Dumneavoastră iubiți, El salvează
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.
Ne-am rugat ca inimile copiilor noștri să se schimbe. Apoi, am ajuns la o concluzie neașteptată (și eliberatoare).
Soțul meu și cu mine ne-am crescut copiii în Evanghelie. Studiam scripturile în familie în fiecare dimineață, ne rugam în familie și țineam săptămânal seara în familie. Mergeam împreună la Biserică, luam cina împreună și mergeam în vacanțe ca familie. Copiii noștri mergeau cu regularitate la templu pentru a înfăptui botezuri pentru cei morți, au absolvit seminarul iar doi dintre ei au slujit în misiune.
Apoi, ca adulți, au început să exploreze căi și idei diferite de ceea ce îi învățasem. Unul câte unul, copiii noștri au încetat să mai participe la biserică, până când doar unul dintre cei cinci copii ai noștri încă alege să mai participe. Am plâns mult din pricina copiilor noștri și ne-am întrebat dacă noi, ca părinți, am eșuat sau dacă am fi putut face ceva diferit.
Mult timp, l-am implorat pe Domnul să le schimbe inimile și, în cele din urmă, Domnul a răspuns la rugăciunile noastre. Dar nu în felul în care ne-am așteptat.
În loc să schimbe inimile copiilor noștri, ne-a arătat că trebuia să începem să le schimbăm pe ale noastre. Deși părinții au un rol important în educarea copiilor, El le-a amintit că Isus Hristos este Salvatorul și Judecătorul lor.
În hotărârea mea de a-mi salva copiii, petrecusem multe ore rugându-mă, citind din scripturile și ducându-mă la templu, gândindu-mă că, dacă făceam toate lucrurile corecte, voi fi demnă de intervenția lui Dumnezeu – ca și cum acțiunile mele L-ar face pe Dumnezeu să le anuleze libertatea de a alege și să-i forțeze să creadă ceea ce cred eu.
Soțul meu și cu mine voiam atât de tare să-i salvăm, dar versiunea noastră de a-i salva semăna mai mult cu a le ține prelegeri, a-i bate la cap sau a ne exprima dezaprobarea față de alegerile lor, încât, în cele din urmă, a dus la certuri. Ne-am dat seama că, în disperarea noastră de a ne aduce copii înapoi, de fapt noi îi îndepărtam. Cu cât simțeau mai mult că îi judecăm și suntem dezamăgiți, cu atât mai mult ne evitau.
Rugăciunile mele s-au schimbat și imploram ca inima mea să se schimbe. Mi-am dat seama că motivele pentru care voiam ca toți copii mei să se schimbe erau greșite. M-am rugat pentru mai multă dragoste. De asemenea, m-am rugat să biruiesc sentimentele de rușine și jenă că familia mea nu era ca familiile perfecte cu care se afișau prietenii mei pe rețelele de socializare, cu fotografii de la căsătoriile în templu ale copiilor lor sau de la botezurile nepoților lor.
În timp ce m-am îndreptat spre Salvator pentru vindecare, inima mea a început să se înmoaie cu privire la copiii mei. Mi-am dat seama că, faptul de a-i iubi așa cum îi iubește El însemna că erau de făcut niște schimbări. Pentru El, dragostea nu era o metodă – era motivația de la baza fiecărui lucru pe care Îl făcea. El a spus că „nu face nimic decât dacă este spre binele lumii; căci El iubește lumea” (2 Nefi 26:24).
Faptul de a mă încrede în capacitatea Salvatorului de a-Și îndeplini lucrarea (vedeți 2 Nefi 27:20), m-a ajutat să mă concentrez asupra faptului de a-mi iubi copiii și a-L lăsa pe Domnul să ducă la îndeplinire salvarea. Nu a însemnat că am renunțat să încerc să-i ajut, dar când dragostea față de ei a devenit motivul principal al interacțiunilor mele cu ei, acest lucru a schimbat felul în care am interacționat.
Am început să-i privesc cu alți ochi. Am început să mă concentrez pe punctele lor forte și pe talentele lor și am început să văd ce oameni iubitori, generoși, inteligenți și buni erau.
Soțul meu și cu mine am început să ascultăm mai mult și să vorbim mai puțin. Am adresat întrebări despre viața și interesele lor. În loc de prejudecată, ne-am exprimat curiozitatea. Nu am criticat și nu am fost dezamăgiți, ci ne-am exprimat dragostea, iar copiii noștri au putut simți că eram sinceri.
Căminul nostru a devenit un loc în care puteau simți dragoste și faptul că erau acceptați. Au încetat să ascundă lucruri de noi și au început să fie sinceri și deschiși despre lucrurile care se întâmplau în viața lor. Ne-am apropiat mai mult unii de alții.
Familia noastră încă are multe lucruri de învățat, dar copiii noștri se bucură acum să vină la noi acasă și să petreacă timp cu noi. Se simt în siguranță în prezența noastră și, prin dragostea noastră, sper ca ei să simtă dragostea lui Dumnezeu față de ei. Nu știu dacă, în această viață, vor reveni la lucrurile pe care le-au învățat când erau copii, dar știu că sunt în mâinile Salvatorului.