2018
Priviți! Oastea regală
May 2018


Priviți! Oastea regală

Ce bucurie mare va fi pentru toți deținătorii Preoției lui Melhisedec să primească binecuvântarea de a preda, învăța și sluji împreună.

Iubiții mei frați în preoție, cu mare umilință stau în fața dumneavoastră cu această ocazie istorică, primind această însărcinare de la iubitul nostru profet și președinte, Russell M. Nelson. Am o mare dragoste pentru dânsul și îl susțin pe acest om al lui Dumnezeu și noua noastră Primă Președinție. Îmi adaug mărturia la cea a vârstnicului D. Todd Christofferson și a celorlalți frați din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli cu privire la faptul că schimbările anunțate în această seară reprezintă voia Domnului.

Așa cum a declarat Președintele Nelson, aceasta este o problemă care a fost discutată și considerată, cu ajutorul rugăciunii, de frații din Biserică de mult timp. A fost dorința de a căuta voia Domnului și de a întări cvorumurile Preoției lui Melhisedec. Inspirația a fost primită și, în această seară, profetul nostru a făcut cunoscută voia Domnului. „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci!”1 Cât de binecuvântați suntem să avem, astăzi, un profet în viață!

De-a lungul vieții noastre, sora Rasband și cu mine am călătorit în lume la diferite unități ale Bisericii și cu însărcinări profesionale. Am văzut aproape fiecare tip de configurație a unităților Bisericii: o ramură mică în Rusia, în care numărul membrilor care dețineau preoția lui Melhisedec putea fi numărat cu o singură mână, o episcopie nou formată și în dezvoltare în Africa, în care atât înalții preoți, cât și vârstnicii se adunau într-un singur grup deoarece numărul total al deținătorilor Preoției lui Melhisedec era mic și, de asemenea, episcopii bine stabilite în care numărul vârstnicilor cerea împărțirea cvorumului lor în două cvorumuri!

Pretutindeni unde am mers, am fost martori la influența Domnului mergând înaintea slujitorilor Săi, pregătind oamenii și calea înaintea lor, astfel încât copiii Săi să poată fi binecuvântați potrivit nevoilor lor. N-a promis El că „[va] merge în fața [noastră]” și „[va] fi la dreapta [noastră] și la stânga [noastră]” și că „Spiritul [Său] va fi în inima [noastră] și îngerii [Săi] în jurul [nostru]?”2.

Gândindu-mă la noi, toți, îmi amintesc de imnul „Priviți! Oastea regală”.

Priviți! Oastea regală,

Cu steag, scut, sabie,

A vieții bătălie

Pleacă să câștige.

Soldații sunt îndrăzneți,

Uniți și curajoși

Pe Comandant urmează

Și cântă bucuroși.3

Vârstnicul Christofferson a răspuns la multe întrebări care, cu siguranță, se vor ridica în urma anunțului cu privire la faptul că grupurile de înalți preoți și cvorumurile vârstnicilor, la nivel de episcopie, vor face parte dintr-o singură armată unită, puternică a fraților din Preoția lui Melhisedec.

Aceste modificări vor ajuta cvorumurile vârstnicilor și Societatea de Alinare să-și armonizeze munca lor. Acestea vor simplifica, de asemenea, coordonarea cvorumului cu episcopatul și consiliul episcopiei. Și acestea vor permite episcopului să delege mai multe responsabilități vârstnicilor cvorumului și președintelor Societății de Alinare, astfel încât episcopul și consilierii dânsului să se poată concentra asupra îndatoririlor lor principale – în mod deosebit să prezideze asupra Tinerelor Fete și Tinerilor Băieți care dețin Preoția aaronică.

Modificările în organizarea și funcțiile Biserici nu sunt neobișnuite. În anul 1883, Domnul i-a spus președintelui John Taylor: „[Referitor] la conducerea și organizarea Bisericii și a Preoției Mele … Eu vă voi revela, din când în când, prin cei pe care i-am numit, tot ce va fi necesar pentru dezvoltarea viitoare și perfecționarea Bisericii Mele, pentru potrivirea și progresul împărăției Mele”4.

