Să facem din Spiritul Sfânt îndrumătorul nostru
Vârstnicul Larry Y. Wilson
din Cei Șaptezeci
Ce dar extraordinar le este dat celor care își pun credința în Isus Hristos. Darul Duhului Sfânt.
În această duminică de Paște, gândurile noastre se îndreaptă către învierea Domnului Isus Hristos și spre mormântul gol care dă fiecărui credincios speranță în triumful lui Hristos în fața a ceea ce ar fi fost o înfrângere sigură. Cred, împreună cu apostolul Pavel, că, tot așa cum Dumnezeu „a înviat pe Hristos Isus din morți, [la fel] va învia [El] și trupurile [noastre] muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în [noi]”1.
A însufleți înseamnă a da viață. Așa cum Hristos aduce trupurile noastre înapoi la viață după moartea fizică prin puterea învierii Sale, tot așa El poate să ne însuflețească sau să ne învie din moartea spirituală.2 În cartea lui Moise, citim despre faptul că Adam a avut parte de o astfel de însuflețire: „[Adam] a fost botezat și Spiritul lui Dumnezeu a coborât asupra lui și astfel el a fost născut din Spirit și a fost însuflețit în omul dinăuntru”3.
Ce dar extraordinar le este dat celor care își pun credința în Isus Hristos. Darul este Duhul Sfânt, care ne oferă ceea ce, în Noul Testament, este numit „viață în Hristos”4. Dar oare nu luăm uneori de-a gata un astfel de dar?
Dragi frați și surori, este un privilegiu extraordinar să avem „Spiritul Sfânt pentru îndrumarea [noastră]”5, așa cum ne arată această relatare.
În timpul războiului din Coreea, ofițerul Frank Blair a servit pe o navă de transport de trupe staționată în Japonia.6 Nava nu era suficient de mare pentru a avea un capelan oficial, deci căpitanul l-a rugat pe fratele Blair să fie capelanul neoficial al navei, observând că tânărul era o persoană cu credință și principii, respectată de întregul echipaj.
Ofițerul Blair a scris: „Nava noastră a fost prinsă într-un taifun uriaș. Valurile aveau aproximativ 14 m înălțime. Patrulam… când unul dintre cele trei motoare ale navei a încetat să mai funcționeze și a fost raportată o fisură în structura centrală a navei. Doar două motoare mai funcționau, dintre care unul funcționa doar la jumătate din capacitate. Aveam probleme serioase”.
Ofițerul Blair terminase de patrulat și se pregătea să meargă la culcare, când căpitanul a bătut la ușa sa. El l-a întrebat: „Te rog, vrei să te rogi pentru această navă?”. Desigur, ofițerul Blair a fost de acord.
În acel moment, ofițerul Blair ar fi putut pur și simplu să se roage: „Tată Ceresc, te rog să binecuvântezi nava noastră și să ne ții în siguranță”, și, apoi, să se ducă la culcare. În schimb, el s-a rugat pentru a știi dacă el putea face ceva pentru a asigura siguranța navei. Ca răspuns la rugăciunea fratelui Blair, Duhul Sfânt l-a îndemnat să meargă pe punte, să vorbească cu căpitanul și să afle mai multe. El a aflat că acesta încerca să afle cât de repede ar trebui să tureze motoarele navei rămase în funcțiune. Ofițerul Blair s-a întors în cabina sa și s-a rugat din nou.
El a spus: „Ce pot face eu pentru a rezolva problema cu motoarele?”.
Drept răspuns, Duhul Sfânt i-a șoptit că trebuie să cerceteze nava pentru a observa și a aduna mai multe informații. El s-a întors din nou la căpitan și a cerut permisiunea de a merge pe punte. Apoi, cu o coardă de salvare legată în jurul taliei, a ieșit în furtună.
Stând la pupă, când nava a fost ridicată de un val, a observat elicele uriașe care ieșiseră din apă. Doar una funcționa în mod adecvat și se rotea foarte repede. După aceste observații, ofițerul Blair s-a rugat din nou. Răspunsul clar pe care l-a primit a fost că motorul care încă funcționa era suprasolicitat și trebuia încetinit. Deci, s-a întors la căpitan și a făcut această recomandare. Căpitanul a fost surprins, spunându-i că inginerul navei tocmai sugerase opusul – ca ei să mărească viteza motorului aflat în stare bună de funcționare, pentru a putea depăși furtuna. Totuși, căpitanul a ales să urmeze sugestia ofițerului Blair și a încetinit motorul. În zori, nava era în siguranță în ape calme.
După două ore, motorul aflat în stare bună de funcționare a încetat să mai funcționeze. Cu un motor care funcționa la jumătate din capacitate, nava a reușit cu greu să ajungă în port.
Căpitanul i-a spus ofițerului Blair: „Dacă nu am fi încetinit motorul când am făcut-o, l-am fi pierdut în mijlocul furtunii”.
Fără acel motor, nu ar fi existat nicio modalitate de a conduce nava. Nava s-ar fi răsturnat și s-ar fi scufundat. Căpitanul i-a mulțumit tânărului ofițer SZU și a spus că el a crezut că, datorită faptului că a urmat îndemnurile spirituale ale ofițerului Blair, a salvat nava și echipajul ei.
Această povestire este destul de dramatică. Deși este puțin probabil să ne confruntăm cu astfel de circumstanțe cumplite, această relatare conține îndrumări importante despre modul în care putem să primim mai des îndrumarea Spiritului.
