Suntem înrolaţi
Rog pe fiecare bărbat, tânăr sau vârstnic, care deţine preoţia, să aibă un glas mai puternic şi mai loial… un glas înălţat pentru susţinerea binelui, un glas pentru Evanghelie, un glas pentru Dumnezeu.
În spiritul acelui imn emoţionant remarcabil şi având rugăciunea grăitoare a vârstnicului Richard G. Hinckley în inima mea, doresc ca, în această seară, să vorbesc mai degrabă sincer, dragi fraţi, şi îi includ aici şi pe tinerii băieţi din cadrul Preoţiei aaronice.
Când discutăm despre măreţia primei viziuni a lui Joseph Smith, uneori noi vorbim prea puţin despre confruntarea ameninţătoare care a avut loc exact înaintea ei, o confruntare menită să-l distrugă, dacă s-ar fi putut, pe băiat iar, dacă nu, să oprească cu orice preţ revelaţia ce urma să-i fie dată. Noi nu vorbim despre Satana mai mult decât trebuie, iar mie nu-mi place să vorbesc despre el deloc, dar experienţa tânărului Joseph ne reaminteşte ceea ce fiecare bărbat, inclusiv fiecare tânăr băiat din acest auditoriu, trebuie să ţină minte.
În primul rând, Satana sau Lucifer ori Tatăl minciunilor – spuneţi-i cum vreţi – este real, este personificarea întruchipată a răului. Motivele sale au, în fiecare caz, o rea intenţie, iar el se agită şi este nervos la apariţia luminii mântuitoare, la gândul despre adevăr. În al doilea rând, el este veşnic împotriva dragostei lui Dumnezeu, ispăşirii lui Isus Hristos şi lucrării pentru pace şi salvare. El se va împotrivi acestor lucruri oricând şi oriunde va putea. El ştie că va fi învins şi, într-un final, alungat, dar este hotărât să poată trage cu el în jos cât mai mulţi oameni cu putinţă.
Aşadar, care sunt unele dintre tacticile celui rău în această bătălie în care este pusă în joc viaţa veşnică? Încă o dată, experienţa din dumbrava sacră ne învaţă unele dintre tacticile lui Satana. Joseph a relatat că în efortul de a se împotrivi evenimentelor care urmau să aibă loc, Lucifer a exercitat „o influenţă atât de uimitoare asupra mea, încât mi-a legat limba, astfel că nu am mai putut vorbi”1.
Aşa cum ne-a învăţat preşedintele Boyd K. Packer în această dimineaţă, Satana nu poate lua el înşuşi viaţa cuiva. Acesta este unul dintre multele lucruri pe care el nu le poate face. Însă, în mod evident, efortul lui de a opri lucrarea va fi oarecum răsplătit dacă el va putea lega limba celui credincios. Dragi fraţi, dacă aşa stau lucrurile, în seara aceasta caut bărbaţi tineri şi în vârstă cărora le pasă îndeajuns de mult de această luptă între bine şi rău încât să se implice activ şi să vorbească. Suntem în război, iar în minutele următoare vreau să recrutez oameni care să ia parte la acest război.
Este nevoie să fredonez câteva note din imnul: „Suntem înrolaţi”? Ştiţi versul unde spune: „Aşteptăm soldaţii voluntari să vină”2. Desigur, lucrul minunat la acest apel la arme este că noi nu cerem ca voluntarii să tragă cu arma sau să arunce o grenadă. Nu, noi vrem batalioane care să aibă drept arme „fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”3. Aşadar, în această seară caut misionari care nu îşi vor lega de bunăvoie limba, ci vor dori, prin Spiritul Domnului şi puterea preoţiei lor, să-şi deschidă gura, să vorbească şi să înfăptuiască miracole. Fraţii dinaintea noastră au spus odată că o astfel de vorbire va fi mijlocul prin care „cele mai măreţe lucrări au fost şi vor fi înfăptuite”4 prin credinţă.
Îi rog, în mod special pe tinerii băieţi care deţin Preotia aaronică, să se trezească şi să ia aminte. Pentru voi, permiteţi-mi să fac o analogie legată de sport. Aceasta este o luptă pe viaţă şi pe moarte în care luptăm, dragi tineri băieţi, aşa că voi sta foarte aproape de voi, faţă în faţă, vorbindu-vă cu o pasiune în vocea mea al cărei foc să vă ardă puţin sprâncenele – la fel cum fac antrenorii când meciul se apropie de sfârşit, iar o victorie înseamnă totul. Dat fiind că rezultatul jocului depinde de voi, ce vă spun eu ca anternor este că, pentru a juca în acest meci, unii dintre voi trebuie să fie mai curaţi din punct de vedere moral decât sunt acum. În acest război între bine şi rău nu puteţi juca de partea duşmanului oricând apar ispite iar, apoi, să vă aşteptaţi să reveniţi la Salvator, la templu, şi la vremea plecării în misiune ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Acest lucru, dragii mei prieteni tineri, nu-l puteţi face. Dumnezeu nu va fi batjocorit.