Acum, câteva cuvinte pentru dumneavoastră, frați care sunteți înalți preoți – să știți că vă iubim! Tatăl nostru din Cer vă iubește! Sunteți o parte mare din armata regală a preoției și nu putem duce înainte această lucrare fără bunătatea, slujirea, experiența și neprihănirea dumneavoastră. Alma a predicat că bărbații sunt chemați să fie înalți preoți datorită credinței lor nemărginite și a faptelor lor drepte, pentru a predica și a sluji celorlalți.5 Acea experiență este necesară acum, poate mai mult decât niciodată.

În multe episcopii, putem avea înalți preoți care acum, vor avea ocazia să fie prezidați de către un vârstnic în calitate de președinte al cvorumului. Avem un precedent al vârstnicilor prezidând asupra înalților preoți: vârstnicii slujesc în prezent ca președinți de ramură în unele regiuni ale lumii în care înalți preoți fac parte din ramură și există ramuri în care doar un singur cvorum al vârstnicilor este organizat și înalți preoți sunt prezenți.

Ce bucurie va fi pentru toți deținătorii Preoției lui Melhisedec de a avea binecuvântarea de a preda, învăța și sluji împreună cu toți membrii din episcopia lor. Oriunde sunteți și oricare sunt circumstanțele dumneavoastră, vă invit să acceptați, rugându-vă, cu credință și bucurie, noile ocazii de a conduce sau a fi conduși și de a sluji uniți, ca un grup de frați deținători ai preoției.

Acum, voi vorbi despre alte aspecte, care pot necesita clarificări, în timp ce înaintăm pentru a implementa voia Domnului cu privire la organizarea cvorumurilor sfintei Sale preoții.

Care sunt schimbările cu privire la cvorumul înalților preoți la nivel de țăruș? Cvorumurile înalților preoți la nivel de țăruș vor continua să funcționeze. Președințiile la nivel de țăruș vor sluji în continuare ca o președinție a cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș. Totuși, după cum a explicat vârstnicul Christofferson, membrii cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș includ, acum, înalți preoți care slujesc în prezent în președinția țărușului, în calitate de membri ai episcopatului episcopiei, ca membri ai înaltului consiliu al țărușului și ca patriarh în exercițiu. Funcționarii și secretarii executivi la nivel de episcopie și țăruș nu sunt membri ai cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș. Când cineva care slujește activ ca înalt preot, patriarh, membru din Cei Șaptezeci sau ca apostol vizitează o episcopie și dorește să participe la adunarea preoției, dânsul se va întâlni cu cvorumul vârstnicilor.

Când frații din aceste chemări sunt eliberați la timpul potrivit, ei se întorc la unitățile de care aparțin casele lor ca membri ai cvorumului vârstnicilor.

Care este rolul cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș? Președinția țărușului se întâlnește cu membrii cvorumului înalților preoți pentru a se consulta împreună, a depune mărturie și a asigura instruire. Adunările țărușului, așa cum este explicat în manualele noastre, vor continua cu două modificări.

O modificare prevede că episcopiile și țărușii nu vor mai ține adunări ale comitetului executiv al preoției. Dacă apare o problemă specială în episcopie, cum ar fi o problemă delicată de familie sau încercare neobișnuită de bunăstare, aceasta poate fi rezolvată într-o adunare extinsă a episcopatului. Alte probleme mai puțin delicate pot fi discutate în consiliul episcopiei. Ceea ce era cunoscut drept adunarea comitetului executiv al preoției la nivel de țăruș se va numi acum „adunarea înaltului consiliu”.

A doua modificare prevede că adunarea anuală a tuturor înalților preoți rânduiți nu se va mai ține. Totuși, președinția țărușului va continua să țină o adunare anuală a cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș așa cum s-a anunțat astăzi.

