Spiritul Său să fie cu dumneavoastră
Președintele Henry B. Eyring
al doilea consilier în Prima Președinție
Mă rog din toată inima să auziți glasul Spiritului, care vă este trimis cu atâta generozitate.
Dragii mei frați și dragile mele surori, sunt recunoscător pentru ocazia de a vă vorbi în ziua de sabat a Domnului, în cadrul conferinței generale a Bisericii Sale, în această perioadă de Paște. Îi mulțumesc Tatălui nostru Ceresc pentru darul Său pentru noi, Fiul Său Preaiubit, care a venit pe pământ în mod voluntar să fie Mântuitorul nostru. Sunt recunoscător să știu că El a ispășit pentru păcatele noastre și a înviat. În fiecare zi, sunt binecuvântat să știu că, datorită ispășirii Sale, pot să fiu și eu înviat într-o zi și să trăiesc pentru totdeauna într-o familie iubitoare.
Cunosc aceste lucruri prin singurul mod prin care oricare dintre noi le poate cunoaște. Duhul Sfânt mi-a spus în mintea și în inima mea că ele sunt adevărate – nu numai o dată, ci deseori. Am avut nevoie de această alinare continuă. Cu toții trecem prin tragedii în timpul cărora avem nevoie de liniștea pe care ne-o oferă Spiritul. Am simțit-o într-o zi, în timp ce stăteam cu tatăl meu într-un spital. Am privit-o pe mama mea respirând greu de câteva ori – după care a încetat să mai respire. Uitându-ne la chipul ei, am văzut că, în momentul în care durerea a plecat, ea a zâmbit. După câteva clipe de liniște, tatăl meu a vorbit primul. El a spus: „O fetiță a plecat acasă”.
A spus acest lucru cu un glas blând. Părea să fie împăcat. Spunea ceva despre care știa că era adevărat. A început încet să adune lucrurile personale ale mamei. A ieșit pe holul spitalului pentru a le mulțumi tuturor asistentelor și medicilor care avuseseră grijă de ea multe zile.
În acel moment, tatăl meu a avut compania Duhului Sfânt pentru a simți, a ști și a face ceea ce a făcut în ziua aceea. Primise, la fel ca mulți alții, promisiunea: „pentru ca ei să poată avea totdeauna Spiritul Său cu ei” (D&L 20:79).
Speranța mea astăzi este să vă ajut să aveți o dorință și o capacitate mai mari de a-L primi pe Duhul Sfânt. Amintiți-vă că El este cel de-al treilea membru al Dumnezeirii. Tatăl și Fiul sunt ființe înviate. Duhul Sfânt este o persoană de spirit. (vedeți D&L 130:22). Este alegerea dumneavoastră dacă Îl primiți în inima și mintea dumneavoastră.
Condițiile pentru a primi acea binecuvântare divină sunt foarte clar rostite săptămânal în cuvintele care, probabil, nu pătrund întotdeauna destul de adânc în inimile și mințile noastre. Pentru ca Spiritul să ne fie trimis, noi trebuie să ne „[amintim] totdeauna” de Salvator și să „[ținem] poruncile pe care El [ni] le-a dat” (D&L 20:77).
Această perioadă a anului ne ajută să ne aducem aminte de sacrificiul Salvatorului și de învierea Sa din mormânt ca ființă înviată. Mulți dintre noi și-au imaginat acele scene. Cândva, am stat cu soția mea în fața unui mormânt din Ierusalim. Mulți cred că acela a fost mormântul din care Salvatorul răstignit a ieșit ca un Dumnezeu înviat și viu.
Ghidul nostru respectuos din ziua aceea ne-a făcut semn cu mâna și ne-a spus: „Veniți să vedeți un mormânt gol”.
Ne-am aplecat pentru a intra. Am văzut o bancă din piatră lipită de un perete. Dar, în mintea mea, am văzut o altă imagine, la fel de reală ca cea pe care am văzut-o în ziua aceea. Am văzut-o pe Maria, pe care apostolii au lăsat-o la mormânt. Spiritul mi-a permis să văd și chiar să aud în mintea mea, atât de clar ca și cum aș fi fost acolo, următoarele:
„Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt.
Și a văzut doi îngeri în alb, șezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap și altul la picioare.
