Binecuvântați în numele Său
Scopul pentru care primim preoția este de a ne permite să binecuvântăm oamenii pentru Domnul, făcând astfel în numele Său.
Dragii mei frați, slujitori ca și mine în cadrul preoției lui Dumnezeu, este o onoare pentru mine să vă vorbesc în această seară. Îmi exprim profundul respect și recunoștința față de dumneavoastră. Când vorbesc cu dumneavoastră și aud despre marea dumneavoastră credință, cred că există mai multă ca niciodată putere a preoției în lume, cu cvorumuri tot mai puternice și deținători ai preoției tot mai credincioși.
În puținele mele momente din această seară, voi vorbi pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să fie chiar și mai eficienți în slujirea personală din cadrul preoției. Cunoașteți porunca potrivit căreia trebuie să vă îndepliniți cu credință și sârguință chemarea de a sluji.1 Dar, poate vă întrebați ce poate însemna pentru dumneavoastră să vă îndepliniți cu credință și sârguință chemarea.
Voi începe cu cei mai noi diaconi, pentru că, probabil, ei sunt cei mai nesiguri cu privire la ce poate însemna îndeplinirea cu credință și sârguință a slujirii în cadrul preoției. Poate vor dori să asculte și vârstnicii care au fost rânduiți de curând. Și un episcop în primele sale săptămâni de slujire poate fi, de asemenea, interesat.
Pentru mine, este instructiv să-mi amintesc de zilele petrecute ca diacon. Aș vrea ca cineva să-mi fi spus atunci ceea ce voi sugera acum. Ar fi putut să mă ajute în toate însărcinările din cadrul preoției pe care le-am primit de atunci – chiar și în cele pe care le primesc în prezent.
Am fost rânduit în calitate de diacon într-o ramură atât de mică, încât eram singurul diacon și fratele meu Ted era singurul învățător. Eram singura familie din ramură. Întreaga ramură se întâlnea în casa noastră. Conducătorul preoției pentru fratele meu și pentru mine era un nou convertit, care tocmai primise preoția. Credeam, atunci, că singura mea îndatorire în cadrul preoției era să distribui împărtășania în propria sufragerie.
Când familia mea s-a mutat în Utah, m-am pomenit într-o episcopie mare, cu mulți diaconi. Când am participat la prima mea adunare de împărtășanie acolo, i-am văzut pe diaconi – o armată, după cum mi s-a părut mie – mișcându-se cu precizie în timp ce distribuiau împărtășania, ca o echipă antrenată.
Mi-a fost atât de teamă încât, următoarea duminică, m-am dus devreme la clădirea episcopiei, pentru a fi singur și nevăzut de nimeni. Îmi amintesc că era Episcopia Yalecrest, din orașul Salt Lake, și avea o statuie în curte. M-am dus în spatele statuii și m-am rugat cu ardoare să știu cum să evit să fac vreo greșeală, în timp ce îmi luam locul la distribuirea împărtășaniei. Acea rugăciune a primit răspuns.
Dar acum știu că există un mod mai bun de a ne ruga și a cugeta în timp ce încercăm să progresăm în slujirea noastră din cadrul preoției. Am înțeles motivul pentru care persoanelor le este conferită preoția. Scopul pentru care primim preoția este de a ne permite să binecuvântăm oamenii pentru Domnul, făcând astfel în numele Său.2
Au trecut ani, de când eram diacon, până când am învățat ce înseamnă, cu adevărat, acest lucru. De exemplu, în calitate de înalt preot, am fost însărcinat să particip la adunarea de împărtășanie a unui centru de îngrijire. Am fost rugat să distribui împărtășania. În loc să mă gândesc la procesul distribuirii împărtășaniei sau la precizia acestuia, am privit, în schimb, chipul fiecărei persoane vârstnice. I-am văzut pe mulți dintre ei plângând. O doamnă m-a prins de mânecă, a privit în sus și a spus cu glas tare: „O, mulțumesc, mulțumesc”.
