Răniți

Vârstnicul Neil L. Andersen

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

În testul încercărilor din viața muritoare, înaintați cu răbdare și puterea vindecătoare a Salvatorului va aduce lumină, înțelegere, pace și speranță.

În data de 22 martie 2016, puțin înainte de ora opt dimineața, două bombe ale unui atac terorist au explodat în aeroportul din Bruxelles. Vârstnicul Richard Norby, vârstnicul Mason Wells și vârstnicul Joseph Empey o însoțiseră pe sora Fanny Clain la aeroport pentru a lua avionul către Cleveland, Ohio, unde avea să slujească în misiune. Treizeci și două de persoane și-au pierdut viața și toți misionarii au fost răniți.

Cel mai grav rănit a fost vârstnicul Richard Norby, în vârstă de 66 de ani, care slujea împreună cu soția sa, sora Pam Norby.

Vârstnicul Norby a spus despre acel moment:

„Am realizat imediat ce se întâmplase.

Am încercat să alerg într-un loc sigur, dar am căzut… Am văzut că piciorul meu stâng era grav rănit. Am [observat] o funingine neagră, ca o pânză de păianjen, care se scurgea de pe ambele mâini. Am tras încet de ea, dar mi-am dat seama că nu era funingine, ci era pielea mea care fusese arsă. Cămașa mea albă devenea roșie din cauza unei răni de pe spatele meu.

În timp ce conștientizam în mintea mea ceea ce tocmai se întâmplase, un gând foarte clar mi-a trecut prin minte… Salvatorul știa unde eram, ceea ce tocmai se întâmplase și ceea ce trăiam în acel moment”¹.

Au urmat zile dificile pentru Richard Norby și soția sa, Pam. El s-a aflat în comă indusă, urmată de intervenții chirurgicale, infecții și o mare incertitudine.

Richard Norby a supraviețuit, dar viața sa nu avea să mai fie la fel. Doi ani și jumătate mai târziu, rănile sale încă se vindecă; o proteză înlocuiește partea piciorului care lipsește; fiecare pas este diferit față de cum era înainte de acel moment de pe aeroportul din Bruxelles.

De ce li s-a întâmplat acest lucru lui Richard și Pam Norby?² Ei au fost fideli legămintelor lor, au slujit anterior în Coasta de Fildeș și au crescut o familie minunată. Ar fi de înțeles dacă cineva ar spune: „Nu este corect! Nu este drept! Ei își dăruiau viața Evangheliei lui Isus Hristos; cum se poate întâmpla acest lucru?”.

Ne aflăm în viața muritoare

Deși detaliile sunt diferite, fiecare dintre noi avem parte de tragedii, teste și încercări neașteptate, atât fizice, cât și spirituale, deoarece ne aflăm în viața muritoare.

Când mă gândeam în această dimineață la vorbitorii din cadrul acestei sesiuni a conferinței, mi-am dat seama că doi dintre ei au pierdut copii și trei au pierdut nepoți care, în mod neașteptat, s-au întors la casa lor cerească. Niciunul nu a fost cruțat de boală și tristețe, și, după cum s-a spus, chiar în această săptămână, un înger de pe pământ pe care cu toții îl iubim, sora Barbara Ballard, a trecut dincolo de văl. Președinte Ballard, nu vom uita niciodată mărturia dumneavoastră din această dimineață.

Căutăm fericire. Ne dorim pace. Sperăm să avem parte de dragoste. Și Domnul ne oferă o mulțime de binecuvântări minunate. Însă, odată cu bucuria și fericirea, un lucru este sigur: vor exista momente, ore, zile, uneori ani când sufletul dumneavoastră va fi rănit.

Scripturile ne învață că vom gusta dulcele și amarul³ și că va exista „opoziție în toate lucrurile”⁴. Isus a spus: „[Tatăl vostru] face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”⁵.

Rănile sufletului nu aparțin doar celor bogați sau celor săraci, unei culturi, națiuni sau generații. Toată lumea va avea parte de acestea și fac parte din învățăturile pe care le primim în această experiență din viața muritoare.

Cei neprihăniți nu sunt imuni

Mesajul meu de astăzi este, în special, pentru cei care țin poruncile lui Dumnezeu, țin promisiunile pe care le-au făcut lui Dumnezeu și, asemenea familiei Norby și a altor bărbați, femei și copii din acest auditoriu din întreaga lume, se confruntă cu încercări și provocări neașteptate și dureroase.

