Vârstnicul Peter M. Johnson
autoritate generală-Cei Șaptezeci
După ce Peter M. Johnson, fiul unui administrator de clădiri și șofer de taxi, a acceptat o bursă pentru a juca baschet în cadrul Universității Brigham Young – Hawaii, a avut o conversație cu un învățător la institut.
„[Fie] te vei alătura Bisericii acum, fie îți va lua ceva mai mult timp”, a prezis învățătorul.
Învățătorul a avut dreptate. După un an, Peter „a postit și s-a rugat și a primit un răspuns”. A fost botezat în data de 16 august 1986.
Peter Matthew Johnson, al patrulea dintr-o familie cu cinci copii, s-a născut în familia lui McKinley Johnson și a Genevei Paris Long, în data de 29 noiembrie 1966 în Queens, New York, S.U.A.
Părinții săi au divorțat când avea 11 ani, iar mama lui s-a mutat în Hawaii. Un an mai târziu, Peter s-a alăturat mișcării Nation of Islam (Națiunea islamului) și a devenit musulman. Acest colectiv i-a oferit îndrumare și sprijin și l-a pregătit să accepte Evanghelia lui Isus Hristos.
La vârsta de 15 ani, Peter s-a mutat în Hawaii pentru a locui cu mama sa. Acolo, a ajuns să îndrăgească sportul – în special baschetul – ceea ce l-a îndrumat spre educația universitară, botezul în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, slujirea ca misionar în Misiunea Birmingham, Alabama și căsătoria în templu cu Stephanie Lyn Chadwick, în anul 1990. Cuplul, care s-a întâlnit în timp ce juca baschet la Universitatea de Sud, Utah, are patru copii.
„Sunt aici pentru a-I sluji Domnului”, a spus vârstnicul Johnson despre chemarea sa în Cei Șaptezeci. „Indiferent de naționalitate sau cultură ori de unde sunt eu, însărcinarea mea este de a-I sluji Domnului cu toată inima, cu toată mintea și toată tăria mea și să-L reprezint pe Domnul în fața oamenilor Săi. Salvatorul ne iubește pe toți. Noi suntem fiii și fiicele lui Dumnezeu.”
Vârstnicul Johnson și-a luat licența și masteratul în contabilitate la Universitatea de Sud, Utah, și doctoratul în contabilitate la Universitatea de Stat, Arizona. A lucrat în calitate de lector universitar în cadrul UBY – Hawaii, asistent universitar în cadrul Universității Brigham Young și lector universitar în cadrul Universității din Alabama. A slujit în calitate de autoritate a zonei-Cei Șaptezeci, președinte de țăruș, funcționar financiar la nivel de țăruș și conducător al muncii misionare la nivel de episcopie.