Octombrie
Rugăciunea este comunicarea pioasă dintre Dumnezeu şi mine
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).
Suplimentaţi ideile menţionate aici cu unele idei proprii. Stabiliţi căile prin care să prezentaţi copiilor doctrina şi ajutaţi-i să o înţeleagă şi să o pună în practică în vieţile lor. Adresaţi-vă întrebarea: „Ce vor face copiii pentru a învăţa şi în ce fel îi pot ajuta eu să simtă Spiritul?”
Săptămâna 1: Mă pot ruga Tatălui Ceresc.
Prezentaţi doctrina: Rugaţi un părinte şi un copil să stea în faţa copiilor. Rugaţi copilul să-i adreseze părintelui o întrebare şi permiteţi-i părintelui să răspundă. Apoi, rugaţi părintele să iasă din încăpere şi să închidă uşa. Întrebaţi-i pe copii cum comunică ei cu părinţii lor atunci când aceştia nu sunt cu ei (de exemplu, scriind o scrisoare sau vorbind la telefon). Explicaţi că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că noi suntem copiii Săi; deoarece nu ne aflăm în prezenţa Sa, El ne-a oferit un mod de a vorbi cu El. Întrebaţi-i pe copii dacă ştiu cum vorbim cu Dumnezeu. Rugaţi copiii să rostească după dumneavoastră: „Mă pot ruga Tatălui Ceresc”.
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă: Cântaţi: „I Pray in Faith” (CS, p. 14). Pentru fiecare copil, faceţi o copie a broşurii pliabile de la pagina 19 a manualului pentru creşă Behold Your Little Ones. Rugaţi copiii să coloreze ilustraţiile. (Copiii mai mari pot scrie pe pagini unele lucruri pentru care sunt recunoscători şi unele lucruri pentru care s-ar ruga Tatălui Ceresc. Îi puteţi invita, apoi, să-şi împărtăşească ideile cu toţi cei de la Societatea Primară.) Rugaţi copiii să interpreteze din nou cântecul în timp ce-şi trec în revistă broşurile pliabile.
Săptămâna 2: Scripturile mă învaţă cum şi când să mă rog.
Prezentaţi doctrina: Ajutaţi-i pe copii să memoreze următoarea frază din Alma 13:28: „Să vă umiliţi înaintea Domnului şi să strigaţi numele Lui sfânt şi să vegheaţi şi să vă rugaţi fără răgaz”. Discutaţi ceea ce ne învaţă scriptura despre cum şi când trebuie să ne rugăm.
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă: Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă faptul că ne putem ruga Tatălui Ceresc în linişte, în inima noastră, oricând şi oriunde şi că trebuie să-I mulţumim pentru binecuvântările pe care le primim şi să-I cerem ajutorul. Scrieţi pe tablă următoarele trimiteri la scripturi: 3 Nefi 18:19; 3 Nefi 19:6–8; 3 Nefi 18:15. De asemenea, scrieţi pe tablă cuvintele cum şi când. Rugaţi copiii să se uite la fiecare scriptură şi să discute ceea ce ne învaţă despre cum şi când trebuie să ne rugăm. Vorbiţi despre Alma şi Amulec care-i învăţau pe zoramiţi cum să se roage (vezi Alma 31; 34:17–27; vezi, de asemenea, Societatea Primară 4, lecţia 21). Puteţi ruga câţiva copii să interpreteze povestirea aşa cum o relataţi dumneavoastră.
Încurajaţi punerea în practică: Rugaţi mai mulţi copii să vorbească despre ceea ce simt atunci când se roagă. Rugaţi copiii să sugereze câteva cântece de la Societatea Primară care ne învaţă despre rugăciune. Interpretaţi câteva dintre aceste cântece şi rugaţi copiii să sugereze gesturi simple care să înlocuiască unul sau două cuvinte din fiecare cântec. De exemplu, în loc să cânte cuvintele „rugăm” sau „rugăciune”, ei pot sta cu mâinile la piept.
Săptămânile 3 şi 4: Tatăl Ceresc aude şi-mi răspunde la rugăciuni.
Prezentaţi doctrina: Rugaţi copiii să-şi deschidă scripturile la 3 Nefi 14:7 şi la Iacov 1:5. Rugaţi-i să fie atenţi la ce ne învaţă scripturile despre rugăciune. Citiţi scripturile împreună, cu glas tare şi permiteţi copiilor să împărtăşească ceea ce au învăţat. Rugaţi copiii să spună împreună cu dumneavoastră: „Tatăl Ceresc aude şi-mi răspunde la rugăciuni”.
Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă şi încurajaţi punerea în practică: Împărţiţi copiii în grupuri şi rugaţi-i să meargă pe rând la următoarele posturi de lucru (vezi PNCMM, p. 179). La fiecare post de lucru să aveţi un învăţător care să explice o modalitate prin care Tatăl Ceresc ne răspunde la rugăciuni şi care să le permită copiilor să împărtăşească modul în care li s-a răspuns la rugăciuni. Puteţi pregăti două posturi de lucru pentru o săptămână şi celelalte două pentru săptămâna următoare.
-
Postul de lucru 1: Uneori rugăciunile îşi primesc răspunsul prin intermediul gândurilor sau ideilor care ne vin în minte sau în inimă (vezi D&L 8:2). Împărtăşiţi o experienţă din viaţa dumneavoastră în care s-a întâmplat acest lucru sau relataţi povestirea despre Enos (vezi Enos 1:4–5, 10; vezi, de asemenea, Behold Your Little Ones, p. 17).
-
Postul de lucru 2: Tatăl Ceresc poate folosi alte persoane pentru a răspunde la rugăciuni. Împărtăşiţi o experienţă în care o altă persoană v-a răspuns la rugăciuni sau relataţi povestirea despre preşedintele Thomas S. Monson care a răspuns rugăciunii lui Ben şi Emily Fullmer (vezi Conference Report, octombrie 2003, p. 63 sau Ensign, noiembrie 2003, p. 58–59).
-
Postul de lucru 3: Răspunsurile la rugăciune pot veni prin cuvintele lui Hristos, pe care le găsim în scripturi (vezi 2 Nefi 32:3). Împărtăşiţi o experienţă când vi s-a răspuns la o rugăciune în timp ce citeaţi scripturile.
-
Postul de lucru 4: Răspunsurile la rugăciune pot veni prin intermediul învăţăturilor profeţilor din zilele din urmă (vezi D&L 1:38). Arătaţi-le copiilor un număr al revistei Ensign sau Prietenul, Liahona şi spuneţi-le că pot găsi învăţăturile profeţilor în revistele Bisericii. Împărtăşiţi o experienţă în care vi s-a răspuns la o rugăciune în timp ce ascultaţi conferinţa generală sau citeaţi cuvintele profeţilor din zilele din urmă.