În primul rând, când vine vorba de revelație, trebuie să ne reglăm în mod corespunzător receptorul pe frecvența cerului. Ofițerul Blair trăia o viață curată și credincioasă. Dacă nu ar fi fost supus, nu ar fi avut încrederea spirituală necesară pentru a se ruga așa cum a făcut-o pentru siguranța navei sale și pentru a primi astfel de îndrumări specifice. Fiecare dintre noi trebuie să depună efortul de a ne alinia viața cu poruncile lui Dumnezeu, pentru a fi îndrumați de El.
Uneori nu putem fi îndrumați de Spirit pentru că nu suntem demni. Pocăința și ascultarea sunt calea pentru a realiza din nou o comunicare clară. Cuvântul folosit pentru pocăință în Vechiul Testament înseamnă „a se abate” sau „a se întoarce”7. Când vă simțiți departe de Dumnezeu, trebuie doar să luați decizia de a vă întoarce de la păcat cu fața spre Salvator și Îl veți găsi așteptându-vă cu brațele întinse. El este dornic să vă îndrume și sunteți doar la o rugăciune distanță de a primi din nou acea îndrumare.8
În al doilea rând, ofițerul Blair nu doar L-a rugat pe Domnul să-i rezolve problema. El a întrebat ce putea face pentru a îndrepta situația. Tot așa, noi putem întreba: „Doamne, ce pot face eu pentru a îndrepta situația?”. În loc să ne enumerăm problemele în rugăciune și să-L rugăm pe Domnul să le rezolve, ar trebui să căutăm moduri mai active prin care să primim ajutorul Domnului și să ne luăm angajamentul să acționăm potrivit îndrumării Duhului Sfânt.
Există o a treia lecție importantă în relatarea ofițerului Blair. Ar fi putut el să se roage cu o astfel de încredințare calmă dacă nu ar fi primit îndrumări din partea Spiritului și cu alte ocazii? Sosirea unui taifun nu este momentul potrivit pentru a căuta îndemnul Duhului Sfânt după mult timp și pentru a ne da seama cum să îl folosim. Acest tânăr acționa potrivit unui tipar pe care îl folosise de mai multe ori, inclusiv ca misionar cu timp deplin. Avem nevoie de Spiritul Sfânt ca îndrumător în ape calme, astfel încât glasul Său să fie inconfundabil pentru noi în cea mai violentă furtună.
Unii cred că nu ar trebui să ne așteptăm la îndrumare zilnică din partea Spiritului deoarece „nu este bine ca [Dumnezeu] să [poruncească] în toate lucrurile”, pentru ca nu cumva să devenim slujitori leneși.9 Totuși, acest verset din scripturi a fost oferit misionarilor din perioada de început a Bisericii, care i-au cerut lui Joseph Smith să obțină revelația pe care ar fi trebuit să o primească ei înșiși. Într-un verset anterior, Domnul le-a spus să vină în câmpul misiunii „după cum se vor sfătui între ei și cu [El]”10.
Acești misionari doreau o revelație specifică despre planurile lor de călătorie. Ei nu învățaseră încă să-și caute propria cale în chestiuni personale. Domnul a numit această atitudine ca fiind ceea ce este: lenevie. Membrii din perioada de început a Bisericii erau atât de fericiți că au un profet adevărat, încât erau în pericol de a nu învăța cum să primească revelații personale. A ne bizui pe forțele proprii din punct vedere spiritual înseamnă a auzi glasul Domnului prin Spiritul Său cu privire la lucrurile legate de viața noastră.
Alma l-a sfătuit pe fiul său: „Sfătuiește-te cu Domnul în toate faptele tale”11. A trăi în felul acesta – ceea ce numim adesea „trăind în acord cu Spiritul” – este un mare privilegiu. Aduce un sentiment de acalmie și certitudine, precum și roade ale Duhului, cum ar fi dragostea, bucuria și pacea.12
Abilitatea ofițerului Blair de a primi revelații l-a salvat pe el și pe colegii săi dintr-o furtună puternică. Alte tipuri de furtuni se dezlănțuie astăzi. Pilda din Cartea lui Mormon despre pomul vieții13 oferă o imagine puternică a modului în care se poate obține o siguranță spirituală într-o astfel de lume. Acest vis ne spune despre negura întunericului care s-a ridicat pe neașteptate și care a provocat distrugere spirituală membrilor Bisericii care merg pe calea înapoi către Dumnezeu.14
Privind această imagine, văd cu ochii minții mii de oameni care merg pe această cale, unii ținându-se strâns de bara de fier, dar mulți alții care pur și simplu merg pe urmele pașilor oamenilor din fața lor. În cazul acestei din urmă abordări este nevoie de puțină gândire sau efort. Puteți să faceți și să gândiți ceea ce alții fac sau gândesc. Acest lucru nu este o problemă când nu avem parte de încercări. Dar furtunile înșelăciunii și ceața neadevărurilor apar fără avertisment. În aceste situații, recunoașterea glasului Duhului Sfânt este o problemă de viață spirituală și de moarte spirituală.
Promisiunea puternică făcută de Nefi este că, „aceia care vor asculta de cuvântul lui Dumnezeu și… se vor ține tare de el… nu vor pieri niciodată; și, de asemenea, nici ispitele și nici săgețile de foc ale dușmanilor nu-i vor învinge până la orbire ca să-i ducă la distrugere”15.
A merge pe calea oamenilor din fața ta nu este suficient. Nu putem să facem și să gândim doar ceea ce alții fac și gândesc, trebuie să ne trăim viața fiind îndrumați. Fiecare dintre noi trebuie să se țină de bara de fier. Apoi, putem merge la Domnul cu o încredere umilă, știind că El „[ne] va conduce de mână și va răspunde la rugăciunile [noastre]”16. În numele lui Isus Hristos, amin.