Putem avea răni din cauza unei calamități naturale sau a unui accident nefericit. Putem avea răni din cauza unui soț necredincios sau a unei soții necredincioase care a dat viața peste cap soției sau soțului drept și copiilor. Putem avea răni din cauza întunericului și a depresiei, unei boli neașteptate, a suferinței sau morții premature a unei persoane dragi, a faptului că suntem triști că un membru al familiei își pierde credința, a singurătății de a nu avea un partener de viață etern sau din alte sute de adversități descurajatoare și dureroase „pe care ochii nu le pot vedea”⁶.

Fiecare dintre noi înțelegem că dificultățile fac parte din viață, dar când avem parte personal de acestea, ele ne pot copleși. Fără să ne alarmăm, trebuie să fim pregătiți. Apostolul Pavel a spus: „Nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi”⁷. Împreună cu firele de culoare vie ale fericirii și bucuriei, firele de culoare închisă ale încercării și tragediei sunt țesute adânc în țesătura planului Tatălui nostru. Aceste încercări, deși sunt dificile, devin deseori cei mai buni învățători ai noștri⁸.

Când relatăm povestea miraculoasă a celor 2.060 de tineri războinici, ne place acest verset: „Potrivit bunătății lui Dumnezeu și spre marea noastră mirare, precum și spre bucuria întregii noastre oștiri, nu a fost nici măcar un suflet dintre ei care să fi pierit”.

Și versetul continuă: „Și, de asemenea, n-a fost niciun suflet dintre ei care să nu fi primit multe răni”⁹. Fiecare dintre cei 2.060 a avut multe răni și fiecare dintre noi va fi rănit în lupta vieții, fie fizic, fie spiritual sau în ambele moduri.

Isus Hristos este bunul nostru samaritean

Să nu renunțați niciodată – oricât de adânci sunt rănile sufletului dumneavoastră, indiferent de cauza lor, indiferent de locul sau momentul în care s-au produs și indiferent de durata lor, nu sunteți sortiți pieirii spirituale. Sunteți meniți să supraviețuiți din punct de vedere spiritual și să creșteți în credință și să aveți încredere în Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat spiritele noastre pentru a fi independente de El. Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos, prin darul nemărginit al ispășirii Sale, nu doar ne salvează de moarte și ne oferă, prin pocăință, iertare pentru păcatele noastre, ci este pregătit să ne salveze de durerile și necazurile sufletelor noastre rănite.¹⁰

Salvatorul este Bunul nostru Samaritean¹¹, trimis „să [tămăduiască] pe cei cu inima zdrobită”¹². El ne ajută când alții nu o fac. Plin de compasiune, El pune leacul Său tămăduitor pe rănile noastre și le bandajează. El ne poartă de grijă. Îi pasă de noi. El ne-a spus: „Veniți la mine… și Eu vă voi vindeca”¹³.

„Și [Isus] va… [răbda] dureri și suferințe și ispite de toate felurile… pentru ca… El [să ia] asupra Lui durerile și bolile poporului Său… [și] infirmitățile [noastre, fiind inundat] de milă.”¹⁴

Veniți, voi cei nemângâiați ce ați pierdut drumul drept;
Veniți la tronul ispășirii și îngenuncheați cu ardoare.
Aduceți-vă inimile rănite aici; vorbiți despre suferința voastră aici.
Pământul n-are tristeți pe care cerul să nu le poată vindeca.15

Într-unul dintre cele mai grele momente ale profetului Joseph, Domnul i-a spus: „Toate aceste lucruri îți vor da experiență și vor fi pentru binele tău”¹⁶. Cum pot rănile dureroase să fie pentru binele nostru? În testul încercărilor din viața muritoare, pe măsură ce înaintăm, puterea vindecătoare a Salvatorului va aduce lumină, înțelegere, pace și speranță.¹⁷

Nu renunțați

Rugați-vă din toată inima. Întăriți-vă credința în Isus Hristos, în harul Său, în faptul că El trăiește. Cugetați asupra cuvintelor Sale: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”¹⁸

Aduceți-vă aminte că pocăința este un leac spiritual puternic.¹⁹ Țineți poruncile și fiți demni de însoțirea Mângâietorului, aducându-vă aminte că Salvatorul ne-a promis: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi”²⁰.

