Inima unui profet
Vârstnicul Gary E. Stevenson
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Ne putem bucura că Domnul are un profet și că lucrarea Domnului se desfășoară așa cum a stabilit El.
M-am rugat cu ardoare ca Duhul Sfânt să fie alături de fiecare dintre noi astăzi, cu această ocazie cerească. Evenimentul la care am fost toți martori astăzi este unul impresionant, susținerea celui de-al 17-lea profet al acestei dispensații în cadrul unei adunări solemne.
Pe măsură ce am căutat îndrumare pentru a ști ce subiect dorește Domnul să abordez astăzi, mi-am amintit de o conversație recentă pe care am avut-o cu noii membri chemați să slujească în Prima Președinție. În acea discuție, unul dintre consilieri a împărtășit cuvinte similare acestora: „Sper cu adevărat că membrii Bisericii pot înțelege importanța lucrurilor care au avut loc odată cu chemarea noului nostru profet, președintele Russell M. Nelson, și însemnătatea și sacralitatea adunării solemne care va avea loc la conferința generală”. Dânsul a mai spus: „Au trecut 10 ani și mulți oameni, în special tinerii din Biserică, nu-și amintesc sau nu au avut o astfel de experiență”.
Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la experiențele pe care le-am avut eu. Primul profet de care îmi amintesc este președintele David O. McKay. Aveam 14 ani când a decedat. Îmi amintesc de sentimentul că am pierdut o persoană dragă, de lacrimile din ochii mamei mele și de tristețea întregii familii atunci când acesta a decedat. Îmi amintesc cum rosteam, în rugăciunile mele, atât de natural, cuvintele „Te rog să-l binecuvântezi pe președintele David O. Mckay”, încât, dacă nu aș fi fost atent, aș fi folosit aceleași cuvinte și după decesul dânsului. M-am întrebat dacă voi avea același sentiment și aceeași convingere în inima și mintea mea cu privire la profeții care urmau să-l succeadă. Dar, asemănător părinților care își iubesc fiecare copil, am simțit dragoste pentru președintele Joseph Fielding Smith, care l-a urmat pe președintele McKay, am simțit că am o legătură cu el și am obținut o mărturie despre chemarea sa, ceea ce s-a întâmplat și cu profeții de după el: Harold B. Lee, Spencer W. Kimball, Ezra Taft Benson, Howard W. Hunter, Gordon B. Hinckley, Thomas S. Monson și astăzi președintele Russell M. Nelson. Susțin, întru totul, fiecare profet cu mâna ridicată – și cu inima înălțată.
Este normal ca, după moartea fiecăruia dintre profeții noștri dragi, să fim triști și să simțim că am pierdut o persoană dragă. Dar tristețea noastră este redefinită de bucuria și speranța care apar când avem parte de una dintre cele mai mari binecuvântări ale restaurării: chemarea și susținerea pe pământ a unui profet în viață.
Din acest motiv, voi vorbi despre acest proces divin care a avut loc în ultimele 90 de zile. Voi împărți această perioadă în patru parți și o voi descrie pe fiecare: prima, decesul iubitului nostru profet și dizolvarea Primei Președinții; a doua, perioada în care a fost reorganizată Prima Președinție; a treia, chemarea unui nou profet; și, a patra, susținerea noului profet și a noii Prime Președinții în cadrul unei adunări solemne.
Decesul unui profet
În data de 2 ianuarie 2018, dragul nostru profet Thomas S. Monson a trecut de cealaltă parte a vălului. Dânsul va avea pentru totdeauna un loc în inima noastră. Gândurile împărtășite de președintele Henry B. Eyring după moartea președintelui Monson descriu, succint, sentimentele noastre: „Caracteristica distinctivă a vieții sale, precum a vieții Salvatorului, va fi grija dânsului pentru cei săraci și bolnavi – pentru toți oamenii – din întreaga lume”1.