«Femeie», i-au zis ei, «pentru ce plângi?» Ea le-a răspuns: «Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus».
După ce a zis aceste vorbe, s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus.
«Femeie», i-a zis Isus, «de ce plângi? Pe cine cauți?» Ea a crezut că este grădinarul și I-a zis: «Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să-L iau».
Isus i-a spus: «Marie!». Ea s-a întors, și I-a zis în evreiește: «Rabuni!», adică: «Învățătorule!».
«Nu mă ține», i-a zis Isus, «căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la frații Mei, și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»” (Ioan 20:11-17).
M-am rugat să mi se permită să simt ceva din ceea ce a simțit Maria la mormânt și ceea ce au simțit cei doi ucenici pe drumul spre Emaus când au mers împreună cu Salvatorul înviat, crezând că era un vizitator al Ierusalimului:
„Dar ei au stăruit de El, și au zis: «Rămâi cu noi, căci este spre seară, și ziua aproape a trecut». Și a intrat să rămână cu ei.
Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, și le-a dat-o.
Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
Și au zis unul către altul: «Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, și ne deschidea Scripturile?»” (Luca 24:29-32).
Unele dintre acele cuvinte au fost repetate într-o adunare de împărtășanie la care am luat parte cu mai bine de 70 de ani în urmă. În zilele acelea, adunările de împărtășanie se țineau seara. Era întuneric afară. Congregația a cântat aceste cuvinte familiare. Le auzisem de multe ori. Dar ceea ce mi-a rămas în memorie a fost un sentiment pe care l-am avut într-o noapte. Acesta mă apropie de Salvator. Poate, dacă recit cuvintele, îl vom simți cu toții din nou:
Rămâi cu mine pe-nserat,
Când ziua s-a sfârșit,
Umbrele nopții s-au lăsat
Și ceru-i adumbrit;
În casă și-n suflet să-mi fii
Oaspete ne-ncetat.
O, Doamne, lângă mine fii acum pe-nserat,
Rămâi cu mine pe-nserat, alăturea mereu;
Cu sufletul înflăcărat,
Ascult cuvântul Tău.
Ce desfătare șoapta Ta,
Spre Tine ma-ndrumat.
Mai prețioasă decât amintirea evenimentelor este amintirea Duhului Sfânt influențându-ne inima și afirmația Sa continuă despre adevăr. Mai prețios decât faptul de a vedea cu ochii noștri sau de a ne aminti cuvinte pe care le-am auzit sau citit este faptul de a ne aminti sentimentele care au însoțit glasul liniștit al Spiritului. Rareori, am simțit că îmi ardea inima în mine – exact acel sentiment blând dar inconfundabil pe care l-au simțit călătorii pe drumul spre Emaus. Deseori, este un sentiment de ușurare și liniște.
Avem promisiunea neprețuită că Duhul Sfânt va fi însoțitorul nostru și avem îndrumări precise despre cum să revendicăm acel dar. Aceste cuvinte sunt rostite de un slujitor autorizat al Domnului când își așează mâinile pe capul nostru: „Primește-L pe Duhul Sfânt”. În acel moment, dumneavoastră și cu mine avem asigurarea că El va fi trimis. Însă obligația noastră este să alegem să ne deschidem inimile pentru a primi slujirea Spiritului de-a lungul întregii vieți.
Experiențele profetului Joseph Smith ne oferă îndrumare. El și-a început și și-a continuat slujirea conștientizând că înțelepciunea sa nu era suficientă pentru a ști ce curs să urmeze. El a ales să fie umil înaintea lui Dumnezeu.
Apoi, Joseph a ales să-L întrebe pe Dumnezeu. El s-a rugat cu credința că Dumnezeu avea să-i răspundă. Răspunsul a venit când era băiat tânăr. Mesajele acelea au venit când a avut nevoie să știe cum avea să-Și stabilească Dumnezeu Biserica. Duhul Sfânt l-a mângâiat și l-a îndrumat de-a lungul vieții.
El s-a supus inspirației când a fost greu. De exemplu, a primit îndrumarea să-i trimită pe Cei Doisprezece în Anglia când a avut cea mai mare nevoie de ei. I-a trimis.