Pacea din interiorul templului este un leac alinător pentru sufletul rănit. Mergeți la casa Domnului cu inimile rănite și numele membrilor familiei cât mai des posibil. Templul ne ajută să înțelegem ce se întâmplă în timpul scurtei noastre vieți muritoare din perspectivă eternă.²¹

Priviți înapoi, aducându-vă aminte că ați dat dovadă de demnitate în viața premuritoare. Sunteți un copil nobil al lui Dumnezeu și, cu ajutorul Lui, puteți triumfa în luptele acestei lumi decăzute. Ați mai făcut-o înainte; și o puteți face din nou.

Priviți înainte. Greutățile și necazurile dumneavoastră sunt foarte reale, dar nu vor dura pentru totdeauna.²² Noaptea dumneavoastră întunecată va trece, deoarece „Fiul… S-a înălțat] cu tămăduire sub aripile Sale”²³.

Familia Norby mi-a spus: „Dezamăgirea vine câteodată, dar nu-i este permis niciodată să rămână”²⁴. Apostolul Pavel a spus: „Suntem încolțiți… dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți”²⁵. Este posibil să fiți epuizați, dar să nu renunțați niciodată.²⁶

Chiar dacă aveți propriile răni dureroase, în mod instinctiv, veți încerca să ajutați pe alții, încrezându-vă în promisiunea Salvatorului: „Oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga”²⁷. Răniții care îngrijesc rănile celorlalți sunt îngerii lui Dumnezeu pe pământ.

În doar câteva momente, îl vom asculta pe preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, un om cu o credință cutezătoare în Isus Hristos, un om al speranței și al păcii, iubit de Dumnezeu, dar nu cruțat de rănile sufletului.

În anul 1995, fiica sa, Emily, în timp ce era însărcinată, a fost diagnosticată cu cancer. Au fost zile pline de speranță și fericire când bebelușul ei s-a născut sănătos. Însă, cancerul a recidivat și iubita lor, Emily, avea să plece din această viață la doar două săptămâni după ce a împlinit vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă un soț iubitor și cinci copii mici.

Președintele Nelson vorbind în anul 1995

În cadrul conferinței generale, la scurt timp după moartea ei, președintele Nelson a spus: „Lacrimile mele de durere s-au revărsat împreună cu dorința de a fi făcut mai multe pentru fiica noastră… Dacă aș fi avut puterea învierii, aș fi fost ispitit să [o] aduc înapoi… [Însă] Isus Hristos deține acele chei și le va folosi pentru Emily… și pentru toți oamenii la vremea stabilită de Domnul”²⁸.

Luna trecută, în timp ce-i vizita pe sfinții din Porto Rico și amintindu-și de uraganul devastator care a avut loc anul trecut, președintele Nelson a vorbit cu dragoste și compasiune:

„[Aceasta face] parte din viață. Este motivul pentru care suntem aici. Ne aflăm aici pentru a avea un trup și pentru a fi puși la încercare și testați. Unele dintre aceste teste sunt fizice; unele sunt spirituale, iar încercările dumneavoastră aici au fost atât fizice, cât și spirituale”²⁹.

„Nu ați renunțat. Suntem [atât] de mândri de dumneavoastră. Dragi sfinți credincioși, ați pierdut atât de mult, însă după toate acestea v-ați păstrat credința în Domnul Isus Hristos.”³⁰

„Ținând poruncile lui Dumnezeu, putem să găsim bucurie în mijlocul celor mai grele circumstanțe.”³¹

Toate lacrimile vor fi șterse

Dragi frați și surori, vă promit că întărirea credinței în Domnul Isus Hristos vă va aduce mai multă putere și speranță. Pentru dumneavoastră, cei neprihăniți, Tămăduitorul sufletelor noastre vă va vindeca toate rănile la timpul hotărât de El și în felul Său.³² Nicio nedreptate, nicio persecuție, nicio încercare, nicio tristețe, nicio durere, nicio suferință, nicio rană – oricât de adâncă, oricât de mare, oricât de dureroasă – nu va fi exclusă din confortul, pacea și speranța îndelungată a Celui ale Cărui brațe deschise și mâini rănite ne va întâmpina înapoi în prezența Sa. Apostolul Ioan a mărturisit că, în acea zi, cei neprihăniți, care „vin din necazul cel mare”³³ vor sta „[îmbrăcați în haine albe]… înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Mielul „va locui cu [noi]… și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii [noștri]”³⁴. Această zi va veni. Mărturisesc astfel în numele lui Isus Hristos, amin.