Domnul a binecuvântat slujirea mea, oferită în numele Său. În acea zi, m-am rugat să se întâmple un astfel de miracol, în loc să mă rog să-mi pot îndeplini rolul cât mai bine. M-am rugat ca oamenii să simtă dragostea Domnului prin slujirea mea plină de dragoste. Am învățat că acesta este aspectul cel mai important în slujirea și binecuvântarea altora în numele Său.
Am auzit despre o experiență recentă care mi-a amintit de acest fel de dragoste. Când toate adunările Bisericii au fost suspendate din cauza pandemiei COVID-19, un frate care slujește a acceptat, din partea președintelui cvorumului său al vârstnicilor, însărcinarea de a binecuvânta și administra împărtășania pentru o soră căreia îi slujește. Când i-a telefonat ca să se ofere să-i aducă împărtășania, ea a acceptat cu reticență, regretând să-l scoată din casa lui într-un moment atât de periculos și crezând, de asemenea, că lucrurile vor reveni repede la normal.
Când a ajuns la casa ei în acea dimineață de duminică, ea l-a rugat ceva. Ar putea să meargă alături și să ia împărtășania împreună cu vecina ei în vârstă de 87 de ani? Cu autorizarea episcopului, el a fost de acord.
Timp de multe, multe săptămâni și cu distanțare socială plină de grijă și alte măsuri de siguranță, acel grup mic de sfinți s-a adunat în fiecare duminică pentru o adunare simplă de împărtășanie. Doar câteva bucăți de pâine ruptă și câteva păhărele cu apă – dar multe lacrimi de bucurie s-au vărsat pentru bunătatea unui Dumnezeu iubitor.
Cu timpul, fratele care slujește, familia sa și sora căreia îi slujește au putut să se întoarcă la biserică. Dar văduva în vârstă de 87 de ani, vecina, din grijă să nu se îmbolnăvească, a trebuit să rămână acasă. Fratele care slujește – amintiți-vă că această însărcinare era pentru vecina ei și nu pentru această soră în vârstă – până astăzi vine la casa ei în fiecare duminică, cu scripturile și o bucățică de pâine în mână, pentru a administra împărtășania cinei Domnului.
Slujirea lui în cadrul preoției, ca a mea din acea zi în centrul de îngrijire, este oferită din dragoste. De fapt, fratele care slujește i-a cerut recent episcopului său să-i spună dacă sunt alte persoane în episcopie de care s-ar putea îngriji. Dorința sa de a-și îndeplini cu credință și sârguință slujirea din cadrul preoției a crescut în timp ce a slujit în numele Domnului într-un mod cunoscut aproape numai de El. Nu știu dacă fratele care slujește s-a rugat, așa cum am făcut eu, ca cei cărora le slujește să știe că Domnul îi iubește, dar, deoarece slujirea sa a fost înfăptuită în numele Domnului, rezultatul a fost același.
De același rezultat minunat am parte când mă rog pentru a-l primi înainte de a oferi o binecuvântare a preoției cuiva care este bolnav sau se află la nevoie. S-a întâmplat odată într-un spital, când medici nerăbdători mi-au cerut – mai mult decât mi-au cerut – mi-au poruncit – să mă dau la o parte, astfel încât ei să-și poată face treaba, în loc să-mi dea ocazia să ofer binecuvântarea preoției. Eu am rămas și am oferit, în cele din urmă, binecuvântarea. Și acea fetiță pe care am binecuvântat-o în acea zi, despre care medicii au crezut că avea să moară, a trăit. În acest moment, sunt recunoscător că, în acea zi, nu am lăsat propriile sentimente să-mi stea în cale, ci am simțit că Domnul dorea ca acea fetiță să aibă parte de o binecuvântare. Și că am știut care era binecuvântarea: am binecuvântat-o să fie vindecată. Și a fost vindecată.
