Curățați prin pocăință
Datorită planului întocmit de Dumnezeu și a ispășirii lui Isus Hristos, noi putem fi curățați prin procesul pocăinței.
În viața muritoare, suntem supuși legilor oamenilor și legilor lui Dumnezeu. Am avut parte de experiența neobișnuită de a judeca contravenții serioase, care încălcau ambele legi – înainte de a fi chemat în calitate de apostol, când eram judecător la Curtea Supremă a statului Utah, și, acum, în calitate de membru al Primei Președinții. Diferențele pe care am avut ocazia să le observ, dintre legile oamenilor și legile lui Dumnezeu, mi-au sporit recunoștința pentru realitatea și puterea ispășirii lui Isus Hristos. După legile oamenilor, o persoană care a comis cele mai grave crime poate fi pedepsită cu închisoare, fără posibilitatea de a fi eliberată mai devreme. Dar acest lucru este diferit conform planului milostiv întocmit de un Tată Ceresc iubitor. Eu am fost martor al faptului că aceleași păcate grave pot fi iertate în viața muritoare datorită sacrificiului ispășitor al Salvatorului nostru, înfăptuit pentru păcatele „tuturor acelora care au o inimă frântă și un spirit smerit” (2 Nefi 2:7). Hristos mântuiește și ispășirea Sa este adevărată.
Compasiunea plină de iubire a Salvatorului nostru este exprimată în imnul minunat pe care corul tocmai l-a interpretat.
Veniți la Isus, El vă ascultă.
Chiar de ați luat calea greșită,
Cu-a Sa dragoste El vă îndrumă,
Din noapte spre lumină, lumină1.
Sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos deschide ușa pentru ca „toți oamenii să se poată pocăi și să vină la El” (Doctrină și legăminte 18:11; vedeți, de asemenea, Marcu 3:28; 1 Nefi 10:18; Alma 34:8, 16). Cartea lui Alma relatează despre pocăința și iertarea chiar a acelora care au fost oameni ticăloși și însetați de sânge (vedeți Alma 25:16; 27:27, 30). Mesajul pe care doresc să vi-l transmit astăzi este unul de speranță pentru noi toți, incluzându-i și pe aceia care și-au pierdut calitatea de membru al Bisericii prin excomunicare sau ștergerea numelui. Noi, toți, suntem păcătoși care putem fi curățați prin pocăință. „Să te pocăiești de păcat nu este ușor”, ne-a învățat vârstnicul Russell M. Nelson în cadrul unei conferințe generale anterioare. „Dar răsplata își merită prețul”2.
I. Pocăința
Pocăința începe cu Salvatorul nostru și este o bucurie, nu o povară. În luna decembrie a anului trecut, în cadrul adunării de devoțiune desfășurată cu prilejul Crăciunului, președintele Nelson ne-a învățat: „Pocăința adevărată nu este ceva ce se întâmplă o singură dată. Este un privilegiu fără sfârșit. Este esențială pentru a progresa și pentru a avea liniște sufletească, alinare și bucurie”3.
Unele dintre cele mai minunate învățături despre pocăință se găsesc în predica lui Alma, din Cartea lui Mormon, adresată membrilor Bisericii pe care, mai târziu, i-a descris ca fiind într-o stare de „mare… necredință”, „îndârjiți în [mândrie]” și cu inimile „îndreptate spre bogățiile și lucrurile deșarte ale lumii” (Alma 7:6). Fiecare membru al acestei Biserici restaurate are multe de învățat din învățăturile inspirate ale lui Alma.
Noi începem cu credința în Isus Hristos, deoarece „El este Acela care va veni să ia toate păcatele lumii” (Alma 5:48). Trebuie să ne pocăim deoarece, după cum ne-a învățat Alma, „dacă nu vă pocăiți, în niciun caz nu puteți voi să moșteniți împărăția cerului” (Alma 5:51). Pocăința este o parte esențială a planului întocmit de Dumnezeu. Deoarece toți aveam să păcătuim în experiența noastră din viața muritoare și să fim îndepărtați din prezența lui Dumnezeu, omenirea nu putea „fi [salvată]” fără pocăință (Alma 5:31; vedeți, de asemenea, Helaman 12:22).