Președintele Spencer W. Kimball a explicat:
„Când o stea dispare la orizont, o altă stea apare pe cer și moartea duce la viață.
Munca Domnului este nesfârșită. Chiar și atunci când un conducător puternic moare, Biserica nu rămâne nicio clipă fără conducător datorită bunului Dumnezeu care oferă continuitate împărăției Sale. La fel cum s-a mai întâmplat… înainte, în această dispensație, oamenii înmormântează, cu pioșenie, un profet, își șterg lacrimile și își îndreaptă chipurile spre viitor”2.
Interregnul apostolic
Perioada cuprinsă între moartea unui profet și reorganizarea Primei Președinții este numită „interregn apostolic”. În această perioadă, membrii Cvorumul celor Doisprezece, sub conducerea președintelui cvorumului, dețin împreună cheile pentru administrarea conducerii Bisericii. Președintele Joseph F. Smith ne-a învățat: „Există întotdeauna un conducător în Biserică și, dacă Președinția Bisericii este dizolvată din pricina morții sau a altor cauze, atunci cei Doisprezece Apostoli conduc Biserica până când este organizată din nou o președinție”3.
Cea mai recentă perioadă de interregn a început odată cu decesul președintelui Monson în data de 2 ianuarie și s-a sfârșit 12 zile mai târziu, duminică, 14 ianuarie. În acea dimineață de sabat, membrii Cvorumului celor Doisprezece s-au întâlnit în camera de sus din Templul Salt Lake în spiritul postului și al rugăciunii, sub îndrumarea și conducerea președintelui Russell M. Nelson, apostolul cu cea mai mare vechime în oficiul de apostol și președinte al Cvorumului celor Doisprezece.
Chemarea unui nou profet
În această adunare sacră și memorabilă, urmând un tipar bine stabilit în ceea ce privește unitatea și unanimitatea, toți apostolii au stat pe scaune în ordinea vechimii în oficiul de apostol, într-un semicerc cu 13 scaune și și-au ridicat mâinile pentru a susține, mai întâi, organizarea unei Prime Președinții și, apoi, pentru a-l susține pe președintele Russell Marion Nelson în calitate de președinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. După această susținere, membrii Cvorumului celor Doisprezece s-au adunat într-un cerc și și-au pus mâinile pe capul președintelui Nelson pentru a-l rândui și pune deoparte, următorul apostol cu cea mai mare vechime în oficiul de apostol după dânsul rostind cuvintele rânduirii.
Apoi, președintele Nelson și-a numit consilierii, anume președintele Dallin Harris Oaks, președintele Henry Bennion Eyring, cu președintele Oaks în calitate de președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli și președintele Melvin Russell Ballard în calitate de președinte în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. După voturi de susținere similare, fiecare dintre acești frați a fost pus deoparte în oficiul lui de către președintele Nelson. Aceasta a fost o experiență sacră cu o mare revărsare a Spiritului. Vă ofer mărturia mea absolută că voia Domnului, pentru care ne rugăm deseori, a fost manifestată puternic în cadrul activităților și evenimentelor din acea zi.
Odată cu rânduirea președintelui Nelson și reorganizarea Primei Președinții, interregnul apostolic s-a încheiat și noua Primă Președinție a început să acționeze fără ca administrarea împărăției Domnului pe pământ să fie intreruptă o secundă.
Adunarea solemnă
În această dimineață, acest proces divin culminează în acord cu poruncile exprimate în Doctrină și legăminte: „Pentru că toate lucrurile în Biserică trebuie făcute în ordine și prin consens, prin rugăciune făcută cu credință”4 și „trei înalți preoți care prezidează… susținuți prin încrederea, credința și rugăciunea Bisericii, formează cvorumul Președinției Bisericii”5.
