Așteptând promisiunea
Fiica mea s-a îndepărtat de Biserică, dar știu că va fi binecuvântată datorită lucrurilor pe care le-a învățat despre Evanghelie.
Ilustrație de Megan Schaugaard
Cu trei luni înainte să împlinesc 21 de ani, am fost botezată alături de sora mea, de mama mea și de nepotul meu în vârstă de opt ani. De-a lungul anilor, am trăit cu fermitate potrivit Evangheliei în pofida multelor noastre încercări.
Când ne-am căsătorit, soțul meu și cu mine eram hotărâți să rămânem activi în Biserică. În timp ce familia noastră se mărea, soțul meu și cu mine ne-am străduit să fim părinți buni și să predăm Evanghelia în căminul nostru.
Într-o zi, am participat la o conferință cu fiica noastră în vârstă de un an. La conferință, o autoritate a zonei-Cei Șaptezeci a vorbit despre responsabilitatea părinților de a le preda copiilor lor Evanghelia. Apoi, ne-a făcut o promisiune care m-a marcat profund. El a spus: „Dacă, după tot ce faceți pentru a predica Evanghelia, unul dintre copiii dumneavoastră părăsește Biserica, el va continua să fie binecuvântat datorită amintirii lucrurilor pe care le-a trăit acasă”.
Cuvintele acelei autorități a zonei-Cei Șaptezeci m-au umplut de speranță deoarece aveam nepoate și nepoți care părăsiseră Biserica. Ani mai târziu, fiica mea, aceeași pe care o ținusem în brațe la acea conferință, când avea un an, a părăsit Biserica la vârsta de 17 ani. A cunoscut pe cineva care nu credea în Evanghelie și s-au căsătorit. Nu s-a mai dus la biserică după aceea.
Acel lucru a fost dureros pentru mine. M-am întrebat din nou și din nou ce făcusem greșit. Tatăl ei și cu mine am încercat mereu să ținem poruncile și să slujim în Biserică. Ne iubim copiii și vrem tot ce-i mai bun pentru ei. În cele din urmă, după multe lacrimi și întrebări, am ajuns la concluzia că toți copiii cresc, își exercită libertatea de a alege și nu cred mereu lucrurile care li s-au predat acasă.
Din nefericire, căsătoria fiicei mele s-a destrămat și ea tot nu dorește să se întoarcă în Biserică. Tot ce pot să fac este să îmi amintesc promisiunea că ea ține minte lucrurile pe care le-a învățat acasă și va fi binecuvântată datorită acestora.
Continui să mă rog pentru fiica mea. O iubesc din toată inima și mă doare să o văd îndepărtându-se de Biserică. Dar știu că, în pofida imperfecțiunilor mele, lucrurile pe care le-a învățat de la noi sunt drepte și adevărate. Știu că Tatăl Ceresc este drept și iubitor și că ne ascultă rugăciunile. Fără nicio îndoială în inimă, știu că, dacă fac partea mea, El va răspunde la rugăciunile mele în momentul în care va considera că este potrivit.