Acest lucru a fost propovăduit de la început. Domnul i-a poruncit lui Adam: „Învață-i pe copiii tăi că toți oamenii, de pretutindeni, trebuie să se pocăiască sau ei nu vor putea, în nici un mod, să moștenească împărăția lui Dumnezeu, pentru că nici un lucru care nu este curat nu poate locui acolo sau nu poate locui în prezența Sa” (Moise 6:57). Trebuie să ne pocăim de toate păcatele noastre – orice faptă care este contrară poruncilor lui Dumnezeu sau eșec de a face ceea ce trebuia făcut. Nimeni nu este scutit. Aseară, președintele Nelson ne-a îndemnat: „Dragi frați, noi, toți, trebuie să ne pocăim”4.
Pentru a fi curățați prin pocăință, noi trebuie să abandonăm păcatele noastre și să le mărturisim Domnului și, când este necesar, judecătorului Său din viața muritoare (vedeți Doctrină și legăminte 58:43). Alma ne-a învățat că noi trebuie, de asemenea, să „[aducem] fapte drepte” (Alma 5:35). Toate acestea fac parte din invitația pe care o găsim frecvent în scripturi, aceea de a veni la Isus Hristos.
Noi trebuie să luăm din împărtășanie în fiecare zi de sabat. În cadrul acestei rânduieli, facem legăminte și primim binecuvântări care ne ajută să biruim toate faptele și dorințele care ne împiedică să atingem perfecțiunea pe care Salvatorul nostru ne invită s-o dobândim (vedeți Matei 5:48; 3 Nefi 12:48). Când „[ne lepădăm] de orice necredință și-L [iubim] pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea și tăria [noastră]”, atunci putem să fim „perfecți în Hristos” și să fim „sfințiți” prin vărsarea sângelui Său pentru a „[deveni] sfinți, fără de pată” (Moroni 10:32-33). Ce promisiune minunată! Ce miracol! Ce binecuvântare!
II. Responsabilitate și judecăți din viața muritoare
Un scop al planului întocmit de Dumnezeu pentru experiențele din viața muritoare este de a ne pune la „probă” pentru „a vedea dacă [noi] vom face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul [nostru ni] le va porunci” (Avraam 3:25). Ca parte a acestui plan, noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu și a slujitorilor Săi aleși, și acea răspundere implică atât judecăți din viața muritoare, cât și judecăți divine.
În Biserica Domnului, judecățile din viața muritoare, pentru membri sau potențiali membri, sunt făcute de conducători care caută îndrumare divină. Este responsabilitatea lor de a judeca persoanele care caută să vină la Hristos pentru a primi puterea ispășirii Sale, pe cărarea legământului spre viața eternă. Judecățile din viața muritoare stabilesc dacă o persoană este pregătită pentru botez. Este o persoană demnă să primească o recomandare pentru a merge la templu? O persoană, al cărei nume a fost șters din înregistrările Bisericii, s-a pocăit suficient, prin ispășirea lui Isus Hristos, pentru a fi readmisă prin botez?
Când un judecător din viața muritoare, chemat de Dumnezeu, confirmă că o persoană poate progresa, de exemplu, la privilegiile templului, el nu spune că acea persoană este perfectă și nu iartă niciun păcat. Vârstnicul Spencer W. Kimball ne-a învățat că, după ceea ce dânsul a numit „renunțarea la aplicarea de consecințe pentru un păcat” în viața muritoare, persoana „trebuie, de asemenea, să caute și să primească de la Dumnezeu din Cer, prin pocăință, iertare, deoarece numai El îi poate acorda iertare”5. Și, dacă persoana nu se pocăiește de faptele și dorințele păcătoase până la judecata finală, ea va rămâne necurățată. Răspunderea supremă, inclusiv efectul de curățare finală al pocăinței, este între fiecare dintre noi și Dumnezeu.