Vârstnicul David B. Haight a descris o situație similară celei la care participăm noi astăzi:
„Noi suntem martori și participăm la un eveniment sacru – o adunare solemnă pentru a acționa potrivit lucrurilor cerești. Ca în vechime, sfinții din întreaga lume au postit și s-au rugat ca Domnul să reverse Spiritul Său asupra lor, lucru evident… cu această ocazie în dimineața aceasta.
După cum sugerează numele, o adunare solemnă înseamnă o întâlnire sacră, sobră și pioasă în care sfinții se adună sub îndrumarea Primei Președinții”6.
Dragi frați și surori, ne putem bucura – chiar putem striga „osana” – pentru că a fost chemat un purtător de cuvânt al Domnului, un profet al lui Dumnezeu și pentru că Domnul Se bucură datorită faptului că lucrarea Sa se desfășoară așa cum a stabilit El.
Președintele Russell M. Nelson
Acest proces rânduit de Divinitate duce la chemarea unui nou profet de către Divinitate. Așa cum președintele Monson a fost unul dintre cei mai minunați locuitori ai acestui pământ, tot așa este și președintele Nelson. El a fost pregătit temeinic și instruit anume de către Domnul pentru a ne conduce în această perioadă. Este o mare binecuvântare să-l avem pe dragul nostru președinte Russell M. Nelson drept profetul nostru iubit și devotat – cel de-al 17-lea președinte al Bisericii în această dispensație finală.
Președintele Nelson este, într-adevăr, un om remarcabil. Am avut privilegiul de a sluji în cadrul Cvorumului celor Doisprezece avându-l pe dânsul drept președinte al cvorumului timp de peste doi ani. Am călătorit cu dânsul și am fost impresionat de energia sa întrucât trebuie să te miști repede pentru a ține pasul cu dânsul! De-a lungul vieții sale, a vizitat în total 133 de țări.
Dânsul încearcă să-i ajute pe toți, tineri și bătrâni. Pare că încearcă să-i cunoască pe toți și are darul de a-și aminti nume. Fiecare persoană care îl cunoaște simte că este persoana lui preferată. Și același lucru ni se întâmplă și nouă – datorită dragostei sale sincere și grijii sale față de toți oamenii.
Principala asociere pe care am avut-o cu președintele Nelson a fost în cadrul rolurilor ecleziastice, totuși, sunt familiar cu viața profesională a președintelui Nelson de dinainte să devină autoritate generală. După cum mulți dintre dumneavoastră știu, președintele Nelson a fost chirurg cardiac renumit în întreaga lume și, la începutul carierei sale în medicină, pionier în dezvoltarea aparatului pentru inimă și plămâni. Dânsul a lucrat în echipa de cercetare care a realizat prima operație pe cord deschis asupra unei persoane în anul 1951 folosind un bypass pentru inimă și plămâni. Președintele Nelson l-a operat la inimă pe președintele Spencer W. Kimball, nu cu mult timp înainte ca președintele Kimball să devină profet.
Chemarea președintelui Nelson de a sluji în cadrul Celor Doisprezece în urmă cu 34 de ani a reprezentat sfârșitul carierei sale profesionale în domeniul medicinii în cadrul căreia a întărit și reparat inimi și a reprezentat începutul slujirii sale în calitate de apostol devotat întăririi și reparării inimilor a nenumărate zeci de mii de oameni din întreaga lume, fiecare fiind înălțat și vindecat prin cuvintele, faptele pline de înțelepciune, slujirea și dragostea sa.
O inimă ca cea a lui Hristos
Când îmi imaginez cum s-ar comporta zilnic cineva cu o inimă ca cea a lui Hristos, îl văd pe președintele Nelson. Nu am întâlnit vreo persoană care să exemplifice această caracteristică mai bine decât dânsul. Am învățat foarte multe din situațiile în care am putut observa personal manifestările inimii ca cea a lui Hristos pe care o are președintele Nelson.
