2018
Vârstnicul Steven R. Bangerter
May 2018


Vârstnicul Steven R. Bangerter

Autoritate generală-Cei Șaptezeci

Vârstnicul Steven R. Bangerter

În copilărie, în timpul unei drumeții, vârstnicul Steven R. Bangerter și familia sa au pedalat pe biciclete pline de noroi până în vârful unui munte. Pe drumul de întoarcere s-a rătăcit de ceilalți.

În timp ce a îngenuncheat în acea după amiază și s-a rugat Tatălui său din Cer pentru ajutor, în mintea sa a văzut drumul de la care se abătuse. De cum începuse să meargă pe acel drum, „[a] fost îmbrățișat de fratele [său], care ajunsese până în acel loc cu motocicleta și care [l-a] îndrumat înapoi, prin întuneric, către tabără, care se afla la distanță de câteva ore”.

Acel incident este doar unul dintre multele care l-au făcut să se simtă iubit în timpul copilăriei sale. „Nu a existat niciodată un moment în viața mea în care să mă întreb dacă eram iubit sau îngrijit”, a spus vârstnicul Bangerter.

Vârstnicul Bangerter s-a născut în orașul Salt Lake, Utah, S.U.A., în data de 29 iulie 1961, în familia soților Max E. și Thelma R. Bangerter. A crescut în Granger, Utah.

La câteva luni după ce s-a întors din Misiunea Vancouver, Canada, unde a slujit, vârstnicul Bangerter a întâlnit-o pe Susann Alexis Hughes. La prima lor întâlnire, el a simțit dorința ei umilă de a sluji și acest lucru l-a determinat să-i ceară mâna la a doua lor întâlnire. Au fost pecetluiți în Templul Salt Lake la data de 17 martie 1983. Dânșii au șase fii.

Vârstnicul Bangerter a obținut o diplomă de licență în studii religioase de la Universitatea de stat Arizona și o diplomă de doctorat în drept de la Universitatea de stat Western College of Law. În ultimii 25 de ani, vârstnicul Bangerter a reprezentat biserici și organizații religioase în servicii legale în sudul Californiei și sudul statului Utah. Dânsul a fost asociat la Cooksey, Toolen, Gage, Duffy și Woog din anul 1993 până în anul 2003 și a devenit asociat manager la Bangerter, Frazier și Graff în anul 2004.

Vârstnicul Bangerter a slujit în calitate de autoritate a zonei-Cei Șaptezeci, președinte de țăruș, consilier într-o președinție de țăruș, episcop, președinte al cvorumului vârstnicilor și președinte al Tinerilor Băieți la nivel de episcopie.