Să acţionăm cu toată sârguinţa
Trebuie să învăţăm de la Domnul îndatorirea noastră şi, apoi, să acţionăm cu toată sârguinţa, fără ca, vreodată, să fim leneşi sau delăsători.
Dragi fraţi, sunt recunoscător să fiu alături de dumneavoastră în această seară. Mă simt umil, gândindu-mă la ceea ce ştiu despre slujirea dumneavoastră plină de credinţă în cadrul preoţiei. În seara aceasta, am să vă vorbesc despre sârguinţă în slujirea faţă de Domnul. Experienţele avute recent m-au făcut să aleg acest subiect.
Una dintre experienţe a fost studierea cu mare atenţie a noii şi remarcabilei broşuri adresate Preoţiei aaronice despre care a vorbit fratele David L. Beck. Este intitulată Datoria faţă de Dumnezeu. În timp ce citeam şi reflectam la lucrurile pe care trebuie să le facă tinerii băieţi şi la ce trebuie să devină, mi-am dat seama că aceasta descria ceea ce a promis preşedintele Brigham Young deţinătorilor preoţiei care sunt sârguincioşi de-a lungul vieţii: „Un bărbat care deţine preoţia şi continuă să-şi îndeplinească chemarea cu credinţă, care se desfată în mod continuu făcând lucrurile pe care Dumnezeu le cere de la el şi continuă de-a lungul vieţii să-şi îndeplinească fiecare îndatorire, va obţine pentru sine nu numai privilegiul de a primi, ci şi cunoaşterea despre cum poate primi lucrurile lui Dumnezeu, pentru ca el să cunoască în mod continuu gândurile lui Dumnezeu”1.
Cu numai câteva săptămâni în urmă, am văzut un nou diacon pornind pe acea cărare a sârguinţei. Tatăl său mi-a arătat o schiţă pe care fiul său o făcuse, care arăta fiecare rând de bănci din capela lor, un număr pentru fiecare diacon care urma să fie desemnat să ofere împărtăşania şi traseul fiecăruia de parcurs prin capelă pentru a oferi membrilor împărtăşania. Tatăl şi cu mine am zâmbit, gândindu-ne că un băiat, fără să i se ceară, a făcut un plan pentru a fi sigur că va izbuti în slujirea sa în cadrul preoţiei.
Am recunoscut în sârguinţa sa modelul prezentat în noua broşură Datoria faţă de Dumnezeu. Este de a învăţa lucrurile pe care Domnul le aşteaptă de la dumneavoastră, de a face un plan despre cum să le îndepliniţi, de a acţiona cu sârguinţă conform planului, apoi, de a împărtăşi cu alţii felul în care v-au schimbat şi i-au binecuvântat pe alţii experienţele dumneavoastră.
Diaconul a făcut o schiţă pentru a fi sigur că va putea face lucrul pe care Domnul l-a chemat să-l facă. La începutul slujirii sale în cadrul preoţiei, Domnul îl învăţa cum să se desfete în mod continuu „făcând lucrurile pe care Dumnezeu le cere de la el”2.
Cealaltă experienţă care m-a făcut să aleg să vă vorbesc în această seară despre sârguinţă a fost când am urmărit pe un bărbat care era aproape de sfârşitul slujirii sale în cadrul preoţiei în această viaţă. Fusese de două ori episcop. Prima chemare a sa ca episcop fusese primită în tinereţea sa, cu mulţi ani înainte ca eu să-l întâlnesc. Acum, era în vârstă, eliberat din a doua sa chemare ca episcop. Limitările sale fizice crescânde cauzate de probleme de sănătate făceau ca orice slujire în cadrul preoţiei să fie foarte dificilă.
Cu toate acestea, el avea un plan prin care putea acţiona cu sârguinţă. În fiecare duminică în care putea ajunge la Biserică, el stătea lângă cel mai apropiat rând de bănci de uşa pe care majoritatea oamenilor intrau la adunarea de împărtăşanie. Ajungea acolo devreme pentru a fi sigur că se găsea un loc liber pentru el. Fiecare persoană care sosea putea observa privirea sa primitoare şi plină de dragoste, la fel cum au putut observa când stătea în prezidiu în calitate de episcop al lor. Influenţa sa ne-a încălzit şi ne-a înălţat sufleteşte deoarece am ştiut câte ceva despre preţul pe care l-a plătit pentru a sluji. Sarcina sa în calitate de episcop s-a încheiat, dar slujirea sa în cadrul preoţiei nu s-a încheiat.
