De ce cărarea legămintelor
Cărarea legămintelor se deosebește de oricare alta prin faptul că este unică și are o importanță eternă.
În întreaga sa slujire, președintele Russell M. Nelson a studiat și a propovăduit despre legămintele lui Dumnezeu cu copiii Săi. Dânsul însuși este un exemplu notabil de persoană care pășește pe cărarea legămintelor. În primul său mesaj în calitate de președinte al Bisericii, președintele Nelson a afirmat:
„Angajamentul dumneavoastră de a-L urma pe Salvator făcând legăminte cu El și, apoi, respectând acele legăminte va deschide ușa către fiecare binecuvântare spirituală și privilegiu disponibile bărbaților, femeilor și copiilor de pretutindeni…
Rânduielile din templu și legămintele pe care le faceți acolo sunt cheia pentru a vă întări viața, căsnicia și familia, precum și capacitatea de a rezista atacurilor dușmanului. Preaslăvirea dumneavoastră în templu și slujirea în beneficiul strămoșilor dumneavoastră vă vor binecuvânta cu mai multă revelație personală și pace sporită și vă vor întări în angajamentul dumneavoastră de a rămâne pe cărarea legămintelor”1.
Ce este cărarea legămintelor? Este singura cărare care duce la împărăția celestială a lui Dumnezeu. Noi pornim pe cărare la poarta botezului și, apoi, „[înaintăm] cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranței și o iubire de Dumnezeu și de toți oamenii [cele două mari porunci]… până la sfârșit”2. De-a lungul cărării legămintelor (care se întinde dincolo de viața muritoare), noi primim toate rânduielile și legămintele necesare salvării și exaltării.
Angajamentul nostru atotcuprinzător pe care ni l-am luat prin legământ este să facem voia lui Dumnezeu „și să fim supuși poruncilor Lui în toate lucrurile pe care El ni le va porunci”3. Urmarea principiilor și poruncilor Evangheliei lui Isus Hristos zi de zi reprezintă cel mai fericit și mai plin de satisfacții curs al vieții. Printre altele, pentru că persoana evită o mulțime de probleme și regrete. Permiteți-mi să folosesc o analogie cu sportul. În tenis, există ceva numit greșeli neforțate. Acestea sunt acțiuni precum trimiterea unei mingi bune în fileu sau dubla greșeală la serviciu. Greșelile neforțate sunt considerate a fi rezultatul unei gafe a jucătorului, nefiind provocate de îndemânarea adversarului.
Prea adesea, problemele sau provocările noastre sunt auto-provocate, rezultatul alegerilor neînțelepte sau, am putea spune, rezultatul „greșelilor neforțate”. Când urmăm cu sârguință cărarea legămintelor, evităm în mod firesc multe „greșeli neforțate”. Ne ferim de diferitele forme de dependență. Nu cădem în șanțul conduitei lipsite de onestitate. Sărim peste abisul imoralității și infidelității. Ocolim oamenii și lucrurile care, chiar dacă sunt îndrăgiți sau îndrăgite, ne vor pune în pericol bunăstarea fizică și spirituală. Evităm alegerile care fac rău altora sau îi dezavantajează și dobândim, în schimb, obiceiul autodisciplinei și al slujirii.4
Se afirmă că vârstnicul J. Golden Kimball a spus: „Poate că nu am pășit [mereu] pe cărarea strâmtă și îngustă, dar [încerc] să mă intersectez cu ea cât de des [pot]”5. Într-un moment mai serios, sunt sigur că fratele Kimball ar fi de acord că cea mai mare speranță a noastră, pentru a evita nefericirea evitabilă, pe de o parte, și a face față cu succes suferințelor inevitabile ale vieții, pe de alta, este să rămânem pe cărarea legămintelor, nu doar să ne intersectăm cu ea.
Unii ar putea spune: „Eu pot să fac alegeri bune cu sau fără botez; nu am nevoie de legăminte pentru a fi o persoană onorabilă și de succes”. Într-adevăr, sunt mulți care, deși nu se află pe cărarea legămintelor, acționează într-un mod care oglindește alegerile și contribuțiile celor care sunt pe cărare. Ați putea spune că ei culeg binecuvântările faptului că pășesc pe o cărare „asemănătoare cu cea a legămintelor”. Prin ce este diferită, atunci, de cărarea legămintelor?
În realitate, diferența este unică și etern semnificativă. Ea cuprinde natura supunerii noastre, natura angajamentului lui Dumnezeu față de noi, ajutorul divin pe care îl primim, binecuvântările asociate adunării ca popor de legământ și, cel mai important, moștenirea noastră eternă.