La câteva săptămâni după ce am fost chemat să slujesc în cadrul Celor Doisprezece în luna octombrie a anului 2015, am avut ocazia de a afla mai multe despre viața profesională pe care a avut-o președintele Nelson. Am fost invitat să particip la un eveniment la care dânsul a fost onorat pentru activitatea sa de pionierat în domeniul chirurgiei cardiace. Când am ajuns în locul în care avea loc evenimentul, am fost fascinat de numărul mare de profesioniști care veniseră pentru a onora și a recunoaște munca pe care președintele Nelson a realizat-o cu mulți ani în urmă în calitate de medic și chirurg.
În acea seară, numeroși profesioniști și-au exprimat respectul și admirația pentru contribuția deosebită a președintelui Nelson în cadrul specializării sale medicale. Oricât de impresionanți au fost cei care au descris numeroasele realizări ale președintelui Nelson, am fost și mai fascinat de discuția pe care am avut-o cu unul dintre bărbații care a stat lângă mine. Dânsul nu știa cine sunt, dar îl cunoștea pe președintele Nelson drept domnul doctor Nelson, director al programului de rezidențiat în chirurgie toracică la o școală de medicină în anul 1955.
Acest bărbat era unul dintre foștii studenți ai președintelui Nelson. Dânsul a împărtășit multe amintiri. Cea mai interesantă a fost descrierea stilului de predare al președintelui Nelson pentru care, spunea dânsul, președintele Nelson era renumit. Dânsul a explicat că rezidenților li se preda chirurgie cardiacă în cea mai mare parte în sala de operație. Acolo, rezidenții observau și realizau operații sub supravegherea personalului în cadrul orelor de laborator. Dânsul a spus că atmosfera din sala de operație a unor anumiți chirurgi care lucrau acolo era haotică, competitivă, plină de presiune și chiar de egoism. Acest bărbat a descris acest mediu drept dificil, uneori chiar degradant. Drept urmare, chirurgii rezidenți simțeau, deseori, chiar că propriile cariere le sunt în pericol.
Apoi, dânsul a explicat atmosfera unică din sala de operație a președintelui Nelson. Era plină de pace, calm și demnitate. Rezidenții erau tratați cu mult respect. Totuși, după ce exemplifica o procedură, domnul doctor Nelson se aștepta ca fiecare rezident să poată realiza procedura cât mai bine posibil. Acest bărbat a continuat să descrie cum din sala de operație a domnului doctor Nelson ieșeau pacienții cu cele mai bune rezultate și cei mai buni chirurgi.
Nu mă miră deloc acest lucru. Am observat acest lucru personal și am fost cu adevărat binecuvântat de acest lucru în cadrul Cvorumului celor Doisprezece. Simt că, într-o măsură, am fost unul dintre „rezidenții instruiți” de dânsul.
Președintele Nelson are un mod excepțional de a le preda altora și a-i corecta în mod pozitiv, respectuos și înălțător. Dânsul este întruchiparea unei inimi ca cea a lui Hristos și este un exemplu pentru noi toți. De la dânsul am învățat că, în orice circumstanțe ne-am afla, comportamentul nostru și inima noastră pot fi în acord cu principiile Evangheliei lui Isus Hristos.
Acum avem marea binecuvântare de a-l susține pe profetul nostru, președintele Russell M. Nelson. De-a lungul vieții sale, dânsul și-a îndeplinit cu credință și sârguință multele sale roluri de student, tată, profesor, soț, medic, conducător al preoției, bunic și apostol. El și-a îndeplinit acele roluri atunci – și continuă să facă acest lucru – cu inimă de profet.
Dragi frați și surori, evenimentul la care am fost martori și am participat astăzi, anume o adunare solemnă, mă îndeamnă să depun mărturie că președintele Russell M. Nelson este purtătorul de cuvânt în viață al Domnului pentru toți oamenii. Depun și eu mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos și rolul Său în calitate de Salvator și Mântuitor al nostru. În numele lui Isus Hristos, amin.