A acceptat mustrările și alinarea Spiritului când a fost închis și când sfinții au fost extrem de oprimați. Și s-a supus când a mers spre Carthage deși știa că înfrunta pericolul morții.
Profetul Joseph Smith ne-a arătat un exemplu despre cum să primim îndrumare spirituală și alinare continue prin Duhul Sfânt.
Prima lui alegere a fost să fie umil înaintea lui Dumnezeu.
A doua a fost să se roage cu credință în Domnul Isus Hristos.
A treia a fost să se supună cu exactitate. Supunerea poate însemna să acționezi rapid. Poate însemna să te pregătești. Sau poate însemna să aștepți cu răbdare pentru a primi mai multă inspirație.
Și a patra a fost să se roage să cunoască nevoile și inimile altora și cum să-i ajute pentru Domnul. Când a fost în închisoare, Joseph s-a rugat pentru sfinții aflați în suferință. Am avut ocazia de a observa profeții lui Dumnezeu în timp ce se rugau, cereau inspirație, primeau îndrumare și acționau potrivit acesteia.
Am văzut cât de des se roagă pentru oamenii pe care îi iubesc și cărora le slujesc. Grija lor față de ceilalți pare să le deschidă inimile pentru a primi inspirație. Același lucru este valabil pentru dumneavoastră.
Inspirația ne va ajuta să slujim altora pentru Domnul. Ați văzut acest lucru în experiența dumneavoastră, la fel ca mine. Episcopul meu mi-a spus cândva – într-o perioadă în care soția mea avea parte de dificultăți în propria viață – „De fiecare dată când aud despre cineva din episcopie care are nevoie de ajutor, când ajung acolo să ajut, îmi dau seama că soția ta a ajuns înaintea mea. Cum reușește să facă acest lucru?”.
Ea este ca toți cei care slujesc în mod remarcabil în împărăția Domnului. Se pare că ei fac două lucruri. Cei care slujesc în mod remarcabil sunt demni de a-L avea pe Duhul Sfânt ca tovarăș aproape constant. Și sunt demni de darul carității care este dragostea pură a lui Hristos. Acele daruri au crescut în ei pe măsură ce le-au folosit slujind altora din dragoste față de Domnul.
Modul în care rugăciunea, inspirația și dragostea Domnului lucrează împreună atunci când slujim îmi este descris perfect în aceste cuvinte:
„Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.
Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.
Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;
și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi.
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.
În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteți în Mine, și că Eu sunt în voi.
Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui” (Ioan 14:14-21).
Depun mărturia mea personală că, în acest moment, Tatăl este conștient de dumneavoastră, de sentimentele dumneavoastră și de nevoile spirituale și temporale ale tuturor celor din jurul dumneavoastră. Depun mărturie că Tatăl și Fiul Îl trimit pe Duhul Sfânt tuturor celor care au acel dar, care cer acea binecuvântare și care caută să fie demni să o primească. Nici Tatăl, nici Fiul și nici Duhul Sfânt nu intră în viața noastră cu forța. Suntem liberi să alegem. Domnul le-a spus tuturor:
„Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.
Celui ce va birui, îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.
Cine are urechi, să asculte ce zice… Duhul” (Apocalipsa 3:20-22).
Mă rog din toată inima să auziți glasul Spiritului, care vă este trimis cu atâta generozitate. Și mă rog ca dumneavoastră să vă deschideți întotdeauna inima pentru a-L primi. Dacă cereți inspirație cu intenție adevărată și credință în Isus Hristos, o veți primi în felul Domnului și la timpul stabilit de El. În acest mod, Dumnezeu i-a dat inspirație tânărului Joseph Smith. Astăzi, El îi dă inspirație în același mod profetului nostru în viață, președintelui Russell M. Nelson. El v-a așezat în calea altor copii ai lui Dumnezeu pentru a le sluji pentru El. Știu acest lucru nu numai prin ceea ce am văzut cu ochii, ci, mai puternic, prin ceea ce mi-a șoptit Spiritul în inimă.
Am simțit dragostea Tatălui și a Preaiubitului Său Fiu pentru toți copiii lui Dumnezeu din lume și pentru copiii Săi din lumea spiritelor. Am simțit alinarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Mă rog ca dumneavoastră să simțiți bucuria de a avea compania constantă a Spiritului. În numele lui Isus Hristos, amin.