Să asigurăm strictul necesar în felul Domnului
Principiile de bunăstare ale Bisericii nu sunt doar simple idei bune; ele sunt adevăruri revelate de la Dumnezeu – ele reprezintă felul Său de a-i ajuta pe cei nevoiaşi.
Acum şaizeci şi cinci de ani, la puţin timp după cel de-al Doilea Război Mondial, am avut parte de binecuvântările programului de bunăstare al Bisericii. Deşi eram doar un mic copil, încă îmi amintesc gustul dulce al compotului de piersici, al grâului gata pregătit şi mirosul special al hainelor donate, trimise după război sfinţilor germani de către membri grijulii ai Bisericii din Statele Unite. Nu voi uita niciodată şi voi preţui pentru totdeauna aceste acte de iubire şi bunătate faţă de aceia dintre noi care eram foarte nevoiaşi.
Această experienţă personală şi aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea programului de bunăstare inspirat mi-au dat motive să reflectez din nou asupra principiilor de bază ale îngrijirii celor săraci şi nevoiaşi, ale bizuirii pe forţele proprii şi ale slujirii aproapelui.
La baza credinţei noastre
Uneori, considerăm că programul de bunăstare este doar un alt subiect al Evangheliei – una dintre multele ramuri ale arborelui Evangheliei. Dar eu cred că, în planul Domnului, angajamentul nostru faţă de principiile de bunăstare ar trebui să stea la baza credinţei noastre în El şi a devotamentului nostru faţă de El.
Încă de la începutul timpului, Tatăl Ceresc a vorbit cu foarte multă claritate despre acest subiect, de la simpla rugăminte: „Dacă Mă iubeşti… îţi vei aduce aminte de cei săraci şi vei consacra din bunurile tale pentru a-i sprijini”1, la porunca directă: „Amintiţi-vă în toate lucrurile de cei săraci şi de cei nevoiaşi, de cei bolnavi şi de cei chinuiţi, pentru că acela care nu face aceste lucruri nu este ucenicul Meu”2 şi la avertizarea categorică: „De aceea, dacă cineva va lua din abundenţă din ceea ce am făcut şi nu va da o parte din ce are, potrivit legii Evangheliei Mele, săracilor şi nevoiaşilor, el îşi va ridica ochii în iad, cu răii, în chinuri”3.
Lucrurile temporale şi spirituale sunt legate împreună
Cele două mari porunci – să Îl iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim aproapele – sunt o îmbinare a lucrurilor temporale şi spirituale. Este important să observăm că aceste două porunci sunt numite „cele mai mari”, deoarece toate celelalte porunci sunt cuprinse în ele4. Cu alte cuvinte, priorităţile personale, de familie şi din cadrul Bisericii trebuie să înceapă cu aceste două porunci. Toate celelalte ţeluri şi fapte ar trebui să rezulte din aceste două mari porunci – din dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru.
Asemenea celor două feţe ale unei monede, lucrurile temporale şi spirituale sunt inseparabile.
Dătătorul vieţii a proclamat: „Toate lucrurile pentru Mine sunt spirituale şi nu v-am dat niciodată o lege care era temporală”5. Pentru mine, acest lucru înseamnă că „viaţa spirituală este, în primul rând o viaţă. Nu este doar ceva ce trebuie cunoscut şi studiat, ci trebuie trăită”6.
Din nefericire, sunt aceia care scapă din vedere lucrurile temporale deoarece le consideră mai puţin importante. Ei preţuiesc ceea ce este spiritual în timp ce minimalizează ceea ce este temporal. Deşi este important să ne îndreptăm gândurile spre Cer, noi pierdem din vedere esenţa religiei noastre dacă mâinile noastre nu sunt îndreptate, de asemenea, spre aproapele nostru.
De exemplu, Enoh a clădit o societate a Sionului prin procesul spiritual de a forma un popor care să fie într-o singură inimă şi într-un singur gând şi prin munca temporală de a se asigura că nu existau săraci printre ei7.
