Pentru El

Joy D. Jones

președinta generală a Societății Primare

Știind pe cine și de ce slujim ne ajută să înțelegem că cea mai măreață manifestare a dragostei este devotamentul față de Dumnezeu.

În această seară istorică, îmi exprim dragostea și aprecierea față de fiecare dintre dumneavoastră, dragile mele surori. Indiferent de vârsta pe care o avem, locul în care suntem sau situațiile în care ne aflăm, ne adunăm în unitate, tărie, scop și mărturie că suntem iubite și conduse de Tatăl nostru Ceresc, de Salvatorul nostru, Isus Hristos, și de profetul nostru în viață, președintele Russell M. Nelson.

Când am fost proaspăt căsătoriți, soțul meu și cu mine am fost rugați, de episcopul nostru, să vizităm și să slujim membrilor unei familii care nu fusese la biserică de mulți ani. Am acceptat cu plăcere însărcinarea și am mers la casa lor câteva zile mai târziu. Ne-am dat imediat seama că nu voiau vizitatori de la Biserică.

Așadar, la următoarea noastră vizită, i-am abordat cu o farfurie cu fursecuri, încrezători că fursecurile cu ciocolată o să le înmoaie inimile. Nu a fost așa. Cuplul ne-a vorbit prin plasa ușii de la intrare, arătând și mai clar că nu eram bineveniți. Dar, în timp ce mergeam spre casă, eram destul de siguri că am fi avut succes dacă le-am fi oferit, în loc, prăjituri de orez.

Lipsa unei viziuni spirituale a făcut ca încercările nereușite ulterioare să devină frustrante. Respingerea nu este niciodată plăcută. Cu timpul, am început să ne întrebăm: „De ce facem aceasta? Care este scopul nostru?”.

Vârstnicul Carl B. Cook a făcut următoarea remarcă: „Slujirea în Biserică… poate fi dificilă dacă ni se cere să facem ceva care ne sperie, dacă am obosit să slujim sau dacă am fost chemați să facem ceva ce inițial nu ni s-a părut interesant”¹. Am constatat adevărul cuvintelor vârstnicului Cook când am decis că trebuia să căutăm îndrumare de la Cineva cu o perspectivă mai mare decât a noastră.

Așadar, după multă rugăciune și mult studiu, am primit răspunsul la întrebarea de ce slujim. Modul nostru de a înțelege lucrurile s-a schimbat, inima noastră s-a schimbat, am avut parte de o experiență cu adevărat revelatoare.² În timp ce am căutat îndrumare din scripturi, Domnul ne-a învățat cum să facem ca procesul de a le sluji altora să fie mai ușor și mai plin de însemnătate. Iată versetul pe care l-am citit care ne-a schimbat inimile și abordarea: „Iubește-L pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată tăria ta; și Îl vei sluji în numele lui Hristos”³. Deși versetul era atât de cunoscut, părea că ne vorbește într-un mod nou și important.

Ne-am dat seama că încercam cu sinceritate să slujim acestei familii și să slujim episcopului nostru, dar trebuia să ne întrebăm dacă slujeam într-adevăr din dragoste pentru Domnul. Regele Beniamin a clarificat această diferență când a spus: „Iată, vă spun vouă că, din pricină că v-am spus că mi-am petrecut zilele în slujba voastră, eu nu doresc să mă laud, căci am fost numai în slujba lui Dumnezeu”⁴.

Deci, pe cine slujea regele Beniamin cu adevărat? Pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos. Știind pe cine și de ce slujim ne ajută să înțelegem că cea mai măreață manifestare a dragostei este devotamentul față de Dumnezeu.

Pe măsură ce ne-am îndreptat atenția spre alt scop, rugăciunile noastre s-au schimbat. Am început să fim nerăbdători să mergem în acele vizite la acea familie dragă datorită dragostei noastre pentru Domnul.⁵ O făceam pentru El. El a făcut ca însărcinarea să fie mai ușoară. După luni de zile de stat în fața ușii, familia a început să ne invite înăuntru. În cele din urmă, am început să spunem rugăciuni și să purtăm discuții profunde despre Evanghelie cu regularitate. S-a format o prietenie de durată. Îl preaslăveam și Îl iubeam iubindu-I copiii.

Vă puteți gândi la o perioadă din viață în care ați depus cu dragoste un efort sincer de a ajuta pe cineva în nevoie și ați simțit că eforturile dumneavoastră au trecut neobservate sau poate neapreciate sau au fost chiar nedorite? În acel moment, v-ați îndoit de valoarea slujirii dumneavoastră? Dacă da, fie ca spusele regelui Beniamin să vă înlocuiască îndoiala sau chiar să vă vindece rana: „Sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru”⁶.

În loc să clădim resentimente, putem clădi, prin slujire, o relație mai strânsă cu Tatăl nostru Ceresc. Dragostea și devotamentul față de El înlocuiesc nevoia de recunoaștere sau apreciere și permit dragostei Sale să se reverse asupra noastră și prin noi.

Uneori, s-ar putea ca, la început, să slujim dintr-un sentiment al datoriei sau obligației, dar chiar și această slujire ne poate determina să folosim ceva mai bun din noi înșine, determinându-ne să slujim pe „o cale nespus mai bună”⁷ – cum ni se spune în invitația președintelui Nelson de a găsi „un mod mai nou și mai sfânt de a ne îngriji de ceilalți și de a le sluji”⁸.