Aţi văzut exemple asemănătoare de slujitori minunaţi în cadrul preoţiei. În seara aceasta, voi încerca să vă vorbesc despre lucrurile pe care le-am învăţat despre ei. Totul începe cu faptul de a cunoaşte pe cine slujesc ei şi în ce scop. Când acea cunoaştere este înrădăcinată în inima lor, ei devin slujitori mai buni.
În primul rând mă voi adresa în mod direct tinerilor băieţi din cadrul Preoţiei aaronice. Veţi deveni mai sârguincioşi pe măsură ce veţi simţiţi cât de multă încredere Şi-a pus Dumnezeu în voi. În acea broşură Datoria faţă de Dumnezeu este un mesaj din partea Primei Preşedinţii adresat vouă: „Tatăl Ceresc are mare încredere în voi şi are pentru voi o misiune importantă de îndeplinit. El vă va ajuta pe măsură ce vă veţi îndrepta către El în rugăciune, ascultaţi îndemnurile Spiritului, vă supuneţi poruncilor şi ţineţi legămintele pe care le-aţi făcut”3.
Ioan Botezătorul s-a întors pe pământ pentru a restaura preoţia pe care voi, tinerii băieţi, o deţineţi. El a deţinut cheile Preoţiei aaronice. Ioan a fost cel către care S-a îndreptat Isus pentru a fi botezat. Ioan a ştiut cine l-a chemat. El a spus Domnului: „Eu… am trebuinţă să fiu botezat de Tine”4.
Ioan a ştiut că Preoţia lui Aaron „deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor” atunci când Domnul l-a trimis pentru a-i rândui pe Joseph Smith şi pe Oliver Cowdery la 15 mai 18295. Ioan ştia cine l-a chemat şi scopul glorios pentru care a fost trimis.
Preoţia pe care o deţineţi vă permite să oferiţi împărtăşania cinei Domnului membrilor Bisericii Sale astăzi. Acesta este acelaşi privilegiu pe care Salvatorul l-a oferit celor Doisprezece Apostoli în timpul slujirii Sale pe pământ. El a oferit din nou această putere atunci când, după învierea Lui, a chemat doisprezece ucenici pentru a conduce Biserica Sa.
Aşa cum este descris în Cartea lui Mormon, Însuşi Domnul a oferit simbolurile sacrificiului Său infinit, le-a binecuvântat şi le-a oferit oamenilor. Gândiţi-vă la El şi la cât de mult vă cinsteşte El atunci când vă îndepliniţi slujirea voastră în cadrul preoţiei. În timp ce vă amintiţi de El, veţi fi hotărâţi să îndepliniţi această sacră slujire la fel de bine şi cu aceeaşi credinţă de care a dat dovadă El6.
Acel lucru poate deveni un model în viaţa voastră care vă va spori puterea de a fi sârguincioşi în orice fel de slujire în cadrul preoţiei pentru care Domnul vă pregăteşte şi la care vă va chema. Acea hotărâre vă va ajuta să vă pregătiţi pentru a primi Preoţia lui Melhisedec care, în vechime, se numea „Preoţia Sfântă după Ordinul Fiului lui Dumnezeu”7.
Acum, doresc să mă adresez celor care au fost chemaţi şi care au avut onoarea să slujească în cadrul Preoţiei lui Melhisedec. Asemenea Preoţiei aaronice, Preoţia lui Melhisedec este mai mult decât o responsabilitate de a face ceea ce ne cere Domnul. Este o invitaţie de a deveni aşa cum este El. Iată promisiunea Lui:
„Pentru că toţi aceia care sunt credincioşi astfel încât să obţină aceste două preoţii despre care am vorbit şi să-şi îndeplinească cu credinţă şi sârguinţă chemările lor sunt sfinţiţi prin Spirit pentru înnoirea trupurilor lor.
Ei devin fii ai lui Moise şi ai lui Aaron, şi seminţia lui Avraam, şi Biserica, şi împărăţia, şi aleşii lui Dumnezeu.
Şi, de asemenea, toţi aceia care primesc preoţia Mă primesc pe Mine, spune Domnul;
Pentru că acela care primeşte pe slujitorii Mei pe Mine Mă primeşte;
Şi acela care Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Tatăl Meu;
Şi acela care Îl primeşte pe Tatăl Meu primeşte împărăţia Tatălui Meu; de aceea, tot ceea ce are Tatăl Meu îi va fi dat lui”8.
Există un model după care toţi deţinătorii preoţiei primesc această binecuvântare glorioasă. Unul dintre locurile din scripturi în care Domnul ne oferă modelul se găseşte în a 107-a secţiune din Doctrină şi legăminte:
„De aceea, fiecare om să-şi înveţe îndatorirea sa şi să acţioneze în oficiul în care este numit, cu toată sârguinţa.
