Biserica lui Isus Hristos este restaurată!
Înainte să venim pe pământ, am trăit alături de Părinții noștri Cerești. Ei ne-au iubit! Tatăl Ceresc avea un plan minunat pentru noi. Noi aveam să venim pe pământ pentru a primi un trup, a învăța și a crește. Apoi, puteam să ne întoarcem pentru a trăi în casa noastră cerească. Dar nu puteam face acest lucru de unii singuri. Aveam nevoie de ajutor.
Tatăl Ceresc L-a ales pe fratele nostru cel mai mare, Isus Hristos, pentru a veni pe pământ să ne ajute. Isus ne-a arătat cum să-i iubim pe alții și să urmăm poruncile Tatălui Ceresc. El a ales apostoli pentru a conduce Biserica Sa.
Isus Hristos a suferit pentru noi în Grădina Ghetsimani. El a simțit toate durerile și tristețea noastră. El a murit pentru noi pe cruce. Datorită acestor lucruri, ne putem îndrepta spre El când suntem răniți, triști sau avem nevoie de ajutor. Ne putem pocăi când facem ceva greșit.
În a treia zi după ce Isus a murit, El a înviat. Isus era viu din nou! Datorită acestui lucru, și noi vom fi înviați. Putem trăi în cer din nou după ce murim.
După învierea Sa, Isus Și-a vizitat ucenicii în Ierusalim și pe continentul american. El le-a poruncit apostolilor Săi să continue să le propovăduiască oamenilor Evanghelia Sa. Mulți oameni care au auzit apostolii au fost botezați și s-au alăturat Bisericii.
După ce apostolii au murit, oamenii au început să uite unele părți importante ale Evangheliei lui Isus. Au încetat să mai creadă că Tatăl Ceresc îi va inspira mereu pe copiii Săi de pe pământ. Au uitat că fiecare om de pe pământ va avea ocazia să fie botezat. Nu au mai crezut că profeții și apostolii vor conduce mereu Biserica Sa.
Au trecut mulți ani. În cele din urmă, sosise timpul pentru a aduce înapoi părțile lipsă ale Evangheliei lui Isus. Era timpul să restaureze Biserica Sa! Tatăl Ceresc avea nevoie de cineva pentru a fi profet și a-L ajuta să o aducă înapoi pe pământ. El a ales un tânăr băiat, pe nume Joseph Smith.
Într-o zi, Joseph citea Biblia. În Iacov 1:5, se spune că Tatăl Ceresc va răspunde la întrebările noastre când cerem cu credință. Joseph a avut într-adevăr o întrebare! El știa că erau multe biserici care propovăduiau despre Isus. Dar a dorit să știe dacă era una ca Biserica lui Isus din Noul Testament.
Într-o zi frumoasă de primăvară, din perioada Paștelui, Joseph s-a dus în pădurea de lângă casa sa. A îngenuncheat și a început să se roage. Atunci, Joseph a simțit o prezență neplăcută. Satana încerca să-l descurajeze. Dar Joseph a continuat să se roage cu toată tăria sa.
Apoi, o lumină frumoasă a coborât. Joseph I-a văzut pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos. Această întâmplare se numește Prima Viziune. Ei au spus că Biserica lui Isus nu era pe pământ. Dar avea să fie în curând. Începea restaurarea!
Tatăl Ceresc a trimis îngeri să restaureze părți importante din Evanghelie. Îngerul Moroni i-a dat lui Joseph plăcile de aur ca noi să avem Cartea lui Mormon pentru a învăța despre Isus Hristos.
Ioan Botezătorul a adus înapoi Preoția aaronică pentru ca noi să putem fi botezați. Petru, Iacov și Ioan au adus Preoția lui Melhisedec ca noi să primim Duhul Sfânt și binecuvântări când suntem bolnavi.
Ilie a venit ca noi să fim pecetluiți cu familiile noastre în templu.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost organizată. Aceasta înseamnă că Biserica lui Isus este din nou pe pământ! Toate aceste lucruri fac parte din restaurare.
Restaurarea Evangheliei continuă și azi. Profeți, apostoli, misionari și membri împărtășesc în întreaga lume vestea bună despre Isus Hristos. În multe țări se construiesc temple pentru ca oamenii să poată fi pecetluiți cu familiile lor pentru totdeauna. Iar Biserica ajută oameni în locuri în care există foamete sau dezastre naturale.
Toată lumea poate face ceva pentru a ajuta cu restaurarea. Puteți ajuta învățând despre istoria familiei voastre și făcând botezuri în templu. Puteți da zeciuială pentru a construi biserici și temple. Puteți da donații de post pentru a ajuta oamenii care se află în nevoie. Le puteți spune oamenilor despre Isus Hristos.
Isus ne-a dat Biserica Sa pentru a ne ajuta să ne întoarcem la căminul nostru ceresc. Putem lua din împărtășanie și ne putem aminti întotdeauna ce a făcut pentru noi. Putem arăta dragoste pentru alții, așa cum a făcut El. Putem ajuta pe fiecare să învețe despre Evanghelia Sa! ●