Ei și-au lăsat grijile deoparte
În acea zi, Kendra, Brent și Tyson au fost adevărate exemple de slujire asemănătoare celei a lui Hristos.
Cu toții avem parte de suișuri și coborâșuri în viață, dar anul 2013 a fost un an deosebit de dificil pentru familia noastră. Am avut parte de multe reparații auto și în casă neașteptate și costisitoare. Soțul meu, Ryan, și-a pierdut locul de muncă, iar fiul nostru cel mai mic s-a născut cu anumite complicații și a trebuit să petreacă mai multe săptămâni la secția de terapie intensivă neonatală. De asemenea, m-am luptat cu depresia post-partum. Aceste circumstanțe, împreună cu aceea de a fi părinții a patru copii mici, ne-au copleșit peste măsură din punct de vedere financiar și emoțional.
Ryan și-a găsit un nou loc de muncă, dar lucra multe ore și era plecat în afara orașului mai multe săptămâni. Fiul nostru, în vârstă de cinci ani, Wesley, a început să sufere de anxietate pentru că tatăl său era plecat atât de des. El se trezea mereu în timpul nopții din cauza coșmarurilor.
Membrii familiei noastre extinse m-au sprijinit atunci când au putut, totuși, mă simțeam epuizată și singură de cele mai multe ori. Știam că Tatăl Ceresc ne iubește și cunoaște familia mea, dar simțeam că suntem copleșiți.
Într-o după-amiază, în timp ce Ryan era plecat din oraș la muncă, mi-am adus copiii de la școală și m-am rugat cu disperare pentru ajutor. Mai târziu, în seara aceea, vecina mea Kendra a bătut la ușa noastră. Știa despre situația noastră și m-a întrebat ce fac. Nu aveam nicio intenție să mă plâng ei și era ultima persoană căreia i-aș fi cerut ajutorul. Soțul ei, Brent, se lupta împotriva cancerului de patru ani.
I-am spus lui Kendra că sunt bine, dar ea a întrebat din nou, cu sinceritate. Cu lacrimi în ochi, i-am spus despre greutățile mele. Când i-am povestit despre anxietatea și coșmarurile lui Wesley, m-a întrebat dacă aș dori ca Brent să-i dea lui Wesley o binecuvântare.
Ceva mai târziu, Kendra, Brent și fiul lor cel mai mare, Tyson, au venit la ușa noastră îmbrăcați în haine de biserică. Brent era slăbit din punct de vedere fizic. Sunt sigură că a avut nevoie de toată energia lui pentru a veni la noi acasă. El i-a dat lui Wesley o binecuvântare, iar Tyson mi-a dat mie o binecuvântare.
În acea zi, Kendra, Brent și Tyson au fost adevărate exemple de slujire asemănătoare celei a lui Hristos. Ei și-au lăsat grijile deoparte pentru a ne oferi, cu sinceritate, dragoste și compasiune. M-am simțit binecuvântată că Tatăl Ceresc mi-a răspuns rugăciunii în acest mod blând. Brent a murit două săptămâni mai târziu.
În acea zi, în casa noastră, Brent a fost un martor al lui Dumnezeu prin prin faptul că și-a exercitat preoția în mod demn (vedeți Mosia 18:9). Pentru mine, faptul că slujirea lui față de familia noastră a fost una dintre ultimele sale fapte pe pământ este un lucru sacru.