Poate avea o episcopie mai mult decât un cvorum al vârstnicilor? Răspunsul este da. În spiritul scripturii Doctrină și legăminte, secțiunea 107, versetul 89, când o episcopie are un număr neobișnuit de mare de membri activi deținători ai Preoției lui Melhisedec, conducătorii pot organiza mai mult decât un cvorum al vârstnicilor. În asemenea situații, fiecare cvorum trebuie să aibă un echilibru rezonabil din punct de vedere al vârstei, experienței și al oficiului și puterii preoției.

Eu depun mărturie că în timp ce înaintăm cu această restructurare inspirată a cvorumului în episcopiile noastre și țărușii noștri vom avea parte de foarte multe binecuvântări. În continuare, sunt doar câteva exemple:

Sub îndrumarea episcopului, mai multe resurse ale preoției sprijină munca de salvare. Aceasta va include adunarea lui Israel prin munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, lucrând cu familii și persoane care sunt în nevoie și ajutând misionarii să aducă suflete la Isus Hristos.

Când conducătorii precedenți care au prezidat se întorc să împărtășească experiența lor cvorumului vârstnicilor, va rezulta un cvorum mai puternic al membrilor.

Va fi o diversitate mai mare a darurilor și chemărilor în cadrul cvorumului.

Va fi o mai mare flexibilitate și disponibilitate de a veni în întâmpinarea nevoilor curente și urgente în cadrul episcopiei și al cvorumului și în îndeplinirea diverselor responsabilități de slujire.

Va fi o creștere în îndrumare și unitate când un nou vârstnic și un înalt preot experimentat împărtășesc experiențe, umăr lângă umăr, în adunările cvorumurilor și în îndeplinirea responsabilităților.

Sperăm că episcopii și președinții de ramură vor fi disponibili să își îndeplinească cu credință și sârguință chemările lor pentru a-și păstori turmele și a sluji celor care au nevoie.

Noi înțelegem că fiecare episcopie și țăruș este diferit. În timp ce înțelegem aceste diferențe, sperăm că veți urma întocmai aceste modificări imediat după această conferință generală. Am fost îndrumați de un profet al lui Dumnezeu! Am primit o mare binecuvântare și avem o responsabilitate extraordinară. Să o îndeplinim cu toată neprihănirea și toată sârguința!

Vă reamintesc: autoritatea preoției vine prin procesul punerii deoparte și rânduirii, dar adevărata putere a preoției, puterea de a acționa în numele Domnului Isus Hristos, vine doar printr-un mod de viață neprihănit.

Domnul i-a declarat profetului Joseph Smith, profetul restaurării:

„Iată, luați seama, Eu voi avea grijă de turmele voastre și voi înălța vârstnici și-i voi trimite la ele.

Iată, voi grăbi lucrarea Mea, la timpul ei”6.

Trăim într-o perioadă în care Domnul grăbește lucrarea Sa.

Sper să folosim, fiecare dintre noi, ocazia de a reflecta asupra vieților noastre și să le îmbunătățim pentru a ne alinia mai bine la voința Sa, astfel încât să merităm multele binecuvântări pe care le-a promis El celor fideli și credincioși.

Vă mulțumim, dragi frați, pentru tot ce faceți pentru a lua parte la această lucrare minunată. Sper că vom merge înainte în această cauză măreață și onorabilă.

Când războiul încetează,

Și se opresc luptele,

Când sunt în siguranță

În a păcii vale,

În fața Regelui Sfânt

Toți se vor aduna

Îi vor slăvi numele

Și astfel vor cânta:

Victorioși, victorioși,

Prin Cel ce ne-a mântuit!

Victorioși, victorioși,

Doar prin al nostru Domn!

Victorioși, victorioși,

Doar prin al nostru Domn!7

Astăzi, toți suntem martori ai Domului care-Și dezvăluie voia prin profetul Său, președintele Russel M. Nelson. Îmi depun mărturia că dânsul este profetul lui Dumnezeu, aici, pe pământ. Îmi depun mărturia despre Domnul Isus Hristos, care este marele nostru Mântuitor și Salvator. Aceasta este lucrarea Sa și aceasta este voia Sa, despre care depun mărturie solemnă în numele lui Isus Hristos, amin.