Supunere prin angajament
În primul rând, este natura supunerii noastre față de Dumnezeu. Mai mult decât a avea, pur și simplu, intenții bune, noi ne luăm angajamentul, în mod solemn, să trăim potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Noi urmăm exemplul lui Isus Hristos, care, prin botezul Său, „le arată copiilor oamenilor că, în ce privește trupul, El se umilește în fața Tatălui și poartă mărturie înaintea Tatălui că El va fi supus Lui în ținerea poruncilor Lui”6.
Făcând legăminte, suntem hotărâți să facem mai mult decât doar să evităm greșelile sau să fim prudenți când luăm hotărâri. Ne simțim răspunzători față de Dumnezeu pentru alegerile noastre și viețile noastre. Luăm asupra noastră numele lui Hristos. Suntem concentrați asupra lui Hristos – fiind cutezători în mărturia despre Isus și în a ne forma caracterul lui Hristos.
Făcând legăminte, supunerea față de principiile Evangheliei prinde rădăcini chiar în sufletul nostru. Cunosc un cuplu în care, în momentul căsătoriei lor, soția nu era activă în Biserică și soțul nu fusese niciodată membru al Bisericii. Îi voi numi Mary și John, nu sunt numele lor reale. Când copiii au început să apară în peisaj, Mary a simțit intens nevoia de a-i crește, așa cum spun scripturile, „în mustrarea și învățătura Domnului”7. John o susținea. Mary a făcut sacrificii considerabile pentru a fi acasă și a preda Evanghelia cu consecvență. Ea s-a asigurat că familia profita din plin de preaslăvirea și activitatea în Biserică. Mary și John au devenit părinți exemplari și copiii lor (toți băieți plini de energie) au crescut în credință și devotament față de principiile și standardele Evangheliei.
Părinții lui John, bunicii băieților, au fost încântați de viața morală și realizările nepoților dar, datorită unei opoziții față de Biserică, ei doreau să atribuie acest succes exclusiv îndemânărilor de părinți ale lui John și Mary. Deși nu era membru al Bisericii, John nu a lăsat necorectată această opinie. El a insistat că ei erau martori ai roadelor învățăturilor Evangheliei – a ceea ce fiii săi trăiau la biserică, precum și a ceea ce se întâmpla acasă.
John însuși era influențat de Spirit, de dragostea și exemplul soției lui și de îndemnurile fiilor săi. După un timp, el a fost botezat spre marea bucurie a membrilor episcopiei și prietenilor.
Deși viața lor nu a fost fără încercări pentru ei și fiii lor, Mary și John afirmă din toată inima că legământul Evangheliei este cel care se află la rădăcina binecuvântărilor lor, individuale și ca familie. Ei văd cuvintele pe care Domnul le-a adresat lui Ieremia împlinite atât în viața copiilor lor, cât și în a lor: „Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”8.
Legați de Dumnezeu
Un al doilea aspect unic al cărării legămintelor este relația noastră cu Dumnezeirea. Legămintele pe care Dumnezeu le oferă copiilor Săi fac mai mult decât să ne îndrume. Ele ne leagă de El și, legați de El, noi putem birui toate lucrurile.9
Am citit, odată, un articol al unui reporter puțin informat, care a explicat că noi înfăptuim botezuri pentru morți scufundând role de microfilm în apă. Apoi, toți cei ale căror nume apar pe microfilm sunt considerați botezați. Această abordare ar fi eficientă, extrem de eficientă, dar ignoră valoarea infinită a fiecărui suflet și importanța vitală a legământului personal cu Dumnezeu.
„[Isus] a spus… : Intrați prin poarta cea îngustă; căci îngustă este poarta și strâmtă este calea care duce la viață; și puțini vor fi aceia care o vor găsi.”10 Figurat vorbind, această poartă este atât de îngustă, încât permite intrarea doar a câte unuia, pe rând. Fiecare își ia un angajament individual în fața lui Dumnezeu și, în schimb, primește de la El un legământ personal, pe nume, pe care el sau ea se poate bizui fără rezerve în timp și eternitate. „Puterea divinității se manifestă”, în viețile noastre, prin rânduieli și legăminte.11
Ajutor divin
Aceasta ne conduce spre examinarea unei a treia binecuvântări speciale a cărării legămintelor. Dumnezeu asigură un dar aproape incomprehensibil pentru a-i ajuta pe cei care fac legăminte să fie cei care țin legăminte: darul Duhului Sfânt. Acest dar este dreptul la însoțirea permanentă, protecția și îndrumarea Spiritului Sfânt.12 Cunoscut și ca Mângâietorul, Spiritul Sfânt „umple cu nădejde și cu iubire perfectă”13. El „cunoaște toate lucrurile și mărturisește despre Tatăl și despre Fiul”14 ai căror martori noi ne angajăm să fim.15
Pe cărarea legămintelor, noi găsim, de asemenea, binecuvântările esențiale ale iertării și curățării de păcat. Acesta este ajutor care poate veni doar prin har divin, administrat de Duhul Sfânt. „Acum, aceasta este porunca”, spune Domnul. „Pocăiți-vă, voi cei de la marginile pământului, și veniți la Mine și fiți botezați în numele Meu pentru ca să puteți fi sfințiți prin primirea Duhului Sfânt, pentru ca să puteți să stați fără de pată în fața Mea în ziua din urmă”16.
