2020
Ingredientul secret
iulie 2020


De la prieten la prieten

Ingredientul secret

Adaptat după „Bucuria slujirii altruiste”,Liahona, nov. 2018, p. 55-57.

The Secret Ingredient

Tatăl Ceresc dorește ca noi să slujim altora. Învățătoarea mea de la Societatea Primară a fost un exemplu minunat de slujire. Când veneam la Societatea Primară, sora Antonietti ne aducea mereu prăjitură cu ciocolată. Nu-mi plăcea prăjitura cu ciocolată! Tuturor celorlalți le plăcea prăjitura. Dar eu nu o mâncam niciodată.

Într-o zi m-a întrebat: „De ce nu încerci și tu o bucățică? Această prăjitură este făcută cu un ingredient special”.

Am acceptat să gust. Puteți ghici ce s-a întâmplat? Mi-a plăcut!

Mulți ani mai târziu, mama mi-a spus care era ingredientul secret al surorii Antonietti. Mama mi-a spus: „Sora Antonietti nu avea mulți bani. În fiecare săptămână, ea trebuia să aleagă între a plăti autobuzul care să o ducă la Societatea Primară și a cumpăra ingrediente pentru a face o prăjitură cu ciocolată pentru membrii clasei ei. Ea a ales, întotdeauna, prăjitura cu ciocolată. În loc să meargă cu autobuzul, ea mergea pe jos 3 km, dus-întors, indiferent de vreme”.

Ingredientul secret al surorii Antonietti era dragostea pe care o avea pentru alții!