Principii ale slujirii
Să slujim prin activitățile din CAdrul Bisericii
O modalitate prin care putem sluji membrilor din episcopia noastră, vecinilor și prietenilor este prin activitățile din cadrul Bisericii. Indiferent dacă planificați o activitate pentru a răspunde nevoilor sau intereselor unei persoane căreia îi slujiți sau o invitați să participe la activități sau ocazii de a sluji altora, activitățile la nivel de episcopie, țăruș sau chiar la nivel de mai mulți țăruși pot fi moduri importante și distractive de a încuraja unitatea și de a întări membrii.
Activitățile din cadrul Bisericii pot crea, de asemenea, multe ocazii de slujire. De exemplu, activitățile din cadrul Bisericii pot oferi ocazii de a participa la proiecte de slujire care să binecuvânteze pe alții și să clădească relații pozitive în comunitate. Activitățile din cadrul Bisericii pot fi, de asemenea, o ocazie de a contacta membrii mai puțin activi ai Bisericii și prietenii de alte religii sau prietenii care nu au o afiliere religioasă.
Includerea multor persoane în activitățile din cadrul Bisericii creează o ocazie pentru Domnul de a binecuvânta și întări episcopiile și ramurile noastre, cartierele și comunitățile noastre.
Să clădim relații pozitive
Iarna venea și David Dickson nu știa cum să-și încălzească familia.
David, soția sa și cele două fiice tocmai se mutaseră în orășelul Fredonia, Arizona, S.U.A., cu un peisaj înalt, deșertic, înconjurat de stânci roșii maiestoase, tufe de pelin și plante care rămân verzi pe tot parcursul anului.
Locuința pe care familia Dickson o închiriase se baza pe o sobă pe lemne ca sursă principală de căldură. David a înțeles repede că adunarea lemnelor pentru foc era o abilitate necesară, deoarece iernile din Fredonia sunt pline de zăpadă și gheață.
„Nu aveam lemne de foc sau drujbă și nici măcar cunoștințe despre cum să folosesc una!”, a spus David. „Nu știam cum o să mă descurc.”
Unii membri ai episcopiei l-au întrebat pe David dacă familia lui are suficiente lemne pentru a trece de iarnă. „Nu le-a luat mult timp să își dea seama că nu aveam”, a spus David. „Cvorumul vârstnicilor s-a oferit rapid să mă ajute să strâng lemne. Cuprins de recunoștință, am acceptat oferta lor.”
David a aflat în curând că această excursie pentru a aduna lemne era una tipică episcopiei, una dintre multele activități bine planificate, bine organizate și la care participa multă lume. Într-o sâmbătă dimineață, David, cvorumul vârstnicilor și alți membri ai episcopiei s-au îndreptat spre munți într-o caravană de camioane și remorci.
David a spus: „Într-o singură după-amiază, datorită uneltelor și priceperii lor, membrii episcopiei au furnizat familiei mele lemn de foc care ne-a ținut aproape două ierni. Și mai important, a fost faptul că am învățat tot ce aveam nevoie să știu pentru a-mi aduna singur lemne. În momentul în care am plecat din Fredonia, știam cum să folosesc drujba și am ajutat la mai multe activități de adunare a lemnelor decât pot număra, activități desfășurate de episcopie”.
Astfel de activități ale episcopiei nu numai că au clădit relații pozitive între membrii Bisericii, ci au clădit și relații pozitive cu toți cei din comunitate.
David a spus: „Îmi amintesc de o femeie, care nu era membră a Bisericii și care era nouă în zonă. Ea a fost nevoită să ardă panouri de lemn din casa ei pentru a se încălzi. Imediat ce am aflat despre situația ei, ne-am asigurat că are suficiente lemne de foc pentru a trece de iarnă. Ea a fost atât de recunoscătoare, încât abia putea vorbi”.
Datorită acțiunilor de slujire din Fredonia, toată lumea a putut să stea în siguranță și la căldură pe parcursul iernii.
Să oferim celorlalți o mână de ajutor
În timp ce slujea în misiune în România, Meg Yost și colega ei vizitau cu regularitate o familie care nu mai mersese la Biserică de mult timp. „Membrii familiei Stănică erau printre primii membri ai Bisericii din România, iar noi îi iubeam” a spus Meg.
Când a sosit momentul să planifice și să organizeze o activitate a ramurii, conducătorii au decis ca ramura să desfășoare „Seara pionierilor”. Aceasta urma să fie o seară pentru a sărbători pionierii curajoși care au traversat Statele Unite pentru a ajunge în valea Salt Lake. Avea să fie, de asemenea, o ocazie de a onora pionierii din România ai Bisericii.
Meg a spus: „Ne-am gândit că ar fi o modalitate foarte bună pentru ca unii dintre membri să depună mărturie despre convertirea lor și despre cum au văzut Biserica crescând în România. Imediat ne-am gândit că familia Stănică ar trebui să participe. I-am invitat să participe, iar ei au fost foarte încântați!”.
În seara activității, familia Stănică încă nu ajunsese când era timpul să începem.
„Ne-am temut că ei nu vor veni”, își amintește Meg. „Dar au ajuns exact la timp. Membrii familiei Stănică au depus o mărturie frumoasă despre Evanghelie și Biserică. De asemenea, ei au socializat cu alți membri pe care nu îi văzuseră de mult timp.”
Membrii ramurii i-au primit cu dragoste pe cei din familia Stănică. Duminica următoare, Meg a fost plăcut surprinsă când a văzut că sora Stănică a venit la Biserică.
„Când am vizitat ramura câteva luni mai târziu, ea încă venea la Biserică!”, a spus Meg. „Cred că ocazia de a-și depune mărturia și de a se simți implicată și utilă în ramură a ajutat-o cu adevărat.”
4 idei de slujire prin activitățile din cadrul Bisericii
-
Planificați activități care îndeplinesc nevoi. Activitățile sunt o modalitate excelentă de a îndeplini multe nevoi diferite. Pot fi planificate pentru a îndeplini nevoile concrete ale unei persoane sau ale unui grup. De asemenea, ar trebui să răspundă nevoilor celor care participă, fie că această nevoie este de a ajunge să se cunoască mai bine unii pe alții, de a învăța mai multe despre Evanghelie sau de a simți Spiritul.
-
Invitați pe toată lumea. Când planificați activități, depuneți și mai mult efort pentru a-i invita pe cei care ar beneficia din faptul că participă. Țineți cont de membrii noi, membrii mai puțin activi, tineri, adulți necăsătoriți, persoane cu dizabilități și persoane de alte credințe. Invitați-i gândindu-vă la interesele lor și spuneți-le cât de mult v-ar plăcea dacă ei ar veni la activitate.
-
Încurajați participarea. Cei pe care îi invitați vor beneficia mai mult de activități dacă au ocazia de a participa. O modalitate de a încuraja participarea este de a face ca persoanele să-și folosească darurile, abilitățile și talentele în timpul activității.
-
Întâmpinați cu bucurie pe toată lumea. Dacă prietenii dumneavoastră participă la o activitate, faceți tot ce puteți pentru a-i face să se simtă bineveniți. De asemenea, dacă vedeți oameni pe care nu îi cunoașteți, fiți prietenoși și faceți-i să se simtă bineveniți!