Toate lucrurile lucrează împreună spre bine
Poate că nu vom afla niciodată în această viaţă motivul pentru care avem parte de încercări, însă putem să avem încredere că putem creşte datorită acelei experienţe.
Când eram tânăr, aşteptam primăvara cu nerăbdare. Când vremea se încălzea, eu eram pregătit pentru începerea sezonului de baseball. Asemenea majorităţii băieţilor tineri, îmi doream să devin un mare jucător de baseball. Îmi aduc aminte de o povestire despre un băiat foarte tânăr care avea acelaşi vis. Dorindu-şi să devină următorul mare jucător de baseball, s-a hotărât să meargă afară şi să exerseze. A ţinut mingea de baseball într-o mână şi bâta în cealaltă mână şi a aruncat mingea în aer. Dorindu-şi să lovească mingea puternic pentru ca aceasta să se ducă foarte departe, şi-a balansat braţul foarte mult, însă mingea a căzut pe pământ fără ca măcar să atingă bâta de lemn. Fără să renunţe, a încercat din nou. Pe când se pregătea să arunce mingea în aer, fermitatea deciziei lui a crescut în timp ce se gândea la lovitura puternică pe care şi-o imagina. Dar, din păcate, rezultatul a fost acelaşi. Mingea a căzut pe pământ. Însă, aşa cum ştie orice jucător bun de baseball, ai dreptul la trei şanse de a lovi mingea înainte de a-ţi trece rândul. El s-a concentrat şi mai tare, a aruncat mingea în aer şi şi-a balansat braţul mai tare decât o făcuse vreodată. Când mingea a căzut din nou pe pământ, lacrimile i-au umplut ochii. Apoi, dintr-o dată, un zâmbet mare i-a apărut pe faţă şi a spus: „Ce aruncător bun!”.
Fiecare dintre noi va avea parte de încercări şi de teste şi, la fel ca în acest exemplu simplu, modul în care noi reacţionăm faţă de aceste dificultăţi este cel care va determina succesul şi fericirea noastră. Fiecare dintre noi va avea parte de adversitate, indiferent de locul unde ne aflăm. În scripturi, suntem învăţaţi că „trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile”1. Noi vom avea parte de dificultăţi, iar întrebarea nu este când vom avea parte de ele, ci cum le vom înfrunta.
Apostolul Pavel ne-a învăţat o lecţie interesantă cu doar câţiva ani înainte ca sfinţii din Roma să aibă parte de unele dintre cele mai violente persecuţii din istoria creştinătăţii. Pavel le-a reamintit sfinţilor că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”2. Tatăl nostru Ceresc, care ne iubeşte întru totul şi într-un mod perfect, ne permite să avem parte de experienţe care ne vor permite să ne dezvoltăm trăsăturile şi caracteristicile de care avem nevoie pentru a deveni din ce în ce mai asemănători lui Hristos. Încercările noastre vin sub multe forme, dar fiecare dintre ele ne va permite să devenim mai asemănători Salvatorului pe măsură ce învăţăm să recunoaştem binele ce rezultă din fiecare experienţă. Pe măsură ce înţelegem această doctrină, dobândim o încredere şi mai mare în dragostea Tatălui nostru. Poate că nu vom afla niciodată în această viaţă motivul pentru care avem parte de încercări, însă putem să avem încredere că putem creşte datorită acelei experienţe.
Acum înţeleg că este mult mai uşor să privim în urmă după ce am trecut peste o încercare şi să vedem ce am învăţat din experienţa noastră, însă provocarea este aceea de a dobândi acea perspectivă veşnică în timp ce trecem prin încercările noastre. Pentru unii, încercările noastre poate că nu par să fie însemnate, dar pentru toţi cei care trecem prin aceste experienţe, încercările sunt reale şi ne cer să ne umilim înaintea lui Dumnezeu şi să învăţăm de la El.
În această duminică de Paşte, ne amintim de viaţa Salvatorului nostru. El este Cel al Cărui exemplu dorim să-l urmăm în tot ceea ce facem. Permiteţi-mi să menţionez cinci lucruri pe care le putem învăţa din ultimele ore ale vieţii Salvatorului pe pământ, care ne pot ajuta să ne înfruntăm încercările.
Primul, El nu a căutat să facă voia Sa, ci doar voia Tatălui Său. El şi-a păstrat angajamentul faţă de misiunea Lui sacră chiar şi în timpul încercării. În timp ce a căzut cu faţa la pământ în Grădina Ghetsimani, El a spus: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta”3. Uneori, avem parte de durere şi supărare ca să putem creşte şi să fim pregătiţi pentru potenţialele încercări din viitor. Dumneavoastră, mamelor, vă adresez întrebarea: „Le-aţi face vreodată ceva copiilor dumneavoastră care să le provoace durere şi care să-i facă să plângă, deşi nu au greşit cu nimic?”. Bineînţeles că da! Când mamele îşi duc copilaşii la doctor pentru a fi vaccinaţi, aproape toţi copiii părăsesc în lacrimi cabinetul doctorului. De ce faceţi aceasta? Deoarece ştiţi că puţină durere acum îi va proteja împotriva posibilelor dureri şi suferinţe din viitor. Tatăl nostru din Cer cunoaşte de la început ce are să se întâmple. Noi trebuie să urmăm exemplul Salvatorului şi să avem încredere în El.
