Puterea preoţiei
Preoţia nu are puterea pe care ar trebui s-o aibă şi nu o va avea până când puterea preoţiei nu este stabilită ferm în cadrul familiilor.
Mă adresez taţilor şi familiilor din toată Biserica. Cu ani în urmă am început corelarea sub conducerea preşedintelui Harold B. Lee. Pe acea vreme, preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Astăzi, suntem în campanie împotriva celor mai puternice forme ale păcatului, viciului şi răului care s-au petrecut vreodată sub ochii noştri… Planul de bătaie, oriunde luptăm ca să salvăm sufletele oamenilor, nu este al nostru. El [vine prin] inspiraţie şi revelaţie de la Domnul”1.
În timpul acelor ani de corelare, întregul mod de operare al Bisericii a fost schimbat. Întregul program a fost restructurat. Obiectivele şi relaţiile dintre organizaţii au fost redefinite. Cuvântul cheie în timpul acelor ani de corelare şi restructurare era preoţia.
Preşedintele Monson a vorbit, de asemenea, despre Ghedeon, un erou din Vechiul Testament. Ghedeon a fost ales să conducă armata Israelului, mii de viteji. Dar dintre ei, toţi, el a ales doar 300 de bărbaţi.
Ghedeon avea un fel interesant de a-şi selecta recruţii. Când oamenii au băut apă dintr-un pârâu, majoritatea „au îngenunchiat… ca să bea”. Pe aceia nu i-a ales. Câţiva au luat apă în căuşul palmelor şi au băut, rămânând foarte vigilenţi. Ei au fost cei aleşi2.
Trăim în zile cu „războaie, zvonuri de războaie şi cutremure de pământ în diferite locuri”3. Aşa cum a fost profeţit: …întreg pământul va fi tulburat”4, şi „Satana este liber pe pământ”5. El caută să distrugă tot ce este bun şi drept6. El este Lucifer, cel care a fost alungat din prezenţa lui Dumnezeu7. Împotriva tuturor acestor lucruri avem sentimente pozitive despre ce ne aşteaptă în viitor.
Mica forţă a lui Ghedeon a reuşit deoarece, aşa cum declară consemnările: „Au rămas fiecare la locul lui”8.
Această „[dispensaţie] a plenitudinii timpurilor”9 s-a deschis odată cu apariţia Tatălui şi a Fiului în faţa băiatului Joseph Smith10. Apoi, îngerul Moroni i-a arătat lui Joseph unde fuseseră îngropate plăcile ce conţineau Cartea lui Mormon11. Lui Joseph i-a fost dată puterea de a le traduce12.
În timpul traducerii, Joseph şi Oliver Cowdery au citit despre botez. S-au rugat ca să ştie ce să facă13. Atunci le-a apărut un mesager ceresc, Ioan Botezătorul. El le-a conferit Preoţia aaronică „care deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor”14.
Apostolii Petru, Iacov şi Ioan, care au fost cei mai apropiaţi de Domnul în slujirea Lui, au apărut apoi şi le-au conferit lui Joseph şi lui Oliver preoţia cea mai înaltă15 sau „Preoţia Sfântă după Ordinul Fiului lui Dumnezeu”16. Preoţia, explică scripturile, trebuia să fie numită după Melhisedec, marele înalt preot căruia Avraam i-a plătit zeciuială17.
Aceasta a devenit atunci autoritatea lor. Prin cheile preoţiei, ei au avut acces la toate puterile cerului. Lor li s-a poruncit să propovăduiască Evanghelia la toate naţiunile18.
Niciodată nu a fost uşor să se trăiască în acord cu principiile Evangheliei lui Isus Hristos. Nu a fost uşor atunci când a trăit El şi nu a fost uşor în zilele de început ale Bisericii. Primii sfinţi au fost supuşi unor suferinţe şi împotriviri de nedescris.
S-au împlinit peste 180 de ani de când preoţia a fost restaurată. Noi suntem acum aproximativ 14 milioane de membri. Chiar şi aşa, suntem o mică fracţiune în comparaţie cu miliardele de oameni de pe pământ. Dar noi suntem cine suntem şi ştim ceea ce ştim şi trebuie să mergem înainte şi să predicăm Evanghelia.
Cartea lui Mormon arată clar că noi nu vom domina niciodată prin mărime. Dar noi avem puterea preoţiei19.
