2018
Vârstnicul Carl B. Cook
May 2018


Vârstnicul Carl B. Cook

Președinția celor Șaptezeci

Vârstnicul Carl B. Cook

Vârstnicul Carl B. Cook crede că privilegiul de a sluji este una dintre marile binecuvântări ale calității de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Însă, a recunoscut că este nevoie de credință pentru a accepta și îndeplini cu credință și sârguință chemările.

Vârstnicul Cook, care a fost susținut în calitate de membru în Președinția celor Șaptezeci în data de 31 martie 2018, îi aseamănă pe membrii Bisericii – care slujesc împreună în ramuri și episcopii, cvorumuri și organizații auxiliare – cu părți ale unui „mecanism” care generează mai multă putere.

„Să faci pinioanele să conlucreze astfel și să ai o transmisie integrală îți va permite să schimbi viteza, să generezi mai multă putere și să înaintezi”, a spus dânsul la conferința generală din octombrie 2016. „Așa cum pinioanele conlucrează pentru a oferi o putere mai mare, și noi suntem mai puternici atunci când ne unim. Când ne unim pentru a sluji unul altuia, noi realizăm mai multe împreună decât am putea să realizăm singuri. Este palpitant să fim implicați și uniți pe măsură ce slujim și ajutăm în munca Domnului.”

Vârstnicul Cook a fost susținut ca autoritate generală-Cei Șaptezeci în data de 2 aprilie 2011. Înainte de primirea acestei noi însărcinări, vârstnicul Cook a slujit la sediul central al Bisericii, unde, pe lângă alte responsabilități, a ajutat la supravegherea Zonei Vest, America de Nord. Anterior, dânsul a slujit în calitate de președinte al Zonei Sud-Est, Africa.

Vârstnicul Cook i-a încurajat pe sfinții din zilele din urmă să-și amintească faptul că, în Biserică, chemările vin de la Dumnezeu prin slujitorii Săi desemnați.

„Binecuvântările vin pe măsură ce perseverăm în chemările și responsabilitățile noastre și ne agățăm de toată credința pe care o avem.”

Vârstnciul Cook a obținut o diplomă de licență de la Colegiul de stat Weber din Utah și o diplomă de master în administrarea afacerilor de la Universitatea de stat din Utah. Înainte de a fi chemat în Cei Șaptezeci, dânsul a lucrat în dezvoltarea domeniului imobiliar comercial.

Chemările vârstnicului Cook au inclus: slujirea în misiune cu timp deplin în Hamburg, Germania, slujirea în calitate de episcop, președinte de țăruș, autoritate a zonei – Cei Șaptezeci și președinte al Misiunii Auckland, Noua Zeelandă.

Dânsul s-a născut în data de 15 octombrie 1957, în Ogden, Utah, S.U.A. În luna decembrie a anului 1979 s-a căsătorit cu Lynette Hansen. Dânșii sunt părinții a cinci copii.