Al doilea, când avem de-a face cu încercări, trebuie să învăţăm să nu ne plângem şi să nu cârtim. Nefi, după ce a văzut o viziune măreaţă despre jertfa ispăşitoare a Salvatorului, ne-a spus: „Prin urmare, ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; şi Îl lovesc, iar El rabdă. Da, ei Îl scuipă, iar El rabdă, datorită bunătăţii Sale pline de iubire şi a îndelungatei Sale suferinţe pentru copiii oamenilor”4. Trebuie să încercăm întotdeauna să îndreptăm problema şi să biruim încercarea, şi în loc să ne întrebăm: „De ce eu?” sau „Ce am făcut să merit asta?”, ar trebui să ne întrebăm: „Ce trebuie să fac? Ce pot să învăţ din această experienţă? Ce trebuie să schimb?”.
În urmă cu mai mulţi ani, în timp ce soţia mea şi cu mine slujeam în Venezuela, băiatul nostru cel mai mic a părăsit confortul liceului său şi ni s-a alăturat. El nu s-a plâns, dar a fost evident că i-a fost greu atunci când a venit în această ţară unde totul era nou pentru el; dar datorită turnurii pe care au luat-o lucrurile, experienţa s-a transformat din încercare într-o mare binecuvântare a vieţii sale. El a realizat aceasta schimbându-şi atitudinea şi întărindu-şi hotărârea de a reuşi.
Al treilea, când ne înfruntăm provocările, trebuie să căutăm un ajutor mai mare din partea lui Dumnezeu. Chiar şi Salvatorul nostru, al tuturor, a simţit nevoia să se roage „mai fierbinte” atunci când se afla în Grădina Ghetsimani.5 Putem învăţa să dobândim o credinţă mare dacă facem aceasta. Trebuie să ne amintim că, deseori, răspunsurile din partea Tatălui nostru Ceresc nu ne scutesc de încercări, ci El ne ajută să ne întărim în timp ce trecem prin experienţa respectivă. Aşa cum a făcut în cazul celor care l-au urmat pe Alma, Domnul poate „uşura poverile care sunt puse pe umerii voştri pentru ca nici măcar să nu le simţiţi pe spinările voastre”6. În timpul încercărilor noastre, nu trebuie să ne mâniem sau să ne pierdem devotamentul, ci trebuie să urmăm exemplul Salvatorului, devenind mai zeloşi, mai sinceri şi mai credincioşi.
Al patrulea, să învăţăm să le slujim altora şi să ne gândim la ei chiar şi în timpul încercărilor noastre. Hristos este cel mai bun exemplu de slujire. Viaţa Lui a fost plină de exemple în care i-a ajutat şi le-a slujit altora, iar darul Său cel mai mare a fost ceea ce El a făcut pentru noi. El a spus: „Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi”7. Noi trebuie să ne pocăim şi, după aceea, să urmăm exemplul Său de slujire. Atunci când le slujim altora, uităm de problemele noastre şi, străduindu-ne să alinăm durerea sau greutăţile altora, ne întărim pe noi înşine.
În timpul ultimei noastre conferinţe generale, preaiubitul nostru profet, preşedintele Thomas S. Monson a declarat: „Eu cred că Salvatorul ne spune că, dacă nu ne pierdem pe noi înşine în slujire faţă de alţii, viaţa noastră nu are mare scop. Cei care trăiesc doar pentru ei înşişi se ofilesc, în cele din urmă, şi îşi pierd, la figurat, vieţile, în timp ce aceia care se pierd în slujire faţă de alţii cresc şi înfloresc – şi îşi salvează, într-adevăr, vieţile”8.
Al cincilea, să-i iertăm pe alţii şi să nu căutăm să dăm vina pe ei pentru situaţia în care ne aflăm. Uneori, ne place să spunem: „Dacă ei nu ar fi făcut aceasta, atunci eu nu aş fi reacţionat astfel”. Există tendinţa omului firesc să dea vina pe altcineva pentru ca să nu fie el responsabil pentru propriile sale fapte. Salvatorul S-a uitat la cei care L-au răstignit şi L-a rugat pe Tatăl Său din Cer să-i „[ierte], căci nu ştiu ce fac”9. Nu putem noi să fim mai iertători?
În timp ce trecem prin încercările vieţii, să păstrăm o perspectivă veşnică, să nu ne plângem, să devenim mai pioşi, să le slujim altora şi să ne iertăm unii pe alţii. Pe măsură ce facem aceasta, „toate lucrurile [vor lucra] împreună spre binele [nostru care-L iubim] pe Dumnezeu”10. Eu depun mărturie solemnă şi certă că Tatăl nostru ne iubeşte şi că El L-a trimis pe Fiul Său pentru a ne arăta calea şi pentru a o pregăti pentru noi. El a suferit, a murit şi a înviat pentru ca noi să putem trăi şi El doreşte ca noi „să [putem] avea bucurie”11, chiar şi în încercările vieţii noastre. Spun aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.