Munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu – pecetluire și vindecare

May 2018

Munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu – pecetluire și vindecare

Vârstnicul Dale G. Renlund

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Când ne adunăm loalaltă istoria familiei și ne ducem la templu pentru și în folosul strămoșilor noștri, Dumnezeu îndeplinește binecuvântări promise de ambele părți ale vălului în același timp.

Relațiile de familie pot fi unele dintre cele mai dificile experiențe pe care le avem, dar, în același timp, și cele mai pline de satisfacții. Mulți dintre noi am avut de-a face cu neînțelegeri, chiar și în cel mai mic grad, în cadrul familiei noastre. O astfel de neînțelegere a apărut între doi protagoniști ai restaurării Bisericii lui Isus Hristos în aceste zile din urmă. Parley și Orson Pratt erau frați, convertiți în perioada de început a Bisericii și rânduiți ca apostoli. Amândoi s-au confruntat cu o încercare a credinței, dar au biruit-o dobândind o mărturie de nezdruncinat. Amândoi au făcut sacrificii și au contribuit foarte mult la cauza adevărului.

În perioada Nauvoo, relația lor a devenit tensionată, culminând cu o ceartă aprinsă, în public, în anul 1846. S-a produs o ruptură adâncă și prelungită. Inițial, Parley i-a scris lui Orson pentru a rezolva această ruptură, dar Orson nu i-a răspuns. Parley a renunțat, crezând că nu vor mai coresponda vreodată, decât dacă Orson avea să-i scrie.¹

După mai mulți ani, în luna martie a anului 1853, Orson a aflat despre un proiect privind publicarea unei cărți despre urmașii lui William Pratt, primul strămoș american al fraților. Orson a început să plângă „ca un copilaș” când a întrezărit această comoară reprezentată de istoria familiei. Inima i s-a topit și s-a hotărât să repare ruptura dintre el și fratele său.

Orson i-a scris lui Parley: „Acum, dragul meu frate, nu există niciunul dintre toți urmașii strămoșului nostru, [locotenentul] William Pratt, care să aibă un interes atât de mare ca al nostru privind căutarea urmașilor săi”. Orson a fost unul dintre primii care a înțeles că sfinții din zilele din urmă au obligația de a cerceta și de a aduna laolaltă istoria familiei lor, pentru ca noi să putem înfăptui rânduieli pentru și în folosul strămoșilor noștri. În scrisoarea sa, a continuat: „Știm că Dumnezeul părinților noștri a avut o influență în aceasta… Îmi cer iertare, deoarece am fost neglijent în a-ți scrie… Sper că mă vei ierta”². În plus față de mărturiile lor de nezdruncinat, dragostea lor față de strămoșii lor a fost ceea ce i-a motivat să repare ruptura dintre ei, să îndrepte o greșeală și să caute și să ofere iertare.³

Când Dumnezeu ne îndrumă să facem un lucru, El are adesea mai multe scopuri pentru acel lucru. Munca de întocmire a istoriei familiei și cea în templu nu sunt doar pentru cei morți, ci și pentru a-i binecuvânta pe cei vii. În cazul lui Orson și Parley, le-a întors inima unul către celălalt. Munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu au oferit puterea de a vindeca ceea ce trebuia vindecat.

Ca membri ai Bisericii, avem responsabilitatea desemnată de Divinitate de a ne căuta strămoșii și de a aduna laolaltă istoria familiei. Acest lucru reprezintă mult mai mult decât un hobby pe care să-l încurajăm, deoarece rânduielile salvării sunt necesare tuturor copiilor lui Dumnezeu.⁴ Trebuie să ne găsim strămoșii care au murit fără să primească rânduielile salvării. Putem înfăptui în templu aceste rânduieli pentru și în folosul lor, iar strămoșii noștri pot alege să accepte aceste rânduieli.⁵ Suntem, de asemenea, încurajați să ajutăm membrii din episcopie și țăruș în legătură cu numele strămoșilor lor. Este atât de minunat că, prin intermediul muncii de întocmire a istoriei familiei și a muncii în templu, putem ajuta la mântuirea celor morți.

Dar, pe măsură ce luăm parte astăzi la munca de întocmire a istoriei familiei și a muncii în templu, noi, de asemenea, suntem demni să primim binecuvântările „vindecătoare” promise de profeți și apostoli.⁶ De asemenea, aceste binecuvântări sunt atât de minunate datorită amplorii, particularității și consecinței lor în viața muritoare. Această listă lungă include următoarele binecuvântări:

