Cum aș putea să înțeleg?
Când căutăm să învățăm Evanghelia lui Isus Hristos și să o predăm unul altuia, cu toată seriozitatea, cu energie, cu fermitate și sinceritate, aceste învățături pot transforma inimi.
Dragii mei frați și dragile mele surori, este o mare bucurie să ne aflăm împreună, din nou, în această conferință generală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă sub îndrumarea preaiubitului nostru profet, președintele Russell M. Nelson. Depun mărturie că vom avea privilegiul să auzim glasul Salvatorului nostru Isus Hristos prin învățăturile celor care spun rugăciuni, cântă și vorbesc în cadrul acestei conferințe pentru a răspunde nevoilor din zilele noastre.
După cum este consemnat în Faptele apostolilor, Filip, evanghelistul, a propovăduit Evanghelia unui anumit etiopian, un famen care avea în grija sa toate bogățiile împărătesei Etiopiei.1 În timp ce se întorcea de la preaslăvire, din Ierusalim, el citea cartea lui Isaia. Îndemnat de Spirit, Filip s-a apropiat de el și l-a întrebat: „«Înțelegi tu ce citești?».
Famenul a răspuns: «Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?»…
Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus”2.
Întrebarea adresată de acest etiopian este un memento privind însărcinarea divină care ne-a fost dată tuturor de a căuta să ne învățăm unul pe altul și să ne predăm unul altuia Evanghelia lui Isus Hristos.3 De fapt, în contextul învățării și predării Evangheliei, uneori, noi suntem ca etiopianul – avem nevoie de ajutorul unui învățător credincios și inspirat și, uneori, suntem ca Filip – trebuie să predăm altora și să-i întărim în procesul lor de convertire.
Scopul nostru, în timp ce căutăm să învățăm și să predăm Evanghelia lui Isus Hristos, trebuie să fie acela de a ne mări credința în Dumnezeu, în planul divin al fericirii întocmit de El, în Isus Hristos și în sacrificiul Său ispășitor și de a ajunge la o convertire trainică. Acest fel de credință mărită și de convertire ne vor ajuta să facem legăminte cu Dumnezeu și să le respectăm, întărindu-ne astfel dorința de a-L urma pe Isus și producând o transformare spirituală reală în noi – cu alte cuvinte, transformându-ne într-o făptură nouă, așa cum a propovăduit apostolul Pavel în epistola sa către Corinteni.4 Această transformare ne va aduce o viață mai fericită, mai eficientă și mai sănătoasă și ne va ajuta să continuăm să avem o perspectivă eternă. Nu tocmai acest lucru i s-a întâmplat famenului etiopian după ce a învățat despre Salvator și s-a convertit la Evanghelia Sa? Scripturile spun că „famenul [și-a văzut] de drum, plin de bucurie”5.
Porunca de a învăța Evanghelia și de a o preda unul altuia nu este nouă; ea a fost constant repetată de la începutul istoriei umane.6 La un moment dat, când Moise și poporul său erau pe câmpia Moabului, înainte de a intra pe pământul făgăduit, Domnul l-a inspirat pe Moise să-și îndemne oamenii în legătură cu responsabilitatea lor de a învăța legământul și legile pe care le primiseră de la Domnul și de a le preda urmașilor lor7, mulți dintre ei nefiind printre cei care au traversat Marea Roșie sau care au fost prezenți la primirea revelației dată pe Muntele Sinai.
Moise și-a îndemnat poporul:
„Israele, ascultă legile și poruncile pe care vă învăț să le păziți. Împliniți-le, pentru ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul părinților voștri…
Fă-le cunoscut[e] copiilor tăi și copiilor copiilor tăi”8.
Atunci, Moise a încheiat spunând: „Păzește dar legile și poruncile Lui, pe cari ți le dau azi, ca să fii fericit, tu și copiii tăi după tine și să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, pe vecie”9.
Profeții lui Dumnezeu ne-au instruit, în mod consecvent, că trebuie să ne creștem familiile „în mustrarea și învățătura Domnului”10 și „în lumină și în adevăr”11. Recent, președintele Nelson a spus: „În aceste zile de imoralitate agresivă și de pornografie care creează dependență, părinții au responsabilitatea sacră de a-și învăța copiii despre importanța lui Dumnezeu [și a lui Isus Hristos] în viețile lor”12.
