Vârstnicul Larry R. Lawrence
Din Cei Şaptezeci
Prin diversele chemări şi slujirea în Biserică, vârstnicul Larry Ray Lawrence a învăţat să „[se încreadă] în Domnul din toată inima [sa]” (Proverbele 3:5).
Născut în luna august 1947, în familia lui Argil şi Mary Lawrence în Cheverly, Maryland, vârstnicul Lawrence a crescut în Tucson, Arizona. Dânsul şi-a desăvârşit educaţia la Universitatea Arizona, unde a obţinut diploma în biochimia agricolă şi doctoratul în medicină, ajungând să aibă o carieră ca oftalmolog.
Dânsul s-a alăturat Bisericii în anul 1970, la vârsta de 23 de ani, şi s-a căsătorit cu Laurel Stott, în templul Mesa, Arizona, în ziua de 5 noiembrie 1971.
Înainte de a primi chemarea în cadrul celui de-al Doilea Cvorum al Celor Şaptezeci, dânsul a îndeplinit chemări printre care cea de preşedinte al Cvorumului vârstnicilor, episcop, înalt consilier, preşedinte de ţăruş şi preşedinte al muncii misionare din ţăruş.
Vârstnicul Lawrence spune că tocmai când viaţa sa părea să fie mai relaxată, după ce cei şase copii ai dânşilor au crescut şi au devenit independenţi, dânsul şi soţia dânsului au fost chemaţi, în anul 2001, să prezideze Misiunea Novosibirsk, Siberia, Rusia. Vârstnicului şi surorii Lawrence li s-a cerut să-şi exercite credinţa când şi-au părăsit căminul şi şi-au lăsat familia în urmă pentru a sluji într-o ţară în care limba, oamenii şi clima le erau complet necunoscute.
„A fost un mare test pentru noi să ne punem pur şi simplu încrederea în Domnul”, spune sora Lawrence. „Toate lucrurile care ne îngrijorau au decurs foarte bine şi [această experienţă] ne-a schimbat viaţa.”
O plăcuţă pusă în bucătăria casei misiunii aminteşte permanent: „Întoarce-te către [Salvator] în fiecare gând; nu te îndoi, nu te teme” (D&L 6:36).
Vârstnicul şi sora Lawrence consideră că experienţa dânşilor din această misiune se numără printre cele mai măreţe din viaţa dânşilor şi simt că aceasta i-a pregătit pentru noile responsabilităţi ce le revin odată cu chemarea vârstnicului Lawrence în cadrul Celor Şaptezeci.
„Nu ştim ce va urma, dar ştim că va fi bine”, spune vârstnicul Lawrence.