Profetul Nefi a scris: „Şi s-a întâmplat că am văzut Biserica Mielului lui Dumnezeu şi ea număra puţini… cu toate acestea, am văzut că Biserica Mielului, care cuprindea pe sfinţii lui Dumnezeu, de asemenea, era pe toată faţa pământului; iar stăpânirile acesteia pe faţa pământului erau mici”20.
Preşedintele Joseph Fielding Smith a spus: „Deşi se poate spune… că suntem doar o mână în comparaţie cu… lumea, totuşi putem fi comparaţi cu drojdia de care a vorbit Salvatorul, care, în cele din urmă, va creşte [sau va înălţa] întreaga lume”21.
Putem, şi la vremea hotărâtă, cu siguranţă, vom influenţa întreaga omenire. Se va şti cine suntem şi de ce suntem aşa. Poate părea fără speranţă; este extrem de dificil; dar nu este numai posibil, ci sigur că vom învinge în lupta împotriva Satanei.
Cu nişte ani în urmă am oferit o cuvântare intitulată „What Every Elder Should Know: A Primer on Principles of Priesthood Government” („Ce trebuie să ştie fiecare vârstnic: abecedarul cu principiile guvernării preoţiei”). Mai târziu, când a fost publicată, am schimbat titlul: „What Every Elder Should Know—and Every Sister as Well” (Ce trebuie să ştie fiecare vârstnic – precum şi fiecare soră”)22.
Includ surorile, deoarece este foarte important pentru fiecare să înţeleagă ce se aşteaptă de la fraţi. Dacă nu obţinem atenţia mamelor, fiicelor şi surorilor – care au influenţă asupra soţilor, taţilor, fiilor şi fraţilor lor – nu putem progresa. Preoţia va pierde multă putere dacă surorile sunt neglijate.
Preoţia este autoritatea şi puterea pe care Dumnezeu a încredinţat-o oamenilor de pe pământ pentru a acţiona în numele Lui23. Atunci când autoritatea preoţiei este exercitată în mod adecvat, deţinătorii preoţiei fac ceea ce ar face El dacă ar fi prezent.
Am făcut foarte bine atunci când am distribuit autoritatea preoţiei. Avem autoritatea preoţiei stabilită aproape peste tot. Avem cvorumuri ale vârstnicilor şi înalţi preoţi în toată lumea. Dar distribuirea autorităţii preoţiei a progresat, cred eu, mai mult decât distribuirea puterii preoţiei. Preoţia nu are puterea pe care ar trebui s-o aibă şi nu o va avea până când puterea preoţiei nu este stabilită ferm, aşa cum trebuie să fie, în cadrul familiilor.
Preşedintele Harold B. Lee a declarat: „Mi se pare clar că Biserica nu are de ales – şi n-a avut niciodată – decât să facă mai mult pentru a ajuta familia să-şi îndeplinească misiunea sa divină, nu numai pentru că aceasta este organizaţia cerului, ci, de asemenea, pentru că aceasta este cea mai palpabilă contribuţie pe care o putem aduce tinerilor noştri – să ajutăm la îmbunătăţirea calităţii vieţii în căminele sfinţilor din zilele din urmă. Oricât de importante ar fi multele noastre programe şi eforturi organizaţionale, acestea nu trebuie să înlocuiască căminul; ele trebuie să sprijine căminul”24.
Preşedintele Joseph F. Smith a făcut această declaraţie despre preoţia în cadrul căminului: „În familie, autoritatea care prezidează este întotdeauna investită în tată şi în toate afacerile şi problemele familiei nu există altă autoritate mai mare. Pentru a ilustra acest principiu, un singur exemplu va fi, probabil, suficient. Se întâmplă uneori că vârstnicii sunt chemaţi să administreze membrilor unei familii. Printre aceşti vârstnici pot fi preşedinţi de ţăruşi, apostoli sau chiar membri ai Primei Preşedinţii a Bisericii. Nu este potrivit în aceste situaţii ca tatăl să stea în spate şi să se aştepte ca vârstnicii să conducă administrarea acestei rânduieli importante. Tatăl este acolo. Este dreptul său şi este datoria sa să prezideze. El trebuie să aleagă persoana care să administreze uleiul, cea care să spună rugăciunea şi nu trebuie să simtă că, deoarece sunt prezente autorităţi care prezidează în Biserică, el este lipsit de drepturile sale de a conduce administrarea acelei binecuvântări a Evangheliei în căminul său. (Dacă tatăl este absent, mama trebuie să ceară autorităţii care prezidează şi este prezentă să preia conducerea.) Tatăl prezidează la masă, în timpul rugăciunii şi dă îndrumări generale referitoare la viaţa familiei sale celor care sunt prezenţi”25.
