2018
Să devenim sfinți din zilele din urmă exemplari
Noiembrie 2018


Să devenim sfinți din zilele din urmă exemplari

Vă las dragostea și binecuvântarea mea, să vă puteți ospăta din cuvântul Domnului și să puteți pune în practică învățăturile Sale în viața dumneavoastră.

Această conferință a fost una istorică și reprezintă o sursă de inspirație. Noi privim spre viitor cu entuziasm. Am fost motivați să facem lucrurile mai bine și să fim mai buni. Mesajele minunate transmise de la acest pupitru de către autoritățile noastre generale și oficianții noștri generali și muzica au fost sublime! Vă recomand cu putere ca, începând din această săptămână, să studiați aceste mesaje.1 Ele exprimă gândul și voința Domnului pentru poporul Său care trăiește în acest timp.

Noua programă de învățământ integrată, concentrată asupra căminului, sprijinită de Biserică are potențialul de a elibera puterea familiilor, pe măsură ce fiecare familie o urmează cu conștiinciozitate și grijă pentru a-și transforma căminul într-un sanctuar al credinței. Vă promit că, dacă veți lucra cu sârguință pentru a vă transforma căminul într-un centru de învățare a Evangheliei, cu timpul, zilele dumneavoastră de sabat vor deveni, cu adevărat, o desfătare. Copiii dumneavoastră vor fi entuziasmați să-și însușească învățăturile Salvatorului și să trăiască în conformitate cu acestea și influența dușmanului în viața și căminul dumneavoastră va scădea. Schimbările din familia dumneavoastră vor fi semnificative și continue.

Pe parcursul acestei conferințe, ne-am întărit hotărârea de a depune efortul esențial de a-L onora pe Domnul Isus Hristos de fiecare dată când ne referim la Biserica Sa. Vă promit că atenția noastră riguroasă de a folosi denumirea corectă a Bisericii Salvatorului și a membrilor acesteia va aduce credință sporită și acces la o mai mare putere spirituală pentru membrii Bisericii Sale.

Acum, voi vorbi despre temple. Știm că timpul pe care îl petrecem în templu este important pentru salvarea și exaltarea noastră și a familiilor noastre.

După ce ne primim rânduielile din templu și facem legăminte sacre cu Dumnezeu, fiecare dintre noi are nevoie de întărirea spirituală și instruirea continue care sunt posibile doar în casa Domnului. Strămoșii noștri au nevoie ca noi să slujim drept înlocuitori pentru ei.

Gândiți-vă la îndurarea și nepărtinirea mărețe ale lui Dumnezeu care, înainte de crearea lumii, a asigurat o cale pentru a le oferi binecuvântările din templu celor care au murit fără să cunoască Evanghelia. Aceste rânduieli sacre din templu sunt străvechi. Pentru mine faptul că sunt străvechi este emoționant și încă o dovadă a autenticității acestora.2

Dragii mei frați și dragile mele surori, atacurile dușmanului cresc exponențial în intensitate și diversitate.3 Nevoia ca noi să fim în templu des și cu regularitate nu a fost niciodată mai mare. Vă rog să vă gândiți, rugându-vă, la modul în care vă petreceți timpul. Investiți timp în viitorul dumneavoastră și al familiei dumneavoastră. Dacă aveți un templu care nu este prea departe de dumneavoastră, vă îndemn să găsiți o cale de a programa cu regularitate timpul pe care să-l petreceți cu Domnul – să fiți în casa Lui sfântă – apoi, urmați acel program cu rigurozitate și bucurie. Vă promit că, dacă veți face sacrificii de a sluji și preaslăvi în templele Sale, Domnul va asigura miracolele de care știe că aveți nevoie.

În prezent, avem 159 de temple dedicate. Este foarte important pentru noi să întreținem și să menținem corespunzător aceste temple. Cu trecerea timpului, templele au nevoie, inevitabil, de refacere și renovare. În acest scop, se fac acum planuri pentru a renova și moderniza Templul Salt Lake și alte temple din generația pionierilor. Detalii despre aceste proiecte vor fi împărtășite pe măsură ce vor fi elaborate.

Astăzi, suntem bucuroși să anunțăm planurile de construire a încă 12 temple. Aceste temple vor fi construite în următoarele locuri: Mendoza, Argentina; Salvador, Brazilia; Yuba City, California, S.U.A.; Phnom Penh, Cambodgia; Praia, Capul Verde; Yigo, Guam; Puebla, Mexic; Auckland, Noua Zeelandă; Lagos, Nigeria; Davao, Filipine; San Juan, Porto Rico; și Washington County, Utah, S.U.A.

Construirea și întreținerea templelor poate că nu vă va schimba viața, dar faptul că vă petreceți timp în templu o va face cu siguranță. Pe aceia care nu au vizitat templul de mult timp, vă încurajez să vă pregătiți și să vă întoarceți cât mai curând posibil. Apoi, vă invit să preaslăviți în templu și să vă rugați pentru a simți adânc în inimă dragostea infinită a Salvatorului pentru dumneavoastră, pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să poată dobândi propria mărturie despre faptul că El continuă să îndrume această lucrare sacră și eternă.4

Dragi frați și surori, vă mulțumesc pentru credința și eforturile dumneavoastră continue. Vă las dragostea și binecuvântarea mea, să vă puteți ospăta din cuvântul Domnului și să puteți pune în practică învățăturile Sale în viața dumneavoastră. Vă asigur că revelația continuă în Biserică și va continua până când „scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate și Marele Iehova va spune că lucrarea este terminată”5.

Vă binecuvântez cu mai multă credință în El și în lucrarea Sa sfântă, cu credință și răbdare pentru a îndura încercările personale pe care le aveți în această viață. Vă binecuvântez să deveniți sfinți din zilele din urmă exemplari. Vă binecuvântez astfel și îmi depun mărturia că Dumnezeu trăiește! Isus este Hristosul! Aceasta este Biserica Sa. Noi suntem poporul Său, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vedeți online mesajele de la conferința generală pe LDS.org și aplicația Biblioteca Evangheliei. Acestea vor fi publicate în Ensign și Liahona. Revistele Bisericii, inclusiv New Era și Friend, distribuite prin poștă sau descărcate online, reprezintă o parte importantă a programei dumneavoastră de învățare a Evangheliei, programă concentrată asupra căminului.

  2. Vedeți, de exemplu, Exodul 28; 29; Leviticul 8.

  3. Vedeți Mosia 4:29.

  4. Vedeți Wilford Woodruff, „The Law of Adoption”, discurs oferit la conferința generală a Bisericii, 8 apr. 1894. Președintele Woodruff a spus: „Nu am terminat [cu] revelația. Nu am terminat [cu] lucrarea lui Dumnezeu… Nu va fi un sfârșit al acestei lucrări decât atunci când va fi perfectă” (Deseret Evening News, 14 apr. 1894, p. 9).

  5. Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 150.