O ocazie unică în viaţă

Vârstnicul W. Christopher Waddell

din Cei Şaptezeci

Prin slujirea devotată şi sacrificiul făcut de bunăvoie, misiunea va deveni pentru voi o experienţă sfântă.

Un eveniment important în viaţa unui misionar este interviul său final sau „de ieşire” cu preşedintele de misiune. Punctul central al interviului va fi o discuţie despre ceea ce pare a fi o întreagă viaţă de experienţe memorabile şi lecţii importante care au fost obţinute în doar 18 până la 24 de luni.

Deşi multe dintre aceste experienţe şi lecţii sunt obişnuite în munca misionară, fiecare misiune este unică, cu încercări şi ocazii care ne vor forţa, modela şi testa potrivit nevoilor individuale şi personalităţilor noastre.

Cu mult timp înainte de a ne părăsi casa de pe pământ pentru a sluji în misiune cu timp deplin, noi am părăsit părinţi cereşti pentru a ne îndeplini misiunea în viaţa muritoare. Noi avem un Tată în Ceruri care ne cunoaşte − puterile şi slăbiciunile noastre, abilităţile şi potenţialul nostru. El ştie exact de ce preşedinte de misiune şi colegi, de ce membri şi simpatizanţi avem nevoie pentru a deveni misionarul, soţul şi tatăl şi deţinătorul preoţiei care putem să fim.

Profeţi, văzători şi revelatori repartizează misionarii sub îndrumarea şi influenţa Duhului Sfânt. Preşedinţi de misiune inspiraţi stabilesc transferuri la fiecare şase săptămâni şi observă repede că Domnul ştie exact unde vrea El să slujească fiecare misionar.

Cu câţiva ani în urmă, vârstnicul Javier Misiego, din Madrid, Spania, slujea în misiune cu timp deplin în Arizona. La acel timp, chemarea lui în misiune în Statele Unite a părut într-un fel neobişnuită, deoarece majoritatea tinerilor băieţi din Spania erau chemaţi să slujească în propria lor ţară.

La sfârşitul unei seri la gura sobei din ţăruş, la care el şi colegul său fuseseră invitaţi, vârstnicul Misiego a fost abordat de un membru mai puţin activ al Bisericii, care fusese adus de un prieten. Era prima dată după mulţi ani, când acest om se afla într-o capelă. Vârstnicul Misiego a fost întrebat dacă cunoaşte un om pe numele de José Misiego din Madrid. Atunci când vârstnicul Misiego a răspuns că numele tatălui său era José Misiego, acest bărbat a mai pus, entuziasmat, câteva întrebări pentru a confirma dacă era acelaşi José Misiego. Când şi-au dat seamă că vorbeau despre acelaşi om, membrul mai puţin activ a început să plângă. „Tatăl tău a fost singura persoană pe care am botezat-o de-a lungul întregii mele misiuni”, a explicat el şi a descris cum, în mintea lui, misiunea sa fusese un eşec. El a atribuit anii săi de inactivitate sentimentului de imperfecţiune şi deprimării, crezând că-L dezamăgise într-un fel pe Domnul.

Vârstnicul Misiego i-a descris apoi ce a însemnat pentru familia sa acest presupus eşec de misionar. El i-a spus că tatăl său, botezat ca tânăr adult necăsătorit, se căsătorise în templu, că vârstnicul Misiego era al patrulea din şase copii, că toţi cei trei băieţi şi o soră slujiseră în misiuni cu timp deplin, că ei erau toţi activi în Biserică şi că toţi cei care erau căsătoriţi fuseseră pecetluiţi în templu.

Misionarul întors din misiune, care era acum mai puţin activ, a început să plângă. El a învăţat, astfel, că prin eforturile sale multe vieţi fuseseră binecuvântate şi Domnul trimisese un vârstnic din Madrid, Spania, tot acel drum, la acea seară la gura sobei din Arizona, pentru a-i arăta că el nu fusese un eşec. Domnul ştie unde vrea El să slujească fiecare misionar.

În orice fel alege Domnul să ne binecuvânteze în timpul misiunii, binecuvântările slujirii misionare nu sunt făcute să înceteze atunci când suntem eliberaţi de preşedintele nostru de ţăruş. Misiunea dumneavoastră este un timp de pregătire pentru restul vieţii. Experienţele, lecţiile şi mărturia obţinute prin slujire credincioasă sunt menite să ofere o temelie bazată pe Evanghelie, care va dăinui de-a lungul vieţii muritoare şi în eternităţi. Totuşi, pentru ca binecuvântările să continue şi după misiune, sunt condiţii care trebuie îndeplinite. În Doctrină şi legăminte citim: „Pentru că toţi aceia care doresc o binecuvântare din mâinile Mele, trebuie să trăiască legea care a fost stabilită pentru acea binecuvântare şi condiţiile legii” (D&L 132:5). Acest principiu este predat în povestea exodului.

