Cuvânt introductiv
Vă anunțăm o restructurare importantă a cvorumurilor noastre ale Preoției lui Melhisedec în vederea realizării lucrării Domnului într-un mod mai eficient.
Vă mulțumesc, frate Holmes, pentru mesajul dumneavoastră important.
Dragi frați, ne este atât de dor de președintele Thomas S. Monson și de vârstnicul Robert D. Hales. Cu toate acestea, „cu toți în munca Domnului să înaintăm”.1
Sunt foarte recunoscător pentru fiecare bărbat care deține preoția sfântă. Sunteți speranța Mântuitorului nostru care dorește „ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii”2. El dorește ca toți fiii Săi rânduiți să-L reprezinte, să vorbească în numele Său, să acționeze în numele Său și să binecuvânteze viața copiilor lui Dumnezeu din întreaga lume „pentru ca să poată crește credința pe [întregul] pământ”3.
Unii dintre dumneavoastră slujiți în locuri în care Biserica a fost stabilită de mai multe generații. Alții slujiți în locuri în care Biserica este relativ nouă. Unii dintre dumneavoastră faceți parte din episcopii mari. Alții faceți parte din ramuri mici și distanțele sunt foarte mari. Indiferent de circumstanțele dumneavoastră, fiecare dintre dumneavoastră sunteți membru al unui cvorum al preoției cu îndatorirea divină de a învăța și de a propovădui, de a-i iubi pe ceilalți și de a le sluji.
În această seară, vă anunțăm o restructurare importantă a cvorumurilor noastre ale Preoției lui Melhisedec în vederea realizării lucrării Domnului într-un mod mai eficient. În fiecare episcopie, înalții preoți și vârstnicii vor face parte, împreună, dintr-un singur cvorum al vârstnicilor. Această modificare va înlesni în mare măsură capacitatea și abilitatea bărbaților care dețin preoția să le slujească altora. Potențialii vârstnici vor fi bineveniți și înfrățiți în acel cvorum. În fiecare țăruș, președinția țărușului va continua să prezideze asupra cvorumului înalților preoți la nivel de țăruș. Însă, alcătuirea acelui cvorum va ține cont de chemările actuale în cadrul preoției, conform explicațiilor care vor fi oferite în scurt timp.
Vârstnicul D. Todd Christofferson și vârstnicul Ronald A. Rasband, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne vor învăța acum despre aceste modificări importante.
Aceste modificări au fost făcute ca urmare a studiului făcut timp de mai multe luni. Am simțit nevoia stringentă de a îmbunătăți modul în care ne îngrijim de membrii noștri și în care raportăm modul în care-i contactăm. Pentru a îmbunătăți aceste lucruri, trebuie să ne întărim cvorumurile preoției pentru a oferi mai multe îndrumări privind slujirea cu dragoste și oferind sprijinul pe care Domnul îl dorește pentru sfinții Săi.
Aceste modificări sunt inspirate de Domnul. Când le implementăm, vom deveni mai eficienți decât am fost înainte.
Suntem implicați în lucrarea Atotputernicului Dumnezeu. Isus este Hristosul! Noi suntem slujitorii Săi umili! Dragi frați, Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce ne învățăm și ne îndeplinim îndatorirea, mă rog în numele lui Isus Hristos, amin.