Bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu
Chiar în timp ce Îl așteptăm cu răbdare pe Domnul, există anumite binecuvântări pe care le primim fără întârziere.
Cu mulți ani în urmă, fiul nostru în vârstă de cinci ani, a venit la mine și mi-a spus: „Tată, mi-am dat seama de ceva. Mi-am dat seama că, pentru tine, în curând înseamnă un timp foarte lung pentru mine”.
Când Domnul sau slujitorii Săi spun lucruri cum ar fi „Nu după multe zile” sau „Nu mai este mult” pot însemna, la propriu, o viață întreagă sau mai mult.1 Timpul Său și deseori sincronizarea Sa sunt diferite față de ale noastre. Răbdarea este cheia. Fără ea, nu putem nici să ne dezvoltăm, nici să dăm dovadă de credință în Dumnezeu întru viață și salvare. Dar mesajul meu de astăzi este că, chiar și în timp ce Îl așteptăm cu răbdare pe Domnul, există anumite binecuvântări pe care le primim fără întârziere.
Când Alma și oamenii săi au fost luați prizonieri de lamaniți, ei s-au rugat pentru eliberare. Ei nu au fost eliberați fără întârziere, însă în timp ce așteptau răbdători eliberarea, Domnul Și-a arătat bunătatea oferindu-le fără întârziere anumite binecuvântări. El a înmuiat fără întârziere inima lamaniților, pentru ca ei să nu-i ucidă. El i-a întărit, de asemenea, pe oamenii lui Alma și le-a ușurat poverile.2 Când au fost eliberați, în cele din urmă, s-au dus în Zarahemla unde au relatat experiența pe care au trăit-o unui auditoriu uimit. Oamenii din Zarahemla s-au minunat, și „când ei s-au gândit la bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu și la puterea Lui [de] a-i elibera pe Alma și pe frații lui din… sclavie, ei și-au ridicat glasurile și i-au dat mulțumiri lui Dumnezeu”3.
De bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu au parte toți cei care-L cheamă cu intenție adevărată și cu toată inima. Aceasta îi include pe cei care imploră cu sinceritate când sunt într-o situație disperată, când eliberarea pare îndepărtată și suferința prelungită, chiar mai intensă.
Așa s-a întâmplat cu un profet tânăr care a suferit până aproape de moarte în temnița umedă și rece înainte ca, în cele din urmă, să implore: „O, Dumnezeule, unde ești Tu? Cât timp va fi oprită mâna Ta… ? Da, o, Doamne, cât timp… ?”4. Ca răspuns, Domnul nu l-a eliberat fără întârziere pe Joseph, însă i-a oferit fără întârziere pace.5
Dumnezeu oferă, de asemenea, fără întârziere speranță într-o eliberare viitoare.6 Indiferent ce se întâmplă, indiferent unde, în Hristos și prin Hristos, speranța ne zâmbește întotdeauna.7 Fără întârziere, chiar în fața noastră.
Mai mult, El ne-a promis: „Dragostea Mea nu se va muta de la tine”8.
Mai presus de orice, de dragostea lui Dumnezeu avem parte fără întârziere. Alături de Pavel, depun mărturie că nimic nu poate să „ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos”9. Nici măcar păcatele noastre, deși ne pot despărți o perioadă de Spiritul Său, nu ne pot despărți de dragostea Sa paternă divină pe care o primim constant și fără întârziere.
Acestea sunt unele dintre modurile sau mijloacele prin care „El [ne] va binecuvânta imediat”10. În continuare, pentru a arăta aplicabilitatea acestor principii, vă împărtășesc experiențele trăite de două persoane ale căror vieți sunt mărturii despre bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu.
Din anii adolescenței, Emilie a avut probleme cu drogurile. Experimentarea a dus la obicei, iar obiceiul a dus, într-un final, la dependența de care nu a putut scăpa mulți ani, în pofida perioadelor ocazionale când a avut o stare de sănătate bună. Emilie și-a ascuns cu grijă problema, mai ales după ce s-a căsătorit și a devenit mamă.
Începutul eliberării ei nu s-a simțit deloc ca o eliberare. Emilie s-a dus să i se facă o examinare medicală de rutină, iar în momentul următor era dusă cu ambulanța pentru a fi internată. Ea a început să se panicheze când s-a gândit că putea fi despărțită de copii, de soț și de casa ei.
În acea noapte, fiind singură într-un salon rece și întunecat, Emilie s-a ghemuit pe patul ei și a plâns în hohote. Capacitatea ei de a judeca era tot mai slabă până când, în cele din urmă, copleșită de anxietate, teamă și de întunericul înăbușitor din salon și din sufletul ei, Emilie chiar a crezut că avea să moară în noaptea aceea. Singură.
În acea situație disperată, Emilie și-a adunat cumva tăria, s-a dat jos din pat și a îngenuncheat. Fără nicio fățărnicie, care uneori exista în rugăciunile anterioare, Emilie s-a lăsat în totalitate în mâinile Domnului în timp ce implora cu disperare: „Dumnezeu drag, am nevoie de Tine. Te rog, ajută-mă. Nu vreau să fiu singură. Te rog, ajută-mă să trec cu bine de această noapte”.