Ca de fiecare dată, putem privi spre exemplul nostru perfect, Isus Hristos, pentru a avea un model. Aşa cum ne-a învăţat preşedintele J. Reuben Clark: „Când Salvatorul a venit pe pământ, El a avut două mari misiuni; una a fost să Îşi ducă la îndeplinire rolul de Mesia, să înfăptuiască ispăşirea necesară din pricina căderii şi să împlinească legea; cealaltă a fost să înfăptuiască lucrarea pe care a făcut-o printre fraţii şi surorile Sale în trup, alinându-le suferinţele”8.
În mod asemănător, progresul nostru spiritual este legat inseparabil de slujirea temporală pe care o oferim celorlalţi.
Una o completează pe cealaltă. Una fără cealaltă ar fi o întruchipare falsă a planului fericirii întocmit de Dumnezeu.
În felul Domnului
În lume, sunt mulţi oameni buni şi multe organizaţii care încearcă să răspundă nevoilor urgente ale celor săraci şi nevoiaşi de pretutindeni. Suntem foarte recunoscători pentru aceasta, dar felul Domnului de a purta de grijă nevoiaşilor este diferit de felul lumii. Domnul a spus: „Trebuie făcut în felul Meu propriu”9. Pe El nu Îl interesează doar nevoile noastre imediate; El este preocupat de progresul nostru etern. Din acest motiv, felul Domnului a inclus mereu bizuirea pe forţele proprii şi slujirea aproapelui nostru, pe lângă îngrijirea celor săraci.
În anul 1941, râul Gila a ieşit din matcă şi a inundat valea Duncan din Arizona. Un tânăr preşedinte de ţăruş, pe nume Spencer W. Kimball, s-a întâlnit cu consilierii săi, au estimat pagubele şi au trimis o telegramă la Salt Lake, solicitând o sumă mare de bani.
În loc să trimită bani, preşedintele Heber J. Grant a trimis trei bărbaţi: Henry D. Moyle, Marion G. Romney şi Harold B. Lee. Ei s-au întâlnit cu preşedintele Kimball şi l-au învăţat o lecţie importantă: „Acesta nu este un program în care «să ceri»”, au spus ei. „Acesta este un program în care «te ajuţi singur»”.
Mulţi ani mai târziu, preşedintele Kimball a spus: „Cred că ar fi fost un lucru uşor pentru membrii Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli să ne trimită [banii] şi nu ar fi fost foarte greu să stau în birou şi să îi distribui; dar foarte mult bine a rezultat din faptul că sute de membri ai Bisericii s-au dus în valea Duncan, au ridicat diguri, au cărat fânul, au nivelat pământul şi au făcut toate lucrurile care erau necesare. Aceasta înseamnă să te ajuţi singur”10.
Îndeplinind lucrurile în felul Domnului, nu numai că membrilor ţăruşului condus de preşedintele Kimball li s-a răspuns nevoilor, ei au ajuns, de asemenea, să se bizuie pe forţele proprii, au alinat suferinţa şi au crescut în dragoste şi unitate, slujindu-se unii pe alţii.
Suntem înrolaţi cu toţii
Chiar în acest moment, sunt mulţi membri ai Bisericii care suferă. Sunt înfometaţi, au dificultăţi financiare şi au tot felul de probleme de sănătate, emoţionale şi spirituale. Ei se roagă cu toată puterea inimii pentru ajutor, pentru alinare.
Stimaţi fraţi, vă rog să nu credeţi că aceasta este responsabilitatea altcuiva. Este responsabilitatea mea şi a dumneavoastră. Suntem înrolaţi cu toţii. „Toţi” înseamnă toţi – fiecare deţinător al Preoţiei aaronice şi a lui Melhisedec, sărac şi bogat din fiecare naţiune. În planul Domnului, există mereu ceva cu care poate contribui fiecare11.
Lecţia pe care o învăţăm generaţie după generaţie este aceea că atât cei bogaţi, cât şi cei săraci se află cu toţii sub aceeaşi obligaţie sacră de a-şi ajuta aproapele. Este nevoie ca noi toţi să lucrăm împreună pentru a pune în aplicare cu succes principiile de bunăstare şi bizuire pe forţele proprii.