o înțelegere mai bună a Salvatorului și a sacrificiului Său ispășitor;
o influență mai mare a Duhului Sfânt⁷ pentru a ne simți întăriți și îndrumați în viață;
o credință mai mare, astfel încât convertirea la Salvator devine profundă și trainică;
o abilitate și o motivație mai mari de a învăța și de a ne pocăi⁸, deoarece înțelegem cine suntem și de unde venim și a unei viziuni clare privind direcția în care ne îndreptăm;
influențe mai mari în inima noastră care rafinează, sfințesc și ne temperează;
o bucurie mai mare datorită unei abilități mai mari de a simți dragostea Domnului;
mai multe binecuvântări în familie, indiferent de situația actuală, trecută sau viitoare a familiei sau de cât de imperfect ar putea fi arborele nostru genealogic;
mai multă dragoste și apreciere față de strămoșii noștri și rudele noastre vii, astfel încât nu ne mai simțim singuri;
mai multă putere de a discerne unde este nevoie de vindecare pentru ca, astfel, cu ajutorul Domnului, să putem sluji altora;
mai multă protecție împotriva ispitelor și influenței tot mai intense a dușmanului; și
mai mult ajutor pentru a vindeca inimi supărate, frânte sau îngrijorate și pentru a-l tămădui pe cel rănit.⁹

Dacă v-ați rugat în legătură cu oricare dintre aceste binecuvântări, luați parte la munca de întocmire a istoriei familiei și la munca în templu. Făcând astfel, veți primi răspunsuri la rugăciunile dumneavoastră. Când sunt înfăptuite rânduieli pentru și în folosul celor decedați, copiii lui Dumnezeu de pe pământ sunt vindecați. Nu este de mirare că președintele Russell M. Nelson, în primul său mesaj ca președinte al Bisericii, a declarat: „Preaslăvirea dumneavoastră în templu și slujirea în beneficiul strămoșilor dumneavoastră vă vor binecuvânta cu mai multă revelație personală și pace sporită și vă vor întări în angajamentul dumneavoastră de a rămâne pe cărarea legămintelor”.¹⁰

Un profet din vechime a prezis, de asemenea, binecuvântări, atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți.¹¹ Un mesager ceresc i-a arătat lui Ezechiel o viziune cu un templu cu o apă care ieșea cu repeziciune din el. Lui Ezechiel i s-a spus:

„Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit… și se varsă în [Marea Moartă]… [și] apele mării se vor vindeca.

Orice făptură vie, care se mișcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul… se [va face sănătoasă], și pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viață”.¹²

Două caracteristici ale apei sunt demne de luat în seamă. Prima, deși acest mic pârâu nu a avut niciun afluent, a devenit un râu mare, devenind tot mai lat și mai adânc pe măsură ce-și urma cursul. Lucruri asemănătoare se întâmplă cu binecuvântările care „curg” din templu când persoane sunt pecetluite ca familii. O creștere importantă are loc atunci când mergem înapoi și înainte de-a lungul generațiilor, pe măsură ce rânduielile de pecetluire unesc membrii familiei.

A doua, râul a însănătoșit tot ce a atins. În mod asemănător, binecuvântările templului au o capacitate extraordinară de a vindeca. Binecuvântările templului pot vindeca inimi, vieți și familii.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu. În anul 1999, un tânăr băiat pe nume Todd a leșinat din cauza unui vas de sânge care s-a spart în creierul său. Deși Todd și familia sa erau membri ai Bisericii, activitatea lor era sporadică și niciunul dintre ei nu a avut parte de binecuvântările templului. În ultima noapte a vieții lui Todd, mama sa Betty a stat lângă patul său, mângâindu-i mâna, și a spus: „Todd, dacă chiar trebuie să pleci, promit că mă voi asigura ca munca în templu pentru tine să fie făcută”. În dimineața următoare, Todd a fost declarat ca fiind în moarte cerebrală. Chirurgii au transplantat inima lui Todd în pacientul meu, un om remarcabil pe nume Rod.

La câteva luni după transplant, Rod a aflat identitatea familiei donatorului inimii și a început să corespondeze cu aceștia. După aproximativ doi ani, Betty, mama lui Todd, l-a invitat pe Rod să fie prezent când ea s-a dus la templu pentru prima dată. Rod și Betty s-au întâlnit în persoană pentru prima dată în camera celestială a Templului St. George, Utah.

La puțin timp după aceea, tatăl lui Todd – soțul lui Betty – a murit. După câțiva ani, Betty l-a invitat pe Rod să înfăptuiască rânduielile din templu pentru și în folosul fiului ei decedat. Rod a făcut acest lucru cu recunoștință și munca pentru cel mort a atins punctul culminant într-una dintre camerele de pecetluiri din Templul St. George, Utah. Betty a fost pecetluită cu soțul ei decedat îngenunchind la altar, de partea cealaltă aflându-se nepotul ei, care îl reprezenta pe soțul ei. Apoi, cu lacrimi curgându-i pe obraji, i-a făcut semn lui Rod să li se alăture la altar. Rod a îngenunchiat alături de ei, slujind pentru și în folosul fiului ei, Todd, a cărui inimă continua să bată în pieptul lui Rod. Apoi, Todd, cel care i-a donat inima lui Rod, a fost pecetluit cu părinții săi pentru toată eternitatea. Mama lui Todd și-a ținut promisiunea făcută fiului ei muribund cu ani în urmă.

