Încă o zi

Vârstnicul Taylor G. Godoy

din Cei Șaptezeci

Tuturor ni s-a dat să trăim „ziua de astăzi” și cheia de a face din această zi una de succes este să avem bunăvoința de a face sacrificii.

Cu câțiva ani în urmă, prietenii mei au avut un băiețel frumos, numit Brigham. După nașterea sa, Brigham a fost diagnosticat cu o boală rară, numită sindromul Hunter, ceea ce însemna că, din păcate, viața lui Brigham avea să dureze puțin. Într-o zi, în timp ce Brigham și familia sa vizitau împrejurimile templului, Brigham a rostit, de două ori, niște cuvinte neobișnuite – el a spus: „Încă o zi”. Chiar a doua zi, Brigham a plecat dintre noi.

Am vizitat mormântul lui Brigham de câteva ori și, de fiecare dată când o fac, meditez asupra expresiei „încă o zi”. Mă întreb ce ar însemna, ce efect ar avea asupra vieții mele faptul de a ști că aș avea doar încă o zi de trăit. Cum m-aș purta cu soția mea, cu copiii mei și cu ceilalți? Cât de răbdător și politicos aș fi? Cum aș avea grijă de trupul meu? Cu câtă fervoare m-aș ruga și aș cerceta scripturile? Cred că, într-un fel sau altul, noi, toți, la un moment dat, vom înțelege că mai avem „încă o zi” – vom înțelege că trebuie să folosim cu înțelepciune timpul pe care îl avem.

În Vechiul Testament citim relatarea despre Ezechia, împăratul lui Iuda. Profetul Isaia l-a anunțat pe Ezechia că viața lui Ezechia trebuia să se sfârșească. Când a auzit cuvintele profetului, Ezechia a început să se roage, să pledeze în favoarea sa și să plângă amarnic. Din acest motiv, Dumnezeu a adăugat 15 ani la viața lui Ezechia. (Vedeți Isaia 38:1-5.)

Dacă ni s-ar spune că mai avem puțin timp de trăit, poate că și noi am pleda pentru mai multe zile de viață, în numele lucrurilor pe care ar fi trebuit să le facem sau ar fi trebuit să le facem în alt mod.

Indiferent de cât timp hotărăște Domnul, în înțelepciunea Sa, să ne acorde fiecăruia dintre noi, de un lucru putem fi siguri: tuturor ni s-a dat să trăim „ziua de astăzi” și cheia de a face din această zi una de succes este să avem bunăvoința de a face sacrificii.

Domnul a spus: „Iată, timpul de acum până la venirea Fiului Omului se numește astăziși, într-adevăr, este o zi de sacrificiu” (D&L 64:23; subliniere adăugată).

Cuvântul sacrificiu vine din cuvântul latin sacer, care înseamnă „sacru” și facere, care înseamnă „a face”, cu alte cuvinte a face lucrurile sacre, a le aduce cinste.

„Sacrificiul deschide drum spre ceruri” („Laudă profetului”, Imnuri, nr. 21).

În ce moduri va face sacrificiul ca zilele noastre să fie pline de însemnătate și binecuvântate?

În primul rând, sacrificiul personal ne face mai puternici și dă valoare lucrurilor pentru care ne sacrificăm.

Cu mulți ani în urmă, într-o duminică de post, o soră în vârstă a venit la pupitru să-și împărtășească mărturia. Locuia în orașul numit Iquitos, care se află în zona pădurilor amazoniene din Peru. Ea ne-a spus că, de când s-a botezat, a avut întotdeauna țelul de a-și primi rânduielile din templu în Templul Lima, Peru. Ani de zile, a plătit cu credință zeciuială integrală și a economisit venitul ei modest.

Bucuria ei de a merge la templu și de a primi rânduielile sacre acolo a fost exprimată în aceste cuvinte: „Astăzi, pot să spun că, în sfârșit, mă simt pregătită să trec prin văl. Sunt cea mai fericită femeie din lume; am economisit bani, nici nu știți cât de mult timp, pentru a vizita templul și după șapte zile de călătorie de-a lungul râului și 18 ore cu autobuzul, am ajuns, în sfârșit, în casa Domnului. Când am plecat din acel loc sfânt, mi-am spus că, după tot sacrificiul de care a fost nevoie pentru ca eu să vin la templu, nu voi permite ca nimic să mă facă să tratez fără seriozitate fiecare legământ pe care l-am făcut; acel sacrificiu ar fi irosit. Acesta este un angajament foarte serios!”.

Am învățat de la această soră iubită că sacrificiul personal este o forță extrem de prețioasă care ne motivează deciziile și intențiile. Sacrificiul personal ne motivează faptele, angajamentele și legămintele și dă semnificație lucrurilor sacre.

În al doilea rând, sacrificiile pe care le facem pentru alții și cele pe care alții le fac pentru noi aduc binecuvântări pentru toți.

Pe vremea când eram student la facultatea de stomatologie, nu părea că viitorul financiar al economiei noastre locale avea să fie foarte bun. De la o zi la alta, inflația scădea dramatic valoarea banilor.

Îmi amintesc de anul în care trebuia să mă înscriu la cursurile în care aveam să învăț tehnici de chirurgie orală; trebuia să am tot echipamentul chirurgical necesar înainte să mă înscriu în acel semestru. Părinții mei au economisit banii necesari. Dar, într-o noapte, s-a întâmplat ceva dramatic. Ne-am dus să cumpărăm echipamentul, dar am descoperit că suma pe care o aveam pentru a cumpăra întregul echipament nu era suficientă decât pentru a cumpăra o pensetă chirurgicală – și nimic mai mult. Ne-am întors acasă cu mâinile goale și cu inimile îndurerate pentru că aveam să pierd un semestru de facultate. Totuși, deodată, mama mea a spus: „Taylor, vino cu mine; hai să mergem în oraș”.