După ce şi-a primit însărcinarea de la Domnul, Moise s-a întors în Egipt pentru a-i scoate pe copiii lui Israel din captivitate. Urgie după urgie nu au reuşit să le asigure libertatea, ceea ce a dus la cea de-a zecea şi ultimă urgie: „În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului” (Exodul 12:12).

Pentru protecţie împotriva „nimicitorului” (versetul 23), Domnul a instruit poporul Său să ofere o jertfă, un miel „fără cusur” (versetul 5) şi să strângă sângele de la această jertfă. Apoi, ei trebuiau să „ia din sângele lui” şi să aplice pe intrarea fiecărei case − pe „amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus” (versetul 7) − având această promisiune: „Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie” (versetul 13).

„Şi copiii lui Israel au plecat, şi au făcut cum poruncise Domnul” (versetul 28). Ei au oferit jertfa, au strâns sângele şi l-au aplicat pe casele lor. „La miezul-nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului” (versetul 29). Moise şi poporul său, conform promisiunii Domnului, au fost protejaţi.

Sângele folosit de israeliţi, simbol al ispăşirii ce urma să fie înfăptuită de Salvator şi al darului Său către omenire, era un rezultat al jertfei pe care o oferiseră. Totuşi, numai jertfa şi sângele nu ar fi fost de ajuns pentru a obţine binecuvântările promise. Fără aplicarea sângelui pe stâlpul uşii, sacrificiul ar fi fost zadarnic.

Preşedintele Thomas S. Monson ne-a învăţat: „Munca misionară este grea. Te stoarce de putere, necesită toată capacitatea şi cel mai bun efort… Nici o altă muncă nu presupune un program mai lung sau un devotament mai mare ori un asemenea sacrificiu şi rugăciune fierbinte” („That All May Hear”, Ensign, mai 1995, p. 49).

Drept rezultat al acelui „sacrificiu” ne întoarcem din misiune cu propriile noastre daruri: Darul credinţei. Darul mărturiei. Darul înţelegerii rolului pe care îl are Spiritul. Darul studiului zilnic al Evangheliei. Darul de a fi slujit Salvatorului nostru. Daruri atent împachetate în scripturi uzate, exemplare făcute ferfeniţă din Predicaţi Evanghelia Mea, jurnale din misiune şi inimi recunoscătoare. Totuşi, precum a fost şi cu copiii lui Israel, binecuvântările continue, asociate slujirii misionare, necesită punere în practică după sacrificiu.

Cu câţiva ani în urmă, atunci când eu şi sora Waddell prezidam misiunea Barcelona, Spania, obişnuiam să dau fiecărui misionar o ultimă însărcinare în timpul interviului final. Le ceream ca, imediat ce se întorceau acasă, să-şi rezerve timp pentru a medita la lecţiile şi darurile oferite lor de un Tată generos din Ceruri . Le ceream să le enumere cu pioşenie şi să vadă cum pot pune în practică aceste lecţii în viaţa de după misiune − lecţii ce urmau să afecteze fiecare aspect al vieţii lor: educaţia şi alegerea unei cariere, căsătoria şi copiii, viitoare chemări în Biserică şi, cel mai important, cine aveau să continue să devină şi dezvoltarea lor permanentă în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos.

Pentru niciun misionar întors acasă, nu este prea târziu să mediteze la lecţiile învăţate prin slujire credincioasă şi să le pună în practică mai sârguincios. Atunci când facem aceasta vom simţi mai puternic influenţa Spiritului în vieţile noastre, familiile noastre vor fi întărite şi ne vom apropria mai mult de Salvatorul nostru şi de Tatăl nostru din Ceruri. La o conferinţa generală anterioară, vârstnicul L. Tom Perry a făcut această invitaţie: „Fac apel la dumneavoastră, misionarii întorşi din misiune, să vă rededicaţi, să aveţi din nou dorinţa şi spiritul muncii misionare. Fac apel la dumneavoastră să arătaţi, să fiţi şi să acţionaţi ca un slujitor al Tatălui Ceresc… Vă promit că vă aşteaptă mari binecuvântări, dacă veţi merge înainte cu zelul pe care l-aţi avut odată ca misionar cu timp deplin” („Misionarii se întorc acasă”, Liahona, ianuarie 2002, p. 89; Ensign, noiembrie 2001, p. 77).