Adunarea cu poporul de legământ
Cei care urmează cărarea legămintelor au parte de binecuvântări unice în diversele adunări desemnate de divinitate. Profețiile despre o adunare a triburilor demult risipite ale lui Israel pe pământurile moștenirii lor se găsesc în toate scripturile.17 Împlinirea acelor profeții și promisiuni este acum în curs prin adunarea poporului de legământ în Biserică, împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Președintele Nelson explică: „Când vorbim despre adunare, noi afirmăm, pur și simplu, acest adevăr fundamental: Fiecare dintre copiii Tatălui nostru Ceresc, de ambele părți ale vălului, merită să audă mesajul Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos”18.
Domnul le poruncește membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă: „Ridicați-vă și străluciți pentru ca lumina voastră să fie un steag pentru națiuni; … ca adunarea în ținutul Sionului și în țărușii săi să poată fi pentru apărare și pentru refugiu împotriva furtunii și împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul”19.
Are loc, de asemenea, o adunare săptămânală a poporului de legământ în casa de rugăciune în ziua Domnului, pentru ca noi „[să ne putem păstra mai neîntinați] de lume”20. Este o adunare pentru a lua din pâinea și apa împărtășaniei în amintirea ispășirii lui Isus Hristos și un timp ca „să [postim] și să [ne rugăm] și [să vorbim] unul cu altul despre bunăstarea sufletelor [noastre]”21. În adolescență, am fost singurul membru al Bisericii din clasa mea de la liceu. M-am bucurat de prezența a multor prieteni buni în școală, totuși, am constatat că mă bizuiam foarte mult pe această adunare de sabat din fiecare săptămână pentru a mă împrospăta și înnoi spiritual și chiar fizic. Ce puternic am resimțit, în timpul actualei pandemii, pierderea acestei adunări de legământ, desfășurate cu regularitate, și cu câtă nerăbdare așteptăm timpul în care putem fi din nou împreună ca înainte!
De asemenea, poporul de legământ se adună în templu, casa Domnului, pentru a obține rânduielile, binecuvântările și revelația disponibile numai aici. „Care a fost obiectivul adunării… poporului lui Dumnezeu în orice epocă a lumii?… Obiectivul principal a fost construirea, pentru Domnul, a unei case în care El să ne poată dezvălui nouă, oamenilor din poporul Lui, rânduielile casei Sale și gloriile împărăției Sale și să ne poată învăța calea salvării; pentru că există anumite rânduieli și principii care, când sunt propovăduite și puse în practică, trebuie înfăptuite într-un loc sau într-o casă construită în acest scop”22.
Moștenim promisiunile legământului
În final, doar prin urmarea cărării legămintelor moștenim binecuvântările lui Avraam, Isaac și Iacov, binecuvântările supreme ale salvării și exaltării pe care numai Dumnezeu le poate oferi.23
Referirile scripturale la poporul de legământ înseamnă, deseori, literalmente urmașii lui Avraam sau „casa lui Israel”. Dar poporul de legământ îi include pe toți cei care primesc Evanghelia lui Isus Hristos.24 Pavel a explicat:
„Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos…
Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți «sămânța» lui Avraam, moștenitori prin făgăduință”25.
Cei care sunt fideli legămintelor lor „vor veni înainte la învierea drepților”26. Ei sunt „făcuți desăvârșiți prin Isus, Mijlocitorul noului legământ… Aceștia sunt aceia ale căror trupuri sunt celestiale, a căror slavă este aceea a soarelui, chiar slava lui Dumnezeu, cea mai înaltă dintre toate”27. „De aceea, toate lucrurile sunt ale lor, fie viața, fie moartea, fie lucruri prezente, fie lucruri care vor veni, toate sunt ale lor și ei sunt ai lui Hristos, și Hristos este al lui Dumnezeu.”28
Fie ca noi să dăm ascultare chemării profetului de a rămâne pe cărarea legămintelor! Nefi ne-a văzut pe noi și zilele noastre și a consemnat: „Eu, Nefi, am văzut puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinților Bisericii Mielului, precum și asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul, care erau împrăștiați pe toată fața pământului; iar ei erau înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”29.
Alături de Nefi, „sufletul meu se desfată în legămintele Domnului”30 În această duminică de Paște, depun mărturie despre Isus Hristos, a Cărui înviere este speranța noastră și asigurarea incontestabilă a toate câte au fost promise de-a lungul cărării legămintelor și la sfârșitul ei. În numele lui Isus Hristos, amin.