Dragi frați și surori, avertizarea preaiubitului nostru profet este încă un memento privind responsabilitatea noastră personală de a învăța și de a preda familiilor noastre că există un Tată în Cer care ne iubește și care a întocmit un plan divin al fericirii pentru copiii Săi; că Isus Hristos, Fiul Său, este Mântuitorul lumii și că salvarea vine prin credință în numele Său.13 Viețile noastre trebuie să fie clădite pe stânca Mântuitorului nostru, Isus Hristos, pentru a putea fi ajutați personal și ca familii să avem propriile impresii spirituale întipărite în inima noastră și să îndurăm în credința noastră.14
Poate vă amintiți că doi dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul L-au urmat pe Isus Hristos după ce l-au auzit pe Ioan depunând mărturie că Isus era Mielul lui Dumnezeu, Mesia. Acești bărbați buni au acceptat invitația lui Isus de „[a veni și a vedea]”15 și au rămas cu El în acea zi. Ei au ajuns să știe că Isus era Mesia, Fiul lui Dumnezeu, și L-au urmat în tot restul vieții lor.
În același mod, când acceptăm invitația Salvatorului: „Veniți de vedeți”, trebuie să rămânem în El scufundându-ne în scripturi, bucurându-ne de ele, învățând doctrina Sa și străduindu-ne să trăim așa cum a trăit El. Doar atunci vom ajunge să-L cunoaștem pe El, Isus Hristos, și să recunoaștem glasul Său, știind că, dacă venim la El și credem în El, nu vom flămânzi și nu vom înseta niciodată.16 Vom putea întotdeauna să discernem adevărul, la fel cum li s-a întâmplat celor doi ucenici care au rămas cu Isus în acea zi.
Dragi frați și surori, aceste lucruri nu au loc din întâmplare. Faptul de a fi receptivi la cele mai înalte influențe ale Divinității nu este ceva ușor; necesită să-L chemăm pe Dumnezeu și să învățăm cum să facem ca Evanghelia lui Isus Hristos să fie elementul central al vieții noastre. Dacă facem astfel, vă promit că influența Duhului Sfânt va aduce adevărul în inima și în mintea noastră și va depune mărturie despre el,17 învățându-ne toate lucrurile.18
Întrebarea etiopianului: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” are, de asemenea, o însemnătate deosebită în contextul responsabilității noastre individuale de a pune în practică, în viața noastră, principiile Evangheliei pe care le-am învățat. În situația etiopianului, de exemplu, el a acționat potrivit adevărului învățat de la Filip. El a fost de acord să fie botezat. El a ajuns să creadă că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.19
Dragi frați și surori, acțiunile noastre trebuie să reflecte ceea ce învățăm și predăm. Trebuie să ne demonstrăm crezurile prin modul în care trăim. Cel mai bun învățător este un bun exemplu. Faptul de a preda ceva potrivit căruia chiar ne trăim viața poate schimba ceva în inima celor cărora le predăm. Dacă dorim ca oamenii, fie că fac parte din familie sau nu, să prețuiască bucuroși scripturile și, de asemenea, învățăturile apostolilor în viață și ale profeților din zilele noastre, ei trebuie să vadă cum se desfată sufletul nostru în ele. În același mod, dacă dorim ca ei să știe că președintele Russell M. Nelson este profetul, văzătorul și revelatorul din zilele noastre, ei trebuie să ne vadă ridicându-ne mâna pentru a-l susține și să înțeleagă că noi urmăm învățăturile sale inspirate. Bine spune cunoscutul proverb american: „Faptele vorbesc mai tare decât vorbele”.
Poate că unii dintre dumneavoastră se întreabă exact în acest moment: „Vârstnice Soares, am făcut toate aceste lucruri și am urmat acest model atât personal, cât și în familie, dar, din păcate, unii dintre prietenii mei sau dintre cei dragi s-au îndepărtat de Domnul. Ce trebuie să fac?”. Pentru aceia dintre dumneavoastră care aveți chiar acum aceste sentimente de tristețe, suferință și, poate, regret, vă rog să știți că ei nu sunt pierduți definitiv, deoarece Domnul știe unde sunt și veghează asupra lor. Aduceți-vă aminte, și ei sunt copiii Lui!