Prea des vedem nevoile celor din jurul nostru, sperând că cineva va apărea în mod miraculos de departe şi va răspunde acelor nevoi. Poate că aşteptăm experţi cu competenţe specializate pentru a rezolva probleme specifice. Când facem aceasta, noi ne privăm aproapele de slujirea pe care am putea s-o oferim şi ne privăm pe noi înşine de oportunitatea de a sluji. Deşi nu este nimic rău cu privire la experţi, să fim realişti: nu vor fi niciodată suficient de mulţi experţi pentru a rezolva toate problemele. În loc de aceasta, Domnul a pus la dispoziţie preoţia Sa şi felul în care ea este organizată în fiecare naţiune în care este stabilită Biserica. Şi, alături de aceasta, El a oferit Societatea de Alinare. Aşa cum noi, ca deţinători ai preoţiei, ştim, niciun efort de bunăstare nu are succes dacă nu foloseşte darurile şi talentele remarcabile ale surorilor noastre din cadrul Bisericii.
Felul Domnului nu înseamnă să stăm pe malul unei ape învolburate şi să aşteptăm ca apa să se scurgă înainte ca noi să trecem. Înseamnă să ne adunăm împreună, să ne suflecăm mânecile, să trecem la treabă şi să construim un pod sau o barcă pentru a traversa dincolo de problemele noastre. Dumneavoastră, bărbaţi ai Sionului, dumneavoastră, deţinători ai preoţiei, sunteţi aceia care pot arăta calea şi pot aduce alinare sfinţilor, punând în practică principiile inspirate ale programului de bunăstare! Misiunea dumneavoastră este de a vă deschide ochii, de a vă folosi preoţia şi de a munci în felul Domnului.
Cea mai bună organizaţie de pe pământ
În timpul Marii crize economice, Harold B. Lee, slujind în calitate de preşedinte de ţăruş, a fost rugat de către membrii Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli să găsească un răspuns la sărăcia, tristeţea şi foametea teribile care erau atât de larg răspândite în întreaga lume la acea vreme. El s-a îndreptat către Domnul în rugăciune şi a întrebat: „De ce fel de organizaţie vom avea nevoie pentru a depăşi această situaţie?”.
Şi „a fost ca şi cum Domnul i-a spus [lui]: «Iată, fiule! Nu ai nevoie de nicio altă organizaţie. Ţi-am oferit cea mai bună organizaţie care se găseşte pe faţa pământului. Nicio organizaţie nu este mai bună decât organizaţia preoţiei. Tot ce trebuie să faci în lume este să pui preoţia la treabă. Asta e tot»”12.
Acesta este punctul de pornire şi în timpul nostru. Avem deja stabilită organizaţia Domnului. Provocarea noastră este să hotărâm cum să o folosim.
Mai întâi trebuie să ne familiarizăm cu ceea ce Domnul a revelat deja. Nu trebuie să presupunem că ştim. Trebuie să abordăm subiectul cu umilinţa unui copil. Fiecare generaţie trebuie să înveţe din nou doctrinele care stau la baza felului în care Domnul poartă de grijă celor nevoiaşi. Aşa cum mulţi profeţi ne-au învăţat de-a lungul anilor, principiile de bunăstare ale Bisericii nu sunt doar simple idei bune; ele sunt adevăruri revelate de la Dumnezeu – ele reprezintă felul Său de a-i ajuta pe cei nevoiaşi.
Stimaţi fraţi, studiaţi mai întâi principiile şi doctrinele revelate. Citiţi îndrumarele şi manualele despre programul de bunăstare al Bisericii13; profitaţi de site-ul providentliving.org; citiţi din nou articolul din iunie 2011 care se găseşte în Liahona despre planul de bunăstare al Bisericii. Aflaţi mai mult despre felul Domnului de a se îngriji de sfinţii Săi. Aflaţi cum se completează reciproc principiile de întrajutorare a celor nevoiaşi, de slujire a aproapelui şi de bizuire pe forţele proprii. Felul Domnului de bizuire pe forţele proprii include, într-o egală măsură, multe aspecte ale vieţii, inclusiv educaţia, sănătatea, locul de muncă, finanţele familiei şi tăria spirituală. Familiarizaţi-vă cu programul modern de bunăstare al Bisericii14.
