2021
Ei nu pot birui, noi nu putem cădea
mai 2021


9:4

Ei nu pot birui, noi nu putem cădea

Dacă ne clădim temelia pe Isus Hristos, nu putem cădea!

Dragul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, a spus în cadrul ultimei noastre conferințe generale: „În aceste vremuri periculoase despre care apostolul Pavel a profețit, Satana nici nu mai încearcă să-și ascundă atacurile asupra planului lui Dumnezeu. Răul încurajat abundă. De aceea, singura modalitate de a supraviețui spiritual este să fim hotărâți să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră, să învățăm să ascultăm glasul Său și să ne folosim energia pentru a ajuta la adunarea lui Israel”1.

În timp ce ne gândim la invitația profetului de a învăța să ascultăm glasul lui Dumnezeu, inimile noastre sunt hotărâte sau împietrite? Haideți să ne amintim sfatul care ni se dă în Iacov 6:6: „Da, astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile; căci de ce să muriți?”. Haideți să fim hotărâți să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră.

Cum putem să-L lăsăm pe Dumnezeu și nu pe dușman să aibă întâietate în viața noastră? În Doctrină și legăminte 6:34, citim: „De aceea, nu te teme turmă mică; faceți bine; lăsați pământul și iadul să se unească împotriva voastră, pentru că, dacă voi sunteți zidiți pe piatra Mea, ei nu pot birui”. Este o promisiune importantă. Deși pământul și iadul se pot uni împotriva noastră, ei nu pot să biruie dacă noi alegem să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă întâietate în viața noastră clădindu-ne viața pe stânca Lui.

Vorbindu-le ucenicilor Săi, Isus Hristos a propovăduit despre un om înțelept și un om nechibzuit, cuvinte consemnate în Matei, capitolul 7, în Noul Testament. Mulți dintre dumneavoastră ați auzit cântecul de la Societatea Primară, intitulat „Omul înțelept și omul nechibzuit”2. Dacă v-ați făcut timp să comparați cele patru versuri ale cântecului, ați constatat că versurile 1 și 2 sunt foarte asemănătoare cu versurile 3 și 4. Și omul înțelept, și omul nechibzuit își construiau o casă. Ei doreau să asigure familiei lor o casă sigură și confortabilă. Ei doreau să trăiască fericiți împreună pentru totdeauna ca familie, așa cum dorim dumneavoastră și cu mine. Condițiile din jurul lor erau aceleași – „A căzut ploaia, șuvoaie au venit”. Cântăm acest vers de șase ori în acel cântec. Singura diferență este că omul înțelept și-a zidit casa pe stâncă și casa nu s-a prăbușit, în timp ce omul nechibzuit și-a zidit casa pe nisip și casa lui a fost luată de ape. Prin urmare, contează, cu adevărat, unde este temelia noastră spirituală și acest lucru are un efect decisiv asupra rezultatului final și etern.

Sper și mă rog că noi, toți, vom găsi și vom sta pe temelia sigură în timp ce ne vom clădi viața viitoare. În Helaman 5:12, ni se amintește: „Și acum, fiii mei, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiți voi temelia voastră ca, atunci când diavolul își va trimite vânturile lui puternice, da, săgețile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre și furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii și al suferinței fără de sfârșit, datorită stâncii pe care voi sunteți zidiți, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”.

Aceasta este promisiunea de la Dumnezeu! Dacă ne clădim temelia pe Isus Hristos, nu putem să cădem! Dacă îndurăm credincioși până la sfârșit, Dumnezeu ne va ajuta să ne clădim viața pe stânca Sa „și porțile iadului nu [ne] vor birui” (Doctrină și legăminte 10:69). Este posibil să nu putem schimba toate lucrurile care vin, dar putem alege cum să ne pregătim pentru ceea ce vine.

Unii dintre noi putem gândi: „Evanghelia este bună, deci trebuie s-o punem în practică în viața noastră, poate o dată pe săptămână”. Simplul fapt de a merge la biserică o dată pe săptămână nu este de ajuns pentru a clădi pe stâncă. Întreaga noastră viață trebuie să fie plină de Evanghelia lui Isus Hristos. Evanghelia nu este o parte a vieții noastre, ci viața noastră face parte, de fapt, din Evanghelia lui Isus Hristos. Gândiți-vă la aceasta. Nu este acest lucru adevărat? Viața noastră muritoare este doar o parte din întregul plan al salvării și exaltării.

Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc. El ne iubește pe toți. El ne cunoaște potențialul mult mai bine decât ni-l cunoaștem noi înșine. El cunoaște nu doar detaliile vieții noastre. Dumnezeu cunoaște detaliile detaliilor vieții noastre.

Vă rog să urmați sfatul înțelept al profetului din zilele noastre, al președintelui Nelson. După cum este consemnat în Doctrină și legăminte 21:5-6:

„Deoarece, cuvântul lui îl veți primi, ca și cum ar fi din propria Mea gură, în toată răbdarea și credința.

Pentru că, făcând aceste lucruri, porțile iadului nu vă vor birui; da, și Domnul Dumnezeu va dispersa puterile întunericului din fața voastră și va clătina cerurile pentru binele vostru și pentru slava numelui Său”.

Din acest motiv, ei nu pot birui și noi nu putem cădea!

Vă depun mărturie că Hristos va veni din nou, a doua oară, așa cum a făcut-o prima dată, dar, de această dată, cu mare slavă și măreție. Sper și mă rog să fiu pregătit să-L primesc, fie că va fi de această parte a vălului, fie că va fi de cealaltă parte. În timp ce sărbătorim în această perioadă minunată a Paștelui, sper că, prin ispășirea lui Isus Hristos și prin puterea învierii Sale (vedeți Moroni 7:41), voi putea merge să-L întâlnesc pe Creatorul meu și să spun: „Mulțumesc”. În numele lui Isus Hristos, amin.