Acela care este leneş nu va fi considerat demn să rămână şi acela care nu învaţă îndatorirea sa şi nu se arată demn de aprobare nu va fi considerat demn să rămână. Chiar aşa. Amin”9.
Trebuie să învăţăm de la Domnul îndatorirea noastră şi, apoi, să acţionăm cu toată sârguinţa, fără ca, vreodată, să fim leneşi sau delăsători. Modelul este simplu, dar nu este uşor de urmat. Suntem ispitiţi atât de uşor. Cititul ziarelor poate părea mai interesant decât studierea lecţiei din manualul de preoţie. Petrecerea timpului relaxându-ne poate fi mai atrăgătoare decât stabilirea de întâlniri pentru a-i vizita pe cei care au nevoie de slujirea noastră în cadrul preoţiei.
Când mă aflu departe de îndatoririle mele în cadrul preoţiei, preocupat de alte interese şi când trupul meu are nevoie de odihnă, mă încurajez cu aceste cuvinte: „Aminteşte-ţi de El”. Domnul este exemplul nostru perfect de sârguinţă în slujirea în cadrul preoţiei. El este Conducătorul nostru. El ne-a chemat. El merge înaintea noastră. El ne-a ales pentru a-L urma şi pentru a-i aduce pe alţii cu noi.
În această seară îmi amintesc de El şi inima mea se umple de emoţie. Aceasta este seara de sâmbătă dinaintea duminicii de Paşte când ne amintim de învierea Sa. Îmi aduc aminte de exemplul Lui din zilele dinaintea morţii Sale.
Din dragoste faţă de Tatăl Lui şi faţă de noi, El a permis ca El Însuşi să sufere dincolo de puterea de înţelegere a omului muritor. El ne-a spus câteva lucruri despre ce a însemnat pentru El acest sacrificiu nesfârşit. Vă amintiţi cuvintele:
„Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi;
Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine;
Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit – şi aş fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi –
Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am terminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor”10.
De pe crucea de pe Golgota, Salvatorul a anunţat: „S-a isprăvit!”11. Apoi, spiritul Său a părăsit trupul Său, iar trupul Lui muritor a fost pus cu grijă într-un mormânt. Prin ceea ce a făcut în cele trei zile în lumea spiritelor, înaintea învierii Sale, El ne-a învăţat o lecţie pe care mi-o amintesc ori de câte ori sunt tentat să simt că mi-am îndeplinit vreo sarcină grea în slujba Lui şi merit să mă odihnesc.
Exemplul Salvatorului îmi oferă curajul de a merge înainte. Lucrările Sale în viaţa muritoare fuseseră terminate, dar El a intrat în lumea spiritelor hotărât să continue lucrarea Sa glorioasă de a salva suflete. El a organizat lucrarea spiritelor credincioase pentru a-i salva pe aceia care încă puteau fi făcuţi părtaşi la mila oferită prin sacrificiul Său ispăşitor. Vă amintiţi cuvintele din cea de-a 138-a secţiune din Doctrină şi legăminte:
„Dar iată, printre aceia drepţi, El a organizat forţele Sale şi a desemnat mesageri, îmbrăcaţi cu putere şi autoritate, şi i-a împuternicit să meargă şi să ducă lumina Evangheliei acelora care erau în întuneric, chiar tuturor spiritelor oamenilor; şi astfel, Evanghelia a fost predicată morţilor.
Şi mesagerii aleşi au mers să declare ziua de îndurare a Domnului şi să proclame libertatea către captivii închişi, chiar către toţi care se vor pocăi de păcatele lor şi vor primi Evanghelia”12.
Ori de câte ori ne amintim de El, ne este mai uşor să rezistăm tentaţiei de a vrea să stăm deoparte de lucrările noastre din cadrul preoţiei. Trebuie să ne fi amintit de El astăzi deoarece suntem aici pentru a ne învăţa responsabilităţile, hotărâţi să ne îndeplinim legămintele cu toată sârguinţa. Şi, datorită exemplului Său, vom îndura până la sfârşit în îndeplinirea sarcinilor pe care El ni le dă în această viaţă şi ne vom angaja să facem totdeauna voia Tatălui Său aşa cum El S-a angajat să facă şi încă este angajat.
Aceasta este Biserica Domnului. El ne-a chemat şi Şi-a pus încrederea în noi chiar în pofida slăbiciunilor pe care El ştie că le avem. El cunoaşte încercările prin care vom trece. Printr-o slujire plină de credinţă şi prin ispăşirea Sa, noi putem învăţa să dorim ceea ce doreşte El şi să fim ceea ce trebuie să fim pentru a-i binecuvânta pe cei pe care îi slujim în numele Lui. Pe măsură ce Îl vom sluji din ce în ce mai mult şi cu sârguinţă, noi ne vom schimba. Putem deveni în mod continuu mai asemănători Lui.