S-a întâmplat de multe ori în timp ce ofeream o binecuvântare cuiva care părea că nu va supraviețui, cu membrii familiei adunați în jurul patului, sperând la o binecuvântare de vindecare. Chiar dacă am numai un moment liber, mă rog întotdeauna pentru a ști ce binecuvântare are Domnul, ca să o pot oferi în numele Său. Și mă rog să știu cum dorește El să binecuvânteze acea persoană și nu ce doresc eu sau oamenii care stau alături. Din experiența mea știu că, chiar dacă binecuvântarea nu este ceea ce doresc alții pentru ei înșiși sau pentru cei pe care îi iubesc, Spiritul atinge inimi pentru ca ei să simtă acceptare și alinare, în loc să simtă dezamăgire.
De aceeași inspirație au parte patriarhii când postesc și se roagă pentru îndrumare ca să ofere binecuvântarea pe care Domnul o dorește pentru o persoană. Din nou, am auzit de binecuvântări oferite care m-au surprins și au surprins și persoana care a primit binecuvântarea. În mod clar, binecuvântarea a fost de la Domnul – atât avertizările pe care le cuprinde, cât și promisiunile împărtășite în numele Său. Rugăciunea și postul unui patriarh au fost răsplătite de Domnul.
În calitate de episcop, am învățat, în timp ce am condus interviuri privind demnitatea, să mă rog ca Domnul să-mi permită să simt ce dorește El pentru persoana respectivă, păstrând neumbrită de judecata mea orice fel de inspirație ar oferi El. Acest lucru este greu dacă Domnul, din dragoste, dorește să binecuvânteze pe cineva corectându-l. Este nevoie de efort pentru a distinge între ce dorește Domnul și ce dorești tu și ce poate dori cealaltă persoană.
Eu cred că ne putem îndeplini cu credință și sârguință slujirea în cadrul preoției pe parcursul vieții și, poate, în viața următoare. Acest lucru va depinde de sârguința noastră de a încerca să cunoaștem voia Domnului și eforturile noastre de a asculta glasul Său, astfel încât să putem ști mai bine ce dorește El pentru persoana căreia îi slujim în numele Său. Acea slujire cu credință și sârguință va veni cu pași mici. Este posibil să vină treptat, dar va veni. Domnul ne promite acest lucru:
„Pentru că toți aceia care sunt credincioși, astfel încât să obțină aceste două preoții despre care am vorbit și să-și îndeplinească cu credință și sârguință chemările lor, sunt sfințiți prin Spirit pentru înnoirea trupurilor lor.
Ei devin fii ai lui Moise și ai lui Aaron, și seminția lui Avraam, și Biserica, și împărăția, și aleșii lui Dumnezeu.
Și, de asemenea, toți aceia care primesc preoția Mă primesc pe Mine, spune Domnul”3.
Este mărturia mea că aceste chei ale preoției au fost restaurate fiindu-i conferite profetului Joseph Smith. Slujitorii Domnului au apărut din cer să restaureze preoția pentru evenimentele mărețe care s-au întâmplat și care se vor întâmpla în viitor. Israel va fi adunat. Poporul Domnului va fi pregătit pentru a Doua Sa Venire glorioasă. Restaurarea va continua. Domnul va revela mai mult din voia Sa profeților Săi și slujitorilor Săi.
S-ar putea să vă simțiți mici în comparație cu schimbările importante pe care le va face Domnul. Dacă vă simțiți astfel, vă invit să întrebați, rugându-vă, cum vă vede Domnul. El vă cunoaște personal, El v-a conferit preoția și, pentru El, este important ca dumneavoastră să răspundeți la chemarea de a sluji și să vă îndepliniți cu credință și sârguință slujirea în cadrul preoției, deoarece vă iubește și are încredere în dumneavoastră să-i binecuvântați pe oamenii pe care-i iubește în numele Său.
Vă binecuvântez acum să puteți simți dragostea Sa și încrederea Sa, în numele Domnului Isus Hristos, amin.