Ne-am dus în centrul comercial al orașului, unde sunt multe locuri în care se cumpără și se vând bijuterii. Când am ajuns la unul dintre magazine, mama mea a scos din poșetă un săculeț mic de catifea albastră care conținea o brățară frumoasă de aur, pe care erau inscripționate cuvintele: „Pentru iubita mea fiică, de la tatăl tău”. Era brățara pe care bunicul meu i-o dăduse cu ocazia unei zile de naștere. Apoi, de față cu mine, ea a vândut-o.

Când a primit banii, mi-a spus: „Dacă este un lucru de care sunt sigură, acela este că tu vei fi medic stomatolog. Du-te și cumpără tot echipamentul de care ai nevoie”. Acum, vă puteți imagina ce fel de student am devenit din acel moment? Am dorit să fiu cel mai bun și să-mi termin studiile cât mai curând posibil deoarece cunoșteam prețul sacrificiului pe care îl făcea ea.

Am învățat că sacrificiul pe care cei dragi îl fac pentru noi ne dă puteri noi, precum apa rece în mijlocul deșertului. Un astfel de sacrificiu aduce speranță și motivație.

În al treilea rând, orice sacrificiu pe care îl facem este mic în comparație cu sacrificiul Fiului lui Dumnezeu.

Ce reprezintă valoarea fie și a unei brățări prețuite de aur în comparație cu sacrificiul adevăratului Fiu al lui Dumnezeu? Cum putem să onorăm acel sacrificiu infinit? În fiecare zi, putem să ne amintim că mai avem încă o zi de trăit și să fim credincioși. Amulec ne-a învățat: „Da, aș dori ca voi să mergeți înainte și să nu vă mai împietriți inimile; căci, iată, acum este timpul și ziua salvării voastre; și de aceea, dacă vă veți pocăi și nu vă veți împietri inimile, atunci imediat marele plan al mântuirii va fi împlinit pentru voi” (Alma 34:31). Cu alte cuvinte, dacă Îi vom oferi Domnului sacrificiul unei inimi frânte și al unui spirit smerit, binecuvântările marelui plan al fericirii vor fi imediat evidente în viața noastră.

Planul mântuirii este posibil datorită sacrificiului lui Isus Hristos. Așa cum El Însuși a descris, acele suferințe „M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toți, să tremur de durere și să sângerez din fiecare por și să sufăr atât în trup, cât și în spirit – și aș fi dorit să nu fiu obligat să beau paharul amar și apoi să dau înapoi” (D&L 19:18).

Și, datorită acestui sacrificiu, după ce urmăm procesul pocăinței sincere, noi putem simți că povara greșelilor și păcatelor noastre ne este ridicată de pe umeri. De fapt, vina, rușinea, durerea, tristețea și părerile proaste despre noi înșine sunt înlocuite cu o conștiință curată, fericire, bucurie și speranță.

În același timp, când suntem recunoscători pentru sacrificiul Său și Îl onorăm, putem avea într-o măsură mai mare dorința puternică de a fi copii mai buni ai lui Dumnezeu, de a sta departe de păcat și de a respecta legămintele mai bine decât am făcut-o vreodată înainte.

Apoi, așa cum a făcut Enos după ce a primit iertarea păcatelor sale, vom simți dorința de a ne sacrifica și de a căuta bunăstarea fraților și surorilor noastre (vedeți Enos 1:9). Și vom fi mai doritori în fiecare „încă o zi” să urmăm invitația președintelui Howard W. Hunter adresată nouă atunci când a spus: „Reparați un conflict. Căutați un prieten uitat. Scăpați de suspiciune și înlocuiți-o cu încredere… Oferiți un răspuns blând. Încurajați tinerii. Dovediți-vă loialitatea prin vorbe și fapte. Țineți o promisiune. Renunțați la o dușmănie. Iertați un dușman. Cereți-vă scuze. Încercați să înțelegeți. Cercetați așteptările pe care le aveți de la alții. Gândiți-vă mai întâi la altcineva. Fiți buni. Fiți blânzi. Râdeți un pic mai mult. Exprimați-vă recunoștința. Urați bun venit unui necunoscut. Bucurați inima unui copil… Exprimați-vă dragostea și, apoi, exprimați-o din nou” (Învățături ale președinților Bisericii: Howard W. Hunter [2015], p. 34; adaptare după „What We Think Christmas Is”, McCall’s, dec. 1959, p. 82-83).

Sper că noi, toți, ne vom umple zilele cu astfel de fapte și cu puterea pe care ne-o dau sacrificiul personal și sacrificiul pe care îl facem pentru alții sau pe care îl primim de la alții. Și, în mod special, sper ca noi să ne bucurăm de pacea și bucuria pe care ne-o oferă sacrificiul Singurului Născut; da, acea pace menționată când citim că Adam a căzut ca oamenii să poată fi și că oamenii sunt – dumneavoastră sunteți – ca să puteți avea bucurie (vedeți 2 Nefi 2:25). Acea bucurie este bucuria adevărată pe care numai sacrificiul și ispășirea Salvatorului Isus Hristos o poate asigura.

Rugăciunea mea este ca noi să-L urmăm, să credem în El, să-L iubim și să simțim dragostea demonstrată de sacrificiul Său, de fiecare dată când avem prilejul de a trăi încă o zi. În numele lui Isus Hristos, amin.