III. Învierea și judecata finală
Judecata cel mai des descrisă în scripturi este judecata finală care urmează învierii (vedeți 2 Nefi 9:15). În multe versete se afirmă că „toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (Romani 14:10; vedeți, de asemenea, 2 Nefi 9:15; Mosia 27:31) „ca să [fim judecați] după faptele pe care [le-am] făcut în trupul muritor” (Alma 5:15; vedeți, de asemenea, Apocalipsa 20:12; Alma 41:3; 3 Nefi 26:4). Toți vor fi judecați „după faptele lor” (3 Nefi 27:15) și „potrivit dorinței inimii lor” (Doctrină și legăminte 137:9; vedeți, de asemenea, Alma 41:6).
Scopul acestei judecăți finale este de a determina dacă am realizat ceea ce Alma a descris ca o „măreață schimbare în [inimă]” (vedeți Alma 5:14, 26), dacă am devenit făpturi noi și „nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat” (Mosia 5:2). Cel care judecă acest lucru este Salvatorul nostru, Isus Hristos (vedeți Ioan 5:22; 2 Nefi 9:41). După judecata Sa, noi, toți, vom „mărturisi… că judecățile Lui sunt drepte” (Mosia 16:1; vedeți, de asemenea, Mosia 27:31; Alma 12:15), deoarece atotștiința Sa (vedeți 2 Nefi 9:15, 20) I-a oferit o cunoaștere perfectă a tuturor faptelor și dorințelor noastre, atât cele neprihănite sau de care ne-am pocăit, cât și cele de care nu ne-am pocăit sau care nu s-au schimbat.
Scripturile descriu cum se va desfășura judecata finală. Alma ne învață că dreptatea Dumnezeului nostru necesită ca la înviere „toate lucrurile să fie restaurate la ordinea lor potrivită” (Alma 41:2). Aceasta înseamnă că, „dacă faptele lor în această viață au fost bune și dorințele inimilor lor au fost bune… [ei vor fi] restaurați în ziua din urmă la ceea ce este bun” (Alma 41:3). În mod similar, „dacă faptele [sau dorințele] lor sunt rele, atunci ei trebuie să fie restaurați la ceea ce este rău” (Alma 41:4-5; vedeți, de asemenea, Helaman 14:31). De asemenea, profetul Iacov ne-a învățat că, la judecata finală, „cei drepți vor fi încă drepți, iar cei care sunt întinați vor fi încă întinați” (2 Nefi 9:16; vedeți, de asemenea, Mormon 9:14; 1 Nefi 15:33). Aceasta se va întâmpla, după cum spune Moroni, înainte ca noi să stăm în fața „scaunului plăcut de judecată al marelui Iehova, Judecătorul Veșnic al celor vii, precum și al celor morți” (Moroni 10:34; vedeți, de asemenea, 3 Nefi 27:6).
Pentru a ne asigura că vom fi curați înaintea lui Dumnezeu, noi trebuie să ne pocăim înainte de judecata finală (vedeți Mormon 3:22). După cum i-a spus Alma fiului său păcătos, noi nu ne putem ascunde păcatele de Dumnezeu „și dacă nu te pocăiești, acestea vor fi o mărturie împotriva ta în ultima zi” (Alma 39:8; subliniere adăugată). Ispășirea lui Isus Hristos ne oferă singura cale de a realiza, prin pocăință, curățarea de care avem nevoie și această viață muritoare este perioada în care trebuie să facem acest lucru. Cu toate că suntem învățați că o parte din pocăință poate avea loc în lumea spiritelor (vedeți Doctrină și legăminte 138:31, 33, 58), acest lucru nu este atât de sigur. Vârstnicul Melvin J. Ballard ne-a învățat: „Este mult mai ușor să biruim și să-I slujim Domnului când trupul și spiritul sunt unite și formează un întreg. Aceasta este perioada în care oamenii sunt mai capabili de a fi influențați și mai sensibili… Această viață este perioada în care trebuie să ne pocăim”6.