Aşadar, în seara aceasta, şi voi şi eu avem o dilemă. Aceea că sunt deja mii de tineri băieţi deţinători ai Preoţiei aaronice în evidenţele acestei Biserici care sunt potenţiali viitori misionari. Dar provocarea este ca aceşti diaconi, învăţători şi preoţi să rămână îndeajuns de activi şi demni pentru a putea fi rânduiţi vârstnici şi a putea sluji ca misionari. Astfel că avem nevoie de tinerii băieţi care sunt deja în echipă să rămână în ea şi să înceteze să mai facă greşeli mari exact când avem nevoie de ei să intre în teren şi să dea tot ce pot! În mai toate competiţiile sportive de care ştiu sunt marcate linii pe podea sau pe teren ce trebuie respectate de fiecare participant pentru a putea participa. Ei bine, Domnul a marcat linii ale demnităţii pentru cei chemaţi să slujească alături de El în lucrarea Sa! Niciun misionar nu poate cere altor persoane să se pocăiască de vreun păcat sexual, de folosirea unui limbaj vulgar sau de vizionarea de materiale pornografice, dacă el însuşi nu s-a pocăit tocmai pentru aceleaşi lucruri! Nu puteţi reuşi! Spiritul nu va fi cu voi şi cuvintele vă vor sta în gât când veţi dori să le rostiţi. Nu puteţi merge pe „căi nepermise”5, aşa cum le-a denumit Lehi, apoi să vă aşteptaţi să-i îndrumaţi pe alţii pe calea „strâmtă şi îngustă”6 – nu este posibil.
Dar există un răspuns la această provocare pentru ca voi să învingeţi, tot aşa cum există şi pentru acel simpatizant la care veţi merge. Oricine aţi fi şi orice aţi fi făcut, puteţi fi iertaţi. Fiecare dintre voi, dragi tineri băieţi, poate lăsa în urmă orice păcat care vă face să vă chinuiţi. Este miracolul iertării, este miracolul ispăşirii Domnului Isus Hristos. Însă, nu puteţi face acest lucru fără un angajament activ faţă de Evanghelie, şi nu puteţi face acest lucru fără pocăinţă, acolo unde este cazul. Vă cer, dragi tineri băieţi, să fiţi activi şi curaţi. Dacă este necesar, vă rog să deveniţi activi şi să deveniţi curaţi!
Dragi fraţi, vă vorbim cu îndrăzneală fiindcă a fi mai subtili pare să aibă rareori efectul dorit asupra voastră. Noi vorbim cu îndrăzneală, fiindcă Satana este o persoană reală cu gândul să vă distrugă iar el vă ispiteşte de la o vârstă din ce în ce mai fragedă. Aşa că vă apucăm de gulerul hainei şi strigăm cât putem de tare:
Ascultaţi! Semnalul de luptă cum sună.
Veniţi cu noi! Veniţi cu noi!7
Tinerii mei prieteni, avem nevoie de zeci de mii de alţi misionari în lunile şi în anii ce urmează. Ei trebuie să provină dintr-un număr crescut de deţinători ai Preoţiei aaronice care vor fi rânduiţi, activi, curaţi şi demni să slujească.
Dumneavoastră, celor care aţi slujit sau care slujiţi acum, vă mulţumim pentru binele pe care l-aţi făcut şi pentru vieţile pe care le-aţi schimbat. Fiţi binecuvântaţi! Noi suntem conştienţi că sunt unele persoane care au sperat toată viaţa să slujească în misiuni dar, din cauza sănătăţii sau a altor impedimente care îi depăşesc, nu pot face acest lucru. În mod public şi cu mândrie salutăm acest grup. Noi ştim dorinţa dumneavoastră şi vă aplaudăm pentru devotamentul dumneavoastră. Aveţi toată dragostea şi admiraţia noastră. Dumeavoastră sunteţi „în echipă” şi veţi fi mereu, chiar dacă sunteţi scutiţi în mod onorabil să slujiţi într-o misiune cu timp deplin. Însă, avem nevoie de ceilalţi dintre dumneavoastră!
Şi-acum, dumneavoastră, fraţii din Preoţia lui Melhisedec, nu zâmbiţi şi vă lăsaţi pe spate în scaunele confortabile în care staţi. Nu am terminat de vorbit. Avem nevoie de alte mii de cupluri să slujească în misiunile Bisericii. Fiecare preşedinte de misiune le solicită. Oriunde slujesc, cuplurile noastre aduc o maturitate în lucrare ce nu poate fi oferită de tinerii de 19 ani, oricât de buni ar fi ei.