Am văzut dovada acestui miracol în vieţile slujitorilor Săi. Am văzut-o acum câteva săptămâni în sufrageria casei unui credincios deţinător al preoţiei.
Îl cunosc de când era diacon şi până când a devenit tată şi a fost chemat ca episcop iar, apoi, ca membru al preşedinţiei de ţăruş. De zeci de ani am observat sârguinţa lui de a sluji copiilor lui Dumnezeu prin intermediul preoţiei deţinute de el.
Familia sa era adunată în jurul lui în sufrageria casei sale. Purta o cămaşă albă, costum şi cravată şi zâmbea. Am fost surprins, deoarece venisem acolo pentru că mi se spusese că era în mijlocul unor tratamente medicale dureroase care încă nu-l vindecaseră.
Cu toate acestea, m-a întâmpinat la fel cum, probabil, a întâmpinat sute de alţi vizitatori de-a lungul vieţii sale de slujire în cadrul preoţiei, zâmbindu-mi. Venisem pentru a-l ajuta în încercările prin care trecea dar, aşa cum se întâmplă deseori atunci când slujeşti prin intermediul preoţiei, eu am fost ajutat şi am învăţat.
Am stat jos şi am purtat o discuţie plăcută. Mi-a vorbit despre felul în care tatăl său i-a slujit mamei mele pe patul ei de moarte. Nu ştiusem acest lucru. Mi-am dat seama că el învăţase de mic copil, de la sârguinciosul deţinător al preoţiei care a fost tatăl său, cum să ofere ajutor. Acel gând m-a făcut să fiu recunoscător pentru momentele în care i-am luat cu mine pe băieţii mei cei mici în vizitele pe care le făceam ca deţinător al preoţiei pentru a oferi alinare şi a binecuvânta.
După câteva minute, el a întrebat cu un glas domol: „Ar fi potrivit să vă întreb dacă mi-aţi putea da o binecuvântare?”. Fostul său preşedinte de ţăruş, alături de care slujise timp de mulţi ani, i-a uns capul cu ulei consacrat prin puterea Preoţiei lui Melhisedec.
În timp ce pecetluiam binecuvântarea, am aflat prin intermediul Duhului Sfânt cel puţin o parte din lucrurile pe care Domnul le făcuse deja pentru acest credincios deţinător al preoţiei. El era curat, iar păcatele sale îi fuseseră spălate. Firea lui fusese schimbată pentru a dori ceea ce dorea Salvatorul. Nu se temea de moarte. Dorinţa inimii sale era să trăiască pentru a le sluji celor din familia sa şi altor copii ai Tatălui Ceresc care aveau nevoie de el.
Am ieşit de-acolo în întunericul nopţii, recunoscător că fusesem martor la bunătatea Domnului faţă de slujitorii Săi deţinători ai preoţiei sârguincioşi şi demni de încredere. El le schimbă inimile pentru ca aceştia să dorească ceea ce doreşte El şi să acţioneze aşa cum ar acţiona El.
Închei acum cu acest sfat pentru slujitorii Domnului, deţinători ai preoţiei. Cugetaţi în profunzime şi cu sârguinţă la scripturi şi la cuvintele profeţilor în viaţă. Stăruiţi cu îndârjire în rugăciunile dumneavoastră ca Duhul Sfânt să vă reveleze natura lui Dumnezeu Tatăl şi a Preaiubitului Său Fiu. Rugaţi-vă ca Spiritul să vă arate lucrurile pe care Domnul vrea să le faceţi. Planificaţi să faceţi acele lucruri. Promiteţi-I că vă veţi supune. Acţionaţi cu hotărâre până când veţi îndeplini ceea ce v-a cerut El. Iar, apoi, rugaţi-vă pentru a mulţumi pentru ocazia de a sluji şi de a şti ce aţi putea face în continuare.
Mărturisesc că Tatăl Ceresc şi Isus Hristos trăiesc. Ei sunt Fiinţe înviate şi glorificate care ne iubesc şi veghează asupra noastră. Cheile preoţiei au fost restaurate profetului Joseph Smith prin intermediul mesagerilor cereşti. Ele au fost transmise printr-un lanţ neîntrerupt preşedintelui Thomas S. Monson. Aceste chei sunt deţinute de fiecare dintre apostolii în viaţă.
Vă las binecuvântarea mea ca dumneavoastră să puteţi simţi prin intermediul Spiritului cât de multă încredere s-a pus în dumneavoastră şi câte promisiuni aţi primit în calitate de slujitori rânduiţi la preoţie în Biserica adevărată a Domnului, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.