Dar, povestea nu se termină aici. La cincisprezece ani după transplantul său de inimă, Rod s-a logodit și m-a rugat pe mine să înfăptuiesc pecetluirea în Templul Provo, Utah. În ziua nunții, m-am întâlnit cu Rod și cu mireasa lui minunată, Kim, într-o cameră de lângă camera de pecetluiri, unde membrii familiei lor și cei mai apropiați prieteni îi așteptau. După ce am discutat pe scurt cu Rod și Kim, am întrebat dacă au vreo întrebare.

Rod a spus: „Da. Membrii familiei donatorului meu sunt aici și le-ar plăcea foarte mult să te cunoască”.

Am fost luat prin surprindere și am întrebat: „Vrei să spui că sunt aici? Chiar acum?”.

Rod a spus: „Da”.

Am ieșit și m-am dus în camera de pecetluiri pentru a chema acea familie. Betty, fiica ei și ginerele ei ni s-au alăturat. Rod a întâmpinat-o pe Betty cu o îmbrățișare, mulțumindu-i că a venit și, apoi, ne-a prezentat. Rod a spus: „Betty, acesta este vârstnicul Renlund. Dânsul este doctorul care a avut grijă de inima fiului tău atât de mulți ani”. Ea a traversat camera și m-a îmbrățișat. Și, minute la rând, cei de acolo s-au îmbrățișat si au plâns de bucurie.

După ce ne-am liniștit, ne-am dus în camera de pecetluiri, unde Rod și Kim au fost pecetluiți pentru timp și toată eternitatea. Rod, Kim, Betty și cu mine putem depune mărturie că cerul a fost foarte aproape și că, în aceea zi, alături de noi au fost și persoane care au trecut deja de cealaltă parte a vălului vieții muritoare.

Dumnezeu, în infinita Sa putere, pecetluiește și vindecă persoane și familii în pofida tragediilor, pierderilor și greutăților. Uneori, noi comparăm sentimentele pe care le avem în temple ca fiind asemănătoare cu faptul de a zări o clipă raiul.¹³ În acea zi în Templul Provo, Utah, această afirmație a lui C.S. Lewis a avut o însemnătate specială pentru mine: „[Muritorii] vorbesc despre o suferință temporală pe care «nicio fericire viitoare nu o poate compensa», deoarece nu cunosc acel rai care, odată dobândit, va schimba în slavă aceea agonie pe care am simțit-o în viața muritoare… Cei binecuvântați vor spune: «Nu am trăit nicăieri altundeva decât în cer»”¹⁴.

Dumnezeu ne va întări, ne va ajuta și ne va sprijini¹⁵ și El ne va alina cea mai mare durere.¹⁶ Când ne adunăm laolaltă istoria familiei și ne ducem la templu pentru și în folosul strămoșilor noștri, Dumnezeu îndeplinește, în același timp, multe dintre aceste binecuvântări promise de ambele părți ale vălului în același timp. În mod asemănător, suntem binecuvântați când ne ajutăm unul pe celălalt să facem la fel în episcopiile și țărușii noștri. Membrii care nu locuiesc aproape de un templu primesc, de asemenea, aceste binecuvântări luând parte la munca de întocmire a istoriei familiei, adunând numele strămoșilor lor pentru ca rânduielile din templu să fie înfăptuite.

Totuși, președintele Nelson ne-a avertizat: „Putem fi inspirați cât este ziua de lungă de experiențele legate de munca în templu și de munca de întocmire a istoriei familiei pe care le-au avut alții. Dar trebuie să facem ceva pentru ca noi înșine să avem parte de acea bucurie”. Dânsul a continuat: „Vă invit să cugetați și să vă rugați la ce fel de sacrificiu – preferabil un sacrificiu de timp – puteți să faceți pentru a acorda mai mult timp muncii în templu și muncii de întocmire a istoriei familiei”.¹⁷ Pe măsură ce acceptați invitația președintelui Nelson, vă veți găsi familia, o veți aduna laolaltă și veți stabili o legătură între membrii ei. De asemenea, binecuvântările vor curge către dumneavoastră și familia dumneavoastră precum râul despre care a vorbit Ezechiel. Veți găsi vindecare pentru ceea ce necesită vindecare.

Orson și Parley Pratt au simțit efectele vindecării și pecetluirii ca urmare a înfăptuirii muncii de întocmire a istoriei familiei și muncii în templu în perioada de început a acestei dispensații. Betty, familia ei și Rod au simțit aceste efecte. Și dumneavoastră le puteți simți. Prin sacrificiul Său ispășitor, Isus Hristos oferă aceste binecuvântări tuturor, atât celor vii, cât și celor morți. Datorită acestor binecuvântări, vom ajunge să simțim că, metaforic vorbind, „nu am trăit nicăieri altundeva decât în cer”¹⁸. Despre aceasta depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.