Este greu să înțelegem toate motivele pentru care unii oameni o iau pe altă cale. Cel mai bun lucru pe care îl putem face în aceste situații este, pur și simplu, să-i iubim și să-i acceptăm, să ne rugăm pentru bunăstarea lor și să căutăm ajutorul Domnului pentru a ști ce să facem și ce să spunem. Să ne bucurăm sincer împreună cu ei de succesele lor, să le fim prieteni și să vedem ce-i bun în ei. Nu trebuie să renunțăm niciodată la ei, ci să ne păstrăm relațiile cu ei. Niciodată să nu-i respingem sau să-i judecăm greșit. Trebuie doar să-i iubim! Pilda fiului risipitor ne învață că, atunci când copiii își vin în fire, doresc adesea să vină acasă. Dacă acest lucru se întâmplă cu cei dragi, umpleți-vă inima cu multă compasiune, alergați la ei, îmbrățișați-i și sărutați-i la fel cum a făcut tatăl fiului risipitor.20
Și, cel mai important, continuați să trăiți viața fiind demni, fiți un exemplu bun pentru ei arătându-le ceea ce credeți și apropiați-vă mai mult de Salvatorul nostru, Isus Hristos. El cunoaște și înțelege tristețea și durerile noastre profunde și El vă va binecuvânta acțiunile și devotamentul față de cei dragi ai dumneavoastră, dacă nu în această viață, în viața următoare. Aduceți-vă aminte, întotdeauna, dragi frați și surori, că speranța este o parte importantă din planul Evangheliei.
De-a lungul multor ani de slujire în Biserică, am văzut membri credincioși care au pus în practică, în mod consecvent, aceste principii în viața lor. Este și cazul unei mame singure pe care o voi numi „Maria”. Din păcate, Maria a trecut printr-un divorț tragic. În acel moment, Maria și-a dat seama că hotărârile sale cele mai importante, cu privire la familia ei, aveau să fie de natură spirituală. Aveau rugăciunea, studiul din scripturi, postul și faptul de a se duce la Biserică și la templu să continue să fie importante pentru ea?
Maria fusese întotdeauna credincioasă și, în acest moment de cotitură din viața ei, ea s-a hotărât să se agațe de ceea ce știa deja că este adevărat. Ea a găsit putere în „Familia: o declarație oficială către lume”, care, printre multe principii minunate, ne învață că „părinții au datoria sacră de a-și crește copiii cu dragoste și dreptate” și de a-i învăța să se supună întotdeauna poruncilor lui Dumnezeu.21 Ea a căutat continuu răspunsuri de la Domnul și le-a împărtășit celor patru copii ai ei în fiecare împrejurare din familie. Ei au discutat frecvent despre Evanghelie și și-au împărtășit experiențele și mărturiile unii altora.
În pofida greutăților prin care au trecut, copiii ei și-au dezvoltat dragostea față de Evanghelia lui Hristos și dorința de a sluji și de a împărtăși Evanghelia altora. Trei dintre ei au slujit cu credință în misiuni cu timp deplin și cel mai mic slujește acum în misiune în America de Sud. Fiica ei cea mai mare, pe care o cunosc destul de bine, care acum este căsătorită și are o credință puternică, a spus: „Niciodată nu am simțit că mama ne-a crescut singură, deoarece Domnul a fost întotdeauna în căminul nostru. Când își depunea mărturia despre El în fața noastră, fiecare dintre noi se întorcea spre El adresându-I propriile întrebări. Sunt atât de recunoscătoare pentru că ea a făcut ca Evanghelia să prindă viață pentru noi”.
Dragi frați și surori, această mamă bună a putut să facă din căminul ei un centru de învățare spirituală. Asemenea etiopianului, Maria s-a întrebat de multe ori: „Cum ar putea copiii mei să învețe, dacă mama lor nu-i va călăuzi?”.
Dragii mei colegi în Evanghelie, vă depun mărturie că, atunci când căutăm să învățăm Evanghelia lui Isus Hristos cu toată seriozitatea, cu energie, cu fermitate, cu sinceritate și să o predăm unul altuia cu un scop adevărat și sub influența Spiritului, aceste învățături pot transforma inimi și inspira dorința de a trăi potrivit adevărurilor lui Dumnezeu.
Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul lumii. El este Mântuitorul și El trăiește. Eu știu că El conduce Biserica Sa prin profeți, văzători și revelatori. De asemenea, vă depun mărturie că Dumnezeu trăiește, că El ne iubește. El dorește să ne întoarcem înapoi în prezența Sa – noi toți. El ne ascultă rugăciunile. Îmi depun mărturia despre aceste adevăruri, în numele lui Isus Hristos, amin.