„Vedeți ce poate face puțină credință?”
Godfrey J. Ellis
Washington, S.U.A.
Ilustrație © Gary Alphonso, i2iart.com
Cu ceva timp în urmă, soția mea și cu mine i-am luat pe cei doi fii ai noștri mai mici în Franța pentru a face un tur al zonelor în care eu slujisem în calitate de misionar cu timp deplin. Am vizitat ramuri ale Bisericii în care slujisem și ne-am bucurat cu membri cărora le predasem. De asemenea, am vizitat locuri istorice.
Unul dintre aceste locuri a fost ruinele Castelului Châlucet. Acel castel medieval imens a fost atacat și, în mare parte, distrus cu secole în urmă. În jurul ruinelor crescuse vegetație, iar cărarea care ducea la el era strâmtă și abruptă. Am urcat cu dificultate, dar odată ajunși acolo, efortul a meritat.
Băieților le-a plăcut să coboare în ceea ce fusese înainte o temniță și să urce pe ceea ce rămăsese din zidurile castelului. Castelul le-a captivat imaginația la fel cum mi-o captivase și mie cu 24 de ani în urmă.
În timp ce eram acolo, în zare s-a văzut că se apropia o furtună de vară. Se deplasa rapid. Cerul s-a umplut de nori negri și fulgere, urmate de tunete puternice.
Ne-am repezit înapoi spre cărare și am fugit spre mașină în timp ce furtuna se apropia de noi. La scurt timp, o ploaie torențială ne-a udat până la piele, iar praful de pe cărarea nepietruită s-a transformat în nămol. Ne-am temut să nu alunecăm și să cădem de pe cărarea abruptă, plină de pietre.
Am zărit un adăpost printre copacii de la marginea cărării. Ne-am lipit unii de alții sub adăpost întrebându-ne cât de mult vom avea de așteptat pentru a putea coborî.
„Haideți să spunem o rugăciune”, a spus fiul nostru cel mai mic.
A cerut să o spună el și s-a rugat ca ploaia să se oprească pentru a putea să coborâm dealul în siguranță. S-a uitat spre noi și a spus: „Acum, tot ce ne trebuie este suficientă credință”.
I-am explicat că rugăciunile nu funcționează întotdeauna așa.
„Nu”, a spus el, „o să se oprească în 10 minute!”.
După aproximativ 10 minute, ploaia s-a oprit.
„În regulă, să mergem!”, a spus el.
„Dacă plecăm acum, ploaia va începe din nou și o să rămânem blocați”, a spus fiul nostru mai mare.
„Nu va reîncepe”, a răspuns fiul nostru cel mai mic. „Să mergem!”
Ne-am făcut loc pe părțile mai uscate ale cărării, dând la o parte tufișurile și ramurile în timp ce mergeam. Ajunși înapoi la mașină, am spus o rugăciune de recunoștință. La scurt timp, ploaia a reînceput.
„Vedeți ce poate face puțină credință?”, a spus fiul nostru cu umilință.
El ne-a învățat pe toți o lecție în acea zi.