2021
Amy A. Wright
mai 2021


Amy A. Wright

a doua consilieră în Președinția generală a Societății Primare

Cu cinci ani în urmă, sora Amy A. Wright a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul IV. Singurul mod prin care familia sa a reușit să treacă cu bine de tratamentele agresive, a spus dânsa, a fost concentrându-se asupra Salvatorului Isus Hristos.

„Când m-am concentrat doar asupra mea, lumea a devenit un loc foarte întunecat”, își aducea dânsa aminte. „Dar, când am început să mă concentrez asupra altora, când mă străduiam să le slujesc altora și să merg pe cărarea pe care a mers Hristos, au apărut lumina și bucuria, chiar și în mijlocul celor mai mari dureri și suferințe.”

Sora Wright a descris lupta sa cu cancerul ca pe o „experiență de șlefuire și rafinare” – una care a fost „croită în mod unic” pentru a o ajuta să ajungă să-L cunoască pe Salvator într-un mod profund personal. A învățat-o, de asemenea, că primim tărie suplimentară când căutăm să învățăm și să înțelegem diversele încercări ale altora.

„Cu toții slujim în diferite părți ale viei Domnului în diferite momente ale vieții noastre. Dar este aceeași vie și același Stăpân”, a spus dânsa.

„Și speranța noastră este aceeași, și anume: viața eternă și exaltarea. Aceasta este ceea ce dorim pentru toți acești copii mici prețioși, ca Salvatorul să facă parte din călătoria lor și ca ei să se întoarcă acasă la El.”

Amy Eileen Anderson Wright s-a născut în data de 6 ianuarie 1972, în orașul Salt Lake, Utah, S.U.A., avându-i ca părinți pe Robert și Joy Anderson. S-a căsătorit cu James McConkie Wright în anul 1994, în Templul Salt Lake. Dânșii au trei copii.

În anul 1998, sora Wright a obținut o diplomă de licență în domeniile dezvoltării umane și studiilor familiale de la Universitatea Utah. A lucrat dând meditații pentru îmbunătățirea abilităților de citire, ca director de birou și a fost voluntară în Asociația părinților și profesorilor. Recent a ajutat un cabinet somatologic cu partea de marketing și publicitate.

Sora Wright a slujit în Consiliul Consultativ General al Tinerelor Fete începând din anul 2018. Printre chemările ei anterioare se numără: președintă a Societății Primare la nivel de țăruș și la nivel de episcopie, consilieră în președinția Societății Primare la nivel de episcopie, învățătoare la clasa de Doctrină a Evangheliei și conducătoare a cercetașilor lupișori.