Odată ce aţi studiat doctrinele şi principiile programului de bunăstare al Bisericii din întreaga lume, căutaţi să puneţi în practică ceea ce aţi învăţat, îngrijindu-vă de nevoile celor pe care sunteţi responsabili să-i slujiţi. Acest lucru înseamnă că, în mare măsură, trebuie să aflaţi singuri ce trebuie făcut. Fiecare familie, fiecare congregaţie, fiecare zonă din lume este diferită. În programul de bunăstare al Bisericii nu există un răspuns general valabil. Acesta este un program în care fiecare persoană caută să se ajute singură şi este responsabilă pentru bizuirea pe forţele proprii. Resursele noastre includ rugăciunea personală, talentele şi abilităţile noastre oferite de Dumnezeu, bunurile ce ne sunt disponibile în cadrul familiei noastre prin intermediul rudelor noastre apropiate, diversele resurse din comunitate şi, bineînţeles, sprijinul plin de grijă oferit de cvorumurile preoţiei şi Societatea de Alinare. Acest lucru ne va conduce prin tiparul inspirat al bizuirii pe forţele proprii.
Va trebui să elaboraţi un plan care să fie în armonie cu doctrina Domnului şi să se potrivească împrejurărilor zonei geografice în care trăiţi. Pentru a implementa principii divine de bunăstare, nu trebuie să priviţi întotdeauna către Salt Lake. În schimb, trebuie să vă uitaţi în îndrumare şi în manuale, să priviţi în inima dumneavoastră şi spre Cer. Aveţi încredere în inspiraţia pe care v-o oferă Domnul şi urmaţi calea Sa.
În cele din urmă, trebuie ca în zona dumneavoastră să faceţi ceea ce au făcut ucenicii lui Hristos în fiecare dispensaţie: să vă sfătuiţi împreună, să folosiţi toate resursele disponibile, să căutaţi inspiraţie de la Duhul Sfânt, să cereţi Domnului confirmarea Sa şi, apoi, să vă suflecaţi mâinile şi să treceţi la treabă.
Vă fac o promisiune: dacă veţi urma acest tipar, veţi primi îndrumări specifice cu privire la cine, ce, când şi unde trebuie să asiguraţi strictul necesar în felul Domnului.
Binecuvântările ce rezultă asigurând strictul necesar în felul Domnului
Promisiunile şi binecuvântările profetice ale programului de bunăstare al Bisericii cu privire la asigurarea strictului necesar în felul Domnului sunt unele dintre cele mai glorioase şi sublime pe care Domnul le-a oferit copiilor Săi. El a spus: „Dacă vei da mâncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat”15.
Indiferent dacă suntem bogaţi sau săraci, indiferent unde trăim pe acest glob, cu toţii avem nevoie unii de alţii, căci spiritele noastre se dezvoltă şi se purifică prin sacrificarea timpului, talentelor şi resurselor noastre.
Această lucrare de a asigura strictul necesar în felul Domnului nu este doar un alt articol simplu din catalogul programelor Bisericii. Nu poate fi neglijată sau lăsată deoparte. Este un punct central al doctrinei noastre; este esenţa religiei noastre. Stimaţi fraţi, este privilegiul nostru minunat şi special în calitate de deţinători ai preoţiei să folosim preoţia pentru a ne îndeplini munca. În inima şi mintea noastră, nu trebuie să uităm să ne bizuim mai mult pe forţele proprii, să ne îngrijim mai bine de cei nevoiaşi şi să oferim slujire plină de dragoste.
Lucrurile temporale se află în strânsă legătură cu lucrurile spirituale. Dumnezeu ne-a dat această viaţă muritoare şi provocările temporale ce o însoţesc ca şi cum am fi într-un laborator în care putem progresa şi deveni oamenii pe care îi doreşte Tatăl Ceresc să devenim. Mă rog ca noi să înţelegem marea responsabilitate şi binecuvântare ce ne revin urmând şi asigurând strictul necesar în felul Domnului, în numele lui Isus Hristos, amin.