Când ne pocăim, noi avem încredințarea din partea Domnului că păcatele noastre, incluzând faptele și dorințele noastre, vor fi curățate și judecătorul nostru final și milostiv „[nu-Și va] mai [aminti] de ele” (Doctrină și legăminte 58:42; vedeți, de asemenea Isaia 1:18; Ieremia 31:34; Evrei 8:12; Alma 41:6; Helaman 14:18-19). Fiind curățați prin pocăință, noi putem fi demni de a avea viață eternă, pe care regele Beniamin a descris-o ca posibilitatea de a „[locui în prezența lui] Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit” (Mosia 2:41; vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 14:7).
Ca o altă parte a „[planului] restaurării” (Alma 41:2) întocmit de Dumnezeu, învierea va restaura „toate lucrurile… la forma lor proprie și perfectă” (Alma 40:23). Aceasta include îndreptarea tuturor deficiențelor și deformațiilor noastre fizice, dobândite în viața muritoare, inclusiv la naștere sau prin traume ori boli.
Ne curăță această restaurare de toate dorințele și dependențele noastre necontrolate sau nesfinte? Acest lucru nu poate fi adevărat. Noi știm din revelații din zilele noastre că vom fi judecați pentru dorințele noastre, precum și pentru faptele noastre (vedeți Alma 41:5; Doctrină și legăminte 137:9) și că ne vor condamna chiar și gândurile noastre (vedeți Alma 12:14). Amulec ne-a învățat că nu trebuie să „[amânăm] ziua pocăinței [noastre]” până la moarte (Alma 34:33), deoarece același spirit care ne-a stăpânit trupul în această viață – fie că a aparținut Domnului, fie că a aparținut diavolului – „va avea puterea să stăpânească trupul [nostru] în acea lume veșnică” (Alma 34:34). Salvatorul nostru are puterea și este pregătit să ne curețe de rău. Acum este timpul să căutăm ajutorul Său pentru a ne pocăi de dorințele și gândurile noastre ticăloase sau nepotrivite, ca să fim curați și pregătiți să stăm înaintea lui Dumnezeu la judecata finală.
IV. Brațele milosteniei
În centrul planului întocmit de Dumnezeu și al tuturor poruncilor Sale se află dragostea Sa pentru fiecare dintre noi, care este „de dorit mai presus de toate lucrurile… și cea mai plăcută sufletului” (1 Nefi 11:22-23). Profetul Isaia i-a îndemnat chiar și pe ticăloși să „se [întoarcă] la Domnul care va avea milă… [și] care nu obosește iertând” (Isaia 55:7). Alma ne-a învățat: „Iată, El trimite o chemare către toți oamenii, pentru că brațele milosteniei sunt întinse către ei” (Alma 5:33; vedeți, de asemenea, 2 Nefi 26:25-33). Domnul înviat le-a spus nefiților: „Iată, brațul milei Mele este întins către voi și oricine va veni, pe acela Eu îl voi primi” (3 Nefi 9:14). Din acestea și multe alte învățături conținute în scripturi, noi știm că Salvatorul nostru iubitor Își deschide brațele pentru a primi toți bărbații și toate femeile, în condițiile pline de iubire pe care le-a stabilit, pentru a se bucura de mărețele binecuvântări pe care Dumnezeu le are pregătite pentru copiii Săi.7
Datorită planului întocmit de Dumnezeu și a ispășirii lui Isus Hristos, depun mărturie cu o „strălucire perfectă a speranței” că Dumnezeu ne iubește și că noi putem fi curățați prin procesul pocăinței. Ni se promite că, „dacă [înaintăm ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos și [îndurăm] până la sfârșit, iată, astfel a spus Tatăl: Voi veți avea viață veșnică” (2 Nefi 31:20). Stărui și mă rog ca noi, toți, să facem acest lucru, în numele lui Isus Hristos, amin.