În timpul războiului din Vietnam, am avut o serie de adunări speciale organizate pentru membrii Bisericii chemaţi în serviciul militar. După o asemenea adunare în Chicago, stăteam lângă preşedintele Harold B. Lee, când un minunat tânăr sfânt din zilele din urmă i-a spus preşedintelui Lee că era în permisie pentru a-şi vizita familia şi, apoi, avea ordin de chemare în Vietnam. L-a rugat pe preşedintele Lee să-i dea o binecuvântare.
Spre surprinderea mea, preşedintele Lee i-a spus: „Tatăl tău trebuie să-ţi dea binecuvântarea”.
Foarte dezamăgit, tânărul a spus: „Tatăl meu nu va şti cum să dea o binecuvântare”.
Preşedintele Lee i-a răspuns: „Du- te acasă, băiatul meu, şi spune-i tatălui tău că pleci departe, la război, şi vrei să primeşti binecuvântarea tatălui de la el. Dacă nu ştie cum, spune-i că te vei aşeza pe un scaun. El poate sta în spatele tău şi să-şi pună mâinile pe capul tău şi să spună orice îi vine în minte”.
Acest tânăr soldat a plecat supărat.
Aproape doi ani mai târziu l-am întâlnit din nou. Nu-mi amintesc unde. Mi-a amintit despre acea experienţă şi a spus: „Am făcut ceea ce mi s-a spus să fac. I-am explicat tatălui meu că voi sta pe un scaun şi el trebuie să-şi pună mâinile pe capul meu. Puterea preoţiei ne-a pătruns pe amândoi. A fost o tărie şi o protecţie în acele luni periculoase de luptă”.
Altă dată eram într-un oraş îndepărtat. După o conferinţă, am rânduit şi am pus deoparte conducătorii. În timp ce încheiam, preşedintele de ţăruş a întrebat: „Putem rândui un tânăr băiat ca să fie un vârstnic care pleacă în misiune?” Desigur că răspunsul a fost, da.
În timp ce tânărul băiat a venit în faţă, el a făcut semn la trei fraţi să-l urmeze şi s-a aşezat pentru a fi rânduit.
Am observat pe rândul din spate un chip ce semăna leit cu acest băiat şi l-am întrebat: „Acela este tatăl tău?”
Tânărul a spus: „Da”.
I-am zis: „Tatăl tău te va rândui”.
El a protestat: „Dar deja am cerut altui frate să mă rânduiască”.
Eu i-am spus: „Tinere, tatăl tău te va rândui iar tu vei trăi să-i mulţumeşti Domnului pentru această zi”.
Apoi, tatăl a venit în faţă.
Slavă Domnului că era un vârstnic. Dacă nu ar fi fost, ar fi trebuit să devină repede! În armată, aceasta s-ar numi promovare de la un rang la altul în situaţii critice. Uneori se fac asemenea lucruri în Biserică.
Tatăl nu ştia cum să-şi rânduiască fiul. Mi-am pus braţul în jurul lui şi l-am îndrumat în timpul rânduielii. Când a terminat, tânărul era un vârstnic. Apoi, s-a întâmplat ceva minunat. Complet schimbaţi, tatăl şi fiul s-au îmbrăţişat. Era evident că aceasta nu se mai întâmplase niciodată înainte.
Printre lacrimi, tatăl a spus: „Nu mi-am rânduit ceilalţi băieţi”.
Gândiţi-vă că în felul acesta au fost îndeplinite mult mai multe lucruri, decât dacă l-ar fi rânduit altcineva, chiar un apostol.
În timp ce preoţia este prezentă peste tot în lume, chemăm fiecare vârstnic şi înalt preot, fiecare deţinător al preoţiei, să stea, precum mica dar puternica armată a celor 300 de soldaţi ai lui Ghedeon, fiecare la locul lui. Trebuie să trezim acum în fiecare vârstnic şi înalt preot, în fiecare cvorum şi grup şi în tatăl fiecărui cămin puterea preoţiei Atotputernicului.