Și, fără întârziere, așa cum El a făcut cu Petru din vechime, Isus Și-a întins mâna și i-a prins sufletul care se scufunda.11 Emilie a fost cuprinsă de sentimente de calm, curaj, asigurare și dragoste minunate. Salonul nu mai era rece, ea a știut că nu era singură și, pentru prima dată de la vârsta de 14 ani, Emilie a știut că totul avea să fie bine. Când „[s-a] trezit [întru] Dumnezeu”12 Emilie a adormit liniștită. Și, astfel, vedem că, „dacă vă veți pocăi și nu vă veți împietri inimile, atunci imediat marele plan al mântuirii va fi împlinit pentru voi”13.
Vindecarea și eliberarea finală ale lui Emilie au durat o perioadă lungă – luni de tratament, instruire și consiliere, timp în care a fost sprijinită și uneori purtată de bunătatea Sa. Și acea bunătate a continuat s-o sprijine când s-a dus la templu alături de soțul și copiii ei pentru a fi pecetluiți împreună pentru totdeauna. Asemenea poporului lui Zarahemla, Emilie oferă mulțumiri când cugetă la bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu și la puterea Sa de a o elibera din robia ei.
Acum, din viața unei alte credincioase curajoase. În data de 27 decembrie 2013, Alicia Schroeder i-a primit cu bucurie pe prietenii ei dragi, Sean și Sharla Chilcote, care, pe neașteptate, au venit la ea. Sean, care era, de asemenea, episcopul Aliciei, i-a înmânat telefonul său mobil și i-a spus cu seriozitate: „Alicia, te iubim. Trebuie să preiei acest apel”.
Soțul Aliciei, Mario, era la telefon. El se afla într-o zonă izolată alături de unii dintre copiii lor, într-o mult așteptată călătorie cu snowmobilul. Avusese loc un accident tragic. Mario se rănsie grav și fiul lor, în vârstă de 10 ani, Kaleb, murise. Când Mario, cu lacrimi în ochi, i-a spus Aliciei de moartea lui Kaleb, ea a fost cuprinsă de sentimente de șoc și groază de care puțini dintre noi vom avea parte. S-a prăbușit la pământ. Paralizată de un chin de nedescris, Alicia nu putea nici să se miște, nici să vorbească.
Episcopul și sora Chilcote au ridicat-o și au ținut-o. Au plâns și au suferit profund împreună o perioadă. Apoi, episcopul Chilcote s-a oferit să-i dea Aliciei o binecuvântare.
Ce a urmat este incomprehensibil fără o anumită înțelegere a ispășirii lui Isus Hristos și a bunătății fără întârziere a lui Dumnezeu. Episcopul Chilcote și-a așezat cu grijă mâinile pe capul Aliciei și, cu glasul tremurând, a început să vorbească. Alicia a auzit două lucruri de parcă au fost spuse de Dumnezeu Însuși. Primul, și-a auzit numele, Alicia Susan Schroeder. Apoi, l-a auzit pe episcop invocând autoritatea Dumnezeului Atotputernic. În acel moment – doar la rostirea numelui ei și a puterii lui Dumnezeu – Alicia a fost cuprinsă de sentimente, greu de descris, de pace, dragoste, alinare și chiar de bucurie. Și a continuat să aibă aceste sentimente.
Desigur, Alicia, Mario și membrii familiei lor continuă să-l jelească pe Kaleb și să-i simtă lipsa. Este greu! De fiecare dată când vorbesc cu ea, ochii Aliciei sunt plini de lacrimi când spune cât de mult își iubește și îi lipsește băiețelul. Și ochii ei rămân înlăcrimați când vorbește despre modul în care Marele Eliberator a sprijinit-o în fiecare moment al încercării ei grele, începând cu bunătatea Sa fără întârziere de care a avut parte în timpul celei mai adânci disperări ale ei și continuând acum cu speranța strălucitoare a unei revederi minunate care va fi „nu după multă zile”.
Știu că, uneori, experiențele vieții creează confuzie și dificultăți care pot îngreuna primirea, recunoașterea sau păstrarea felului de alinare de care au avut parte Emilie și Alicia. Eu am trecut prin astfel de perioade. Depun mărturie că, în astfel de perioade, simpla noastră supraviețuire este o manifestare blândă și puternică a bunătății fără întârziere a lui Dumnezeu. Amintiți-vă că, Israelul din vechime, a fost în cele din urmă eliberat „de către același Dumnezeu care i-a apărat”14 zi de zi.
Depun mărturie că Isus Hristos este Marele Eliberator și, în numele Său, vă promit că, dacă vă întoarceți către El cu intenție adevărată și cu toată inima, El vă va elibera din toate lucrurile care amenință să vă scurteze sau să vă distrugă viața sau bucuria. Acea eliberare poate dura mai mult decât v-ați dori – poate o viață întreagă sau mai mult. Așadar, pentru a vă oferi alinare, curaj și speranță, pentru a vă sprijini și a vă întări pentru acea zi a eliberării finale, vă asigur de bunătatea fără întârziere a lui Dumnezeu și depun mărturie despre ea, în numele lui Isus Hristos, amin.