Pentru a încuraja mai multe cupluri să slujească, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece au luat una dintre cele mai îndrăzneţe şi generoase decizii cunoscute în munca misionară în ultimii 50 de ani. Anul acesta, în luna mai, conducătorii preoţiei din misiune au primit o înştiinţare în care s-a menţionat că toate cheltuielile de cazare pentru cupluri (şi ne referim doar la cheltuielile de cazare) care depăşesc o anumită sumă lunară stabilită vor fi completate din fondurile Bisericii alocate muncii misionare. Ce binecuvântare! Acesta este un ajutor din cer privind cea mai mare cheltuială cu care se confruntă cuplurile noastre în misiunea lor. Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece au stabilit şi faptul că misiunile pentru cupluri pot fi de 6 sau 12 luni, precum şi în mod obişnuit de 18 sau 24 de luni. Dând dovadă de un alt gest minunat, cuplurile au dreptul ca, pe cheltuiala proprie, să se întoarcă acasă o perioadă scurtă de timp pentru evenimente de o mare însemnătate în familie. Şi nu vă mai îngrijoraţi că va trebui să bateţi la uşi sau că veţi avea acelaşi program ca tinerii de 19 ani! Nu vă cerem aceste lucruri, dar sunt multe alte lucruri pe care le puteţi face şi veţi avea multă libertate de decizie cu privire la modul în care le veţi face.
Dragi fraţi, înţelegem că din motive de sănătate, familiale sau economice unii dintre dumneavoastră nu veţi putea merge într-o misiune acum şi, poate, niciodată. Dar dacă planificaţi puţin, mulţi dintre dumneavoastră pot merge.
Stimaţi episcopi şi preşedinţi de ţăruş, discutaţi despre această nevoie în consiliile şi la conferinţele dumneavoastră. Staţi în prezidiu în timpul adunărilor şi, într-un spirit de rugăciune, priviţi la cei din congregaţie pentru a primi îndemnuri cu privire la cei care ar trebui să primească o chemare. Apoi, sfătuiţi-vă cu aceştia şi ajutaţi-i să stabilească o dată pentru a primi chemarea de a sluji în misiune. Dragi fraţi, când acel lucru se va întâmpla, spuneţi-le soţiilor că, dacă dumneavoastră puteţi să vă lăsaţi fotoliul şi telecomanda timp de câteva luni, şi dumnealor îi pot lăsa pe nepoţi. Aceşti micuţi scumpi vor fi în regulă, iar eu vă promit că nici nu vă puteţi imagina lucrurile pe care le veţi face pentru ei în slujba Domnului, pe care nu le-aţi putea face niciodată dacă aţi sta acasă şi aţi petrece mult timp cu ei. Ce alt dar mai măreţ pot oferi bunicii urmaşilor lor, decât să spună atât prin faptă, cât şi prin cuvânt: „În această familie noi slujim în misiuni!”.
Munca misionară nu este singurul lucru pe care trebuie să-l facem în această Biserică mare, răspândită şi minunată. Însă, aproape orice altceva ce trebuie să facem depinde de oameni, mai întâi să audă Evanghelia lui Isus Hristos şi să se alăture Bisericii. Cu siguranţă, acesta este motivul pentru care ultima poruncă pe care Isus le-a dat-o Celor Doisprezece a fost atât de simplă – să „[se ducă şi să facă] ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”8. Atunci, şi numai atunci, pot veni şi restul binecuvântărilor Evangheliei – solidaritatea familiei, programele pentru tineret, primirea preoţiei şi rânduielile care ne duc la templu. Dar, aşa cum a mărturisit Nefi, niciuna dintre aceste binecuvântări nu poate veni până când cineva nu a „[intrat] prin [poartă]”9. Fiindcă sunt atât de multe de făcut pe calea spre viaţa veşnică, avem nevoie de mai mulţi misionari care să deschidă poarta şi să-i ajute pe alţii să treacă prin ea.
Rog pe fiecare bărbat, tânăr sau vârstnic, care deţine preoţia, să aibă un glas mai puternic şi mai loial, un glas nu numai împotriva răului şi a celui care îl personifică, ci un glas pentru bine, un glas pentru Evanghelie, un glas pentru Dumnezeu. Dragi fraţi de toate vârstele, dezlegaţi-vă limba şi priviţi cum cuvintele dumneavoastră fac minuni în viaţa celor „care sunt împiedicaţi să găsească adevărul doar pentru că nu ştiu unde să-l găsească”10.
Ne grăbim spre câmpul de luptă.
Adevărul ne e pavăza.
În jurul steagului fluturând!
Noi, bucuroşi, fericiţi mergem spre casă.11
În numele lui Isus Hristos, Învăţătorul nostru, amin.