mii de ani. Dar, oriunde te uiţi, este răutate, corupţie, necinste, nedreptate, durere, foamete şi violenţă. Se pare că religia nu a îmbunătăţit lumea deloc. Aşadar, vă întreb, la ce foloseşte?”.

Pentru o vreme, rabinul nu a răspuns, dar a continuat să meargă alături de omul care făcea săpun. În cele din urmă, s-au apropiat de un loc de joacă unde copiii acoperiţi de praf, se jucau cu pământ.

„Este ceva ce nu înţeleg”, a spus rabinul. „Priveşte acei copii. Săpunul există de mii de ani şi, totuşi, acei copii sunt murdari. La ce foloseşte săpunul?”.

Omul care făcea săpun a spus: „Dar, rabinule, nu este corect să dăm vina pe săpun din pricina acestor copii murdari. Săpunul trebuie să fie utilizat pentru a-şi putea îndeplini scopul”.

Rabinul a zâmbit şi a spus: „Exact”.

Cum vom trăi?

Apostolul Pavel, citând un profet din Vechiul Testament, a rezumat ce înseamnă să fii credincios scriind: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:17).

Poate că din această afirmaţie simplă înţelegem diferenţa dintre o religie care este firavă şi ineficientă şi una care are puterea de a transforma vieţi.

Dar, pentru a înţelege ce înseamnă să trăim prin credinţă, noi trebuie să înţelegem ce este credinţa.

Credinţa este mai mult decât un crez. Este încrederea deplină în Dumnezeu însoţită de fapte.

Ea este mai mult decât o dorinţă.

Este mai mult decât simplul fapt de a sta, de a da din cap şi de a spune că suntem de acord. Când spunem „cel neprihănit va trăi prin credinţă”, ne referim la faptul că suntem îndrumaţi şi conduşi de credinţa noastră. Noi acţionăm într-un mod care este în armonie cu credinţa noastră – nu datorită unei supuneri oarbe, ci datorită unei dragoste sincere şi pline de încredere faţă de Dumnezeul nostru şi faţă de înţelepciunea nepreţuită pe care El a revelat-o copiilor Săi.

Credinţa trebuie să fie însoţită de fapte; altfel nu are viaţă (vezi Iacov 2:17). Nu este cu adevărat credinţă. Ea nu are puterea de a schimba un singur individ, cu atât mai puţin lumea.

Femeile şi bărbaţii credincioşi se încred în Tatăl lor Ceresc milostiv – chiar şi în momente de incertitudine, chiar şi în momente de îndoială şi de adversitate când poate nu văd perfect sau nu înţeleg în mod clar.

Femeile şi bărbaţii credincioşi merg cu hotărâre pe calea uceniciei şi se străduiesc să urmeze exemplul Salvatorului lor Preaiubit, Isus Hristos. Credinţa motivează şi, cu siguranţă, ne inspiră să ne îndreptăm inimile spre cer şi să-i ajutăm, să-i înălţăm şi să-i binecuvântăm, în mod activ, pe semenii noştri.

Religia fără fapte este ca săpunul care rămâne în cutie. Acesta poate avea un potenţial extraordinar dar, în realitate, are puţină putere să schimbe ceva dacă nu îşi îndeplineşte scopul menit. Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos este o Evanghelie a faptelor. Biserica lui Isus Hristos ne învaţă adevărata religie sub forma unui mesaj al speranţei, credinţei şi carităţii, inclusiv al ajutorului spiritual şi temporal pe care îl oferim semenilor noştri.

Cu câteva luni în urmă, soţia mea, Harriet, şi cu mine am mers într-o excursie de familie alături de câţiva dintre copiii noştri în zona Mării Mediterane. Am vizitat câteva tabere de refugiaţi şi ne-am întâlnit cu familii din ţările devastate de război. Aceşti oameni nu făceau parte din religia noastră, dar erau fraţii şi surorile noastre şi aveau nevoie urgentă de ajutor. Inimile noastre au fost profund mişcate când am văzut cu propriii ochi modul în care credinţa activă a membrilor Bisericii noastre oferă ajutor, alinare şi speranţă semenilor noştri nevoiaşi, indiferent de religia, naţionalitatea sau educaţia lor.

Credinţa însoţită de faptele potrivite umple inima cu bunătate, mintea cu înţelepciune şi înţelegere, iar sufletul cu pace şi dragoste.

Credinţa noastră poate să binecuvânteze şi să influenţeze, în mod drept, atât pe cei din jurul nostru, cât şi pe noi.

Credinţa noastră poate umple lumea cu bunătate şi pace.

Credinţa noastră poate transforma ura în iubire şi duşmanii în prieteni.

Aşadar, cei neprihăniţi trăiesc acţionând cu credinţă; ei trăiesc având încredere în Dumnezeu şi mergând pe calea Sa.

Şi, acesta este genul de credinţă care poate transforma persoane, familii, naţiuni şi lumea.