Când ne concentrăm asupra a tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi, slujirea noastră vine dintr-o inimă plină de recunoștință. Pe măsură ce devenim mai puțin preocupați de ceea ce beneficiem de pe urma slujirii noastre, ne dăm seama, în schimb, că în centrul slujirii noastre trebuie să fie Dumnezeu.⁹

Președintele M. Russell Ballard ne-a învățat: „Numai atunci când Îi iubim pe Dumnezeu și pe Hristos cu toată inima noastră, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru, suntem noi în stare să împărtășim această dragoste semenilor noștri prin fapte de bunătate și slujire”¹⁰.

Prima dintre cele zece porunci subliniază acest adevăr divin: „Eu sunt Domnul, Dumnezeu tău… Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”¹¹. Locul pe care îl ocupă această poruncă ne ajută să înțelegem că, dacă El devine prima noastră prioritate, orice altceva își va ocupa locul potrivit, chiar și slujirea pe care noi o oferim altora. Când noi decidem deliberat ca El să ocupe poziția preeminentă în viața noastră, atunci El ne poate binecuvânta faptele pentru binele nostru și pentru binele altora.

Domnul ne-a sfătuit: „Întoarce-te către Mine în fiecare gând”¹². În fiecare săptămână, facem legământ să îndeplinim exact acest lucru – să ne „[amintim] totdeauna de El”¹³. Putem pune în practică acest obiectiv divin în tot ceea ce facem? Putem face astfel, încât chiar și cel mai neînsemnat gest să devină un prilej de a ne arăta dragostea și devotamentul față de El? Cred că putem și cred că o vom face.

Putem face astfel, încât fiecare lucru de făcut de pe lista noastră să devină un mod de a-L glorifica. Putem vedea fiecare însărcinare ca pe un privilegiu și un prilej de a-L sluji, chiar și când avem termene limită, îndatoriri și scutece murdare de schimbat.

După cum a spus Amon: „Da, știu că eu [nu] sunt nimic; iar în ceea ce privește puterea mea, sunt slab; de aceea, nu mă voi îngâmfa [datorită mie], ci mă voi îngâmfa [datorită] Dumnezeului meu, căci în puterea Lui pot eu să fac toate lucrurile”¹⁴.

Când principala noastră prioritate din viață devine aceea de a-I sluji lui Dumnezeu, ne pierdem pe noi înșine și, cu timpul, ne găsim pe noi înșine.¹⁵

Salvatorul a predat acest principiu atât de simplu și direct: „De aceea, lăsați lumina voastră să lumineze în fața acestui popor pentru ca ei să poată vedea lucrările voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”¹⁶.

Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva cuvinte înțelepte găsite pe peretele unui orfelinat din India, Calcutta: „Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de motive ascunse. Fii bun oricum. Ceea ce îți ia ani să clădești, poate fi distrus peste noapte de cineva. Clădește oricum. Adesea, binele pe care îl faci azi, va fi uitat de oameni până mâine. Fă bine oricum. Oferă lumii tot ce ai mai bun și poate tot nu va fi vreodată suficient. Oferă lumii tot ce ai mai bun oricum. Vezi tu, în cele din urmă, oricum… este între tine și Dumnezeu tău”¹⁷.

Dragi surori, ceea ce facem este tot timpul între noi și Domnul. După cum a spus președintele James E. Faust: „Care este cea mai mare nevoie a lumii? Nu este aceasta ca fiecare persoană să aibă o relație personală, de durată, zilnică și neîntreruptă cu Salvatorul? O astfel de relație poate descătușa caracterul nostru divin și nimic nu va aduce o mai mare schimbare în viața noastră precum o vor face cunoașterea și înțelegerea relației noastre divine cu Dumnezeu”¹⁸.

În mod asemănător, Alma i-a explicat fiului său: „Toate faptele tale să fie în Domnul; și oriunde te duci, fă ca acestea să fie în Domnul; da, ca toate gândurile tale să fie îndreptate către Domnul; da, ca toate simțirile inimii tale să fie puse în Domnul, în vecii vecilor”¹⁹.

De asemenea, președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Când înțelegem ispășirea Sa voluntară, orice sentiment de sacrificiu din partea noastră este complet eclipsat de un sentiment profund de recunoștință pentru privilegiul de a-I sluji”²⁰.

Dragi surori, depun mărturie că, atunci când Isus Hristos, prin puterea ispășirii Sale, lucrează asupra noastră și în noi, El începe să lucreze prin noi pentru a-i binecuvânta pe alții. Le slujim altora, dar o facem iubindu-L pe El și slujindu-I Lui. Devenim ceea ce descriu scripturile: „Fiecare om căutând ceea ce este bun pentru aproapele său și făcând toate lucrurile cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu”²¹.

Poate că episcopul nostru a știut că aceea avea să fie lecția pe care soțul meu și cu mine aveam să o învățăm din acele eforturi de început, bine intenționate, deși imperfecte, de a le sluji fiilor și fiicelor preaiubite ale lui Dumnezeu. Vă depun mărturia mea sigură despre bunătatea și dragostea pe care El ni le oferă în timp ce ne străduim să slujim pentru El. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.