Acum, tinerilor băieţi, care încă nu au slujit în misiune cu timp deplin, le împărtăşesc sfatul preşedintelui Monson din luna octombrie, anul trecut: „Vă repet ceea ce profeţii ne-au învăţat de multă vreme − şi anume, că fiecare băiat demn şi capabil trebuie să se pregătească să slujească în misiune. Slujirea misionară este o responsabilitate a preoţiei − o obligaţie pe care Domnul se aşteaptă s-o îndeplinim noi, cei cărora ni s-a dat atât de mult” („Acum când ne întâlnim din nou”, Liahona, noiembrie 2010, p. 5-6).

La fel ca pe misionarii din trecut şi de acum, Domnul vă cunoaşte şi a pregătit o experienţă misionară pentru voi. El îl cunoaşte pe preşedintele de misiune şi minunata sa soţie, care vă vor iubi ca pe propriii copii şi care vor căuta inspiraţie şi îndrumare pentru voi. El îi cunoaşte pe fiecare dintre colegii voştri şi ce veţi învăţa de la ei. El cunoaşte fiecare zonă în care veţi lucra, membrii pe care îi veţi întâlni, oamenii cărora le veţi preda şi vieţile pe care le veţi influenţa pentru eternitate.

Prin slujirea devotată şi sacrificiul făcut de bunăvoie, misiunea va deveni pentru voi o experienţă sfântă. Veţi fi martori la miracolul convertirii, când Spiritul va lucra prin voi pentru a ajunge la inimile celor cărora le predaţi.

În timp ce vă pregătiţi să slujiţi sunt multe de făcut. Să deveniţi un slujitor eficient al Domnului presupune mai mult decât doar a fi pus deoparte, a purta un ecuson sau a merge la un centru de pregătire. Este un proces care începe cu mult timp înainte de a vi se spune „vârstnic”.

Mergeţi în misiune cu o mărturie proprie despre Cartea lui Mormon, obţinută prin studiu şi rugăciune. „Cartea lui Mormon este o dovadă puternică despre divinitatea lui Hristos. De asemenea, este o dovadă a restaurării realizate prin profetul Joseph Smith… În calitate de misionar, în primul rând, trebuie să aveţi o mărturie personală că este adevărată Cartea lui Mormon… Această mărturie dată de Duhul Sfânt [va sta] la baza propovăduirii dumneavoastră” (Predicaţi Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară [2004], p. 107).

Mergeţi în misiune fiind demni de tovărăşia Duhului Sfânt. Potrivit cuvintelor preşedintelui Ezra Taft Benson: „Spiritul este elementul unic şi cel mai important în această lucrare. Având Spiritul care măreşte chemarea dumneavoastră, puteţi înfăptui miracole pentru Domnul în cadrul misiunii. Fără Spirit, nu veţi avea niciodată succes, indiferent de talentul şi aptitudinile dumneavoastră” (în Predicaţi Evanghelia Mea, p. 190)

Mergeţi în misiune pregătiţi să munciţi. „Succesul în calitate de misionar [va fi măsurat], în primul rând, în funcţie de angajarea voastră în a găsi, propovădui, boteza şi confirma”. Se va aştepta de la voi să „lucraţi eficient în fiecare zi, [făcând]… ceea ce puteţi să aduceţi suflete la Hristos” (Predicaţi Evanghelia Mea, p. 11).

Vă repet invitaţia vârstnicului M. Russell Ballard oferită unui grup de tineri băieţi care se pregăteau să slujească: „Ne uităm la voi, tineri fraţi cu Preoţia aaronică. Avem nevoie de voi. Precum cei 2.000 de războinici adolescenţi ai lui Helaman, voi sunteţi, de asemenea, fiii de spirit ai lui Dumnezeu şi voi puteţi fi înzestraţi cu puterea de a zidi şi apăra Împărăţia Lui. Avem nevoie de voi să faceţi legăminte sacre, cu demnitate, tot aşa cum au făcut ei. Avem nevoie de voi să fiţi complet ascultători şi credincioşi, exact cum au fost ei” („Cea mai mare generaţie de misionari”, Liahona, noiembrie 2002, p. 47).

Când acceptaţi această invitaţie veţi învăţa o lecţie importantă, aşa cum au făcut vârstnicul Misiego şi toţi ceilalţi care au slujit, s-au întors şi au pus în practică. Veţi învăţa că sunt adevărate cuvintele profetului nostru, preşedintele Thomas S. Monson: „Aveţi o ocazie misionară, unică în viaţă. Binecuvântările eternităţii vă aşteaptă. Aveţi privilegiul să fiţi participanţi, şi nu spectatori, pe scena slujirii oferită de preoţie” (Ensign, mai 1995, p. 49). Depun mărturie că acestea sunt adevărate, în numele lui Isus Hristos, amin.