Domnul a spus că: „Lucrurile slabe ale lumii vor ieşi înainte şi vor distruge pe cei puternici şi tari”26.
Profetul Nefi a vorbit, de asemenea, despre: „…puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinţilor Bisericii Mielului, precum şi asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul, care erau împrăştiaţi pe toată faţa pământului” şi a spus că „ei erau înarmaţi cu dreptate şi cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”27.
Avem nevoie de fiecare. Cei obosiţi sau istoviţi sau leneşi şi chiar cei care sunt doborâţi de vină, trebuie să fie restauraţi prin pocăinţă şi iertare. Prea mulţi dintre fraţii noştri preoţi trăiesc sub nivelul privilegiilor lor şi al aşteptărilor Domnului.
Trebuie să mergem înainte, încrezători în puterea dumnezeiască a preoţiei. Este o sursă de tărie şi încurajare să ştim cine suntem şi ce avem şi ce trebuie să facem în lucrarea Celui Atotputernic.
Domnul a spus: „Eu, Domnul, sunt obligat când faceţi ceea ce spun Eu; dar, când nu faceţi ceea ce spun, nu aveţi promisiuni”28.
Căminele fără preoţie trebuie să fie supravegheate şi slujite de cvorumurile preoţiei. În acest fel, nicio familie din Biserică nu va fi lipsită de binecuvântări.
Cu ani în urmă, o familie s-a adunat în jurul patului unei mici femei vârstnice din Danemarca. Printre ei se afla fiul ei îndărătnic, de vârstă mijlocie. În ultimii ani locuise acasă.
Înlăcrimat, el a rugat-o: „Mamă, trebuie să trăieşti. Mamă, nu poţi muri”. A spus: „Mamă, nu poţi pleca. N-am să te las să pleci”.
Micuţa mamă s-a uitat în sus la fiul ei şi, cu accentul ei danez a spus: „Dar unde este puterea ta?”
Pavel a spus:
„[suntem] zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos,
În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul.
Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul”29.
Că lucrarea Domnului va triumfa nu este o dilemă. Că noi trebuie să ne adunăm toate puterile şi să ne unim este ceva ştiut.
Autoritatea preoţiei este cu noi. După tot ceea ce am corelat şi organizat, este acum responsabilitatea noastră să activăm puterea preoţiei în Biserică. Autoritatea în preoţie vine pe calea rânduirii; puterea în preoţie vine prin trăirea cu credinţă şi supunere, onorând legămintele. Ea creşte prin exercitarea şi prin folosirea preoţiei în neprihănire.
Acum, taţilor, vă voi aminti despre natura sfântă a chemării dumneavoastră. Aveţi puterea preoţiei direct de la Domnul, pentru a vă proteja căminele. Vor exista vremuri când tot ceea ce va sta ca o pavăză între familia voastră şi ticăloşia adversarului va fi acea putere. Veţi primi îndrumare de la Domnul pe calea darului Duhului Sfânt.
Adversarul nu perturbă adunările Bisericii noastre – poate doar ocazional. În general, suntem liberi să ne adunăm aşa cum dorim fără multă dezbinare. Dar el şi cei care-l urmează sunt perseverenţi în atacarea căminelor şi a familiilor.
Scopul final al întregii activităţi din Biserică este ca un soţ şi soţia sa şi copiii lor să poată fi fericiţi acasă, protejaţi de principiile şi legile Evangheliei, pecetluiţi în siguranţă prin legămintele preoţiei nepieritoare.
Fiecare lege şi principiu şi putere, fiecare credinţă, fiecare rânduială şi rânduire, fiecare legământ, fiecare predică şi fiecare împărtăşanie, fiecare sfat şi corectare, pecetluirile, chemările, eliberările, slujirea – toate acestea au ca scop fundamental perfecţionarea persoanei şi a familiei, căci Domnul a spus: „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului”30.
Depun mărturie despre puterea preoţiei dată Bisericii pentru a ne proteja şi a ne îndruma. Şi deoarece avem această putere, nu avem teamă de viitor. Teama este opusul credinţei. Mergem înainte, convinşi că Domnul va veghea asupra noastră, mai ales asupra familiilor. Despre El depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.