Revistele împlinesc nevoi mondiale
Recent configurate sub forma a trei publicații mondiale, începând din luna ianuarie a anului 2021, revistele Bisericii oferă mesaje din partea conducătorilor Bisericii, care sunt „relevante și actuale”, potrivit vârstnicului Quentin L. Cook, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Noile reviste pentru copii, tineri și adulți „au putere spirituală și doctrinară”, a spus dânsul. Subiectele sprijină programa Vino și urmează-Mă și alte aspecte importante.
„Revistele Bisericii constituie o resursă valoroasă pentru învățarea Evangheliei lui Isus Hristos și crearea unui sentiment de apartenență la Biserica Sa” a scris Prima Președinție într-o scrisoare prin care a anunțat noile reviste. „Dorința noastră este ca membrii de pretutindeni să se aboneze și să se bucure în inimile și căminele lor de influența exercitată de aceste reviste în susținerea credinței”.
Liahona, pentru adulți, Pentru întărirea tineretului, pentru adolescenți, și Prietenul, pentru copii, acum fac posibil:
-
ca familii din aproximativ 150 de țări să aibă ocazia să se aboneze la reviste destinate, în mod specific, copiilor și tinerilor;
-
ca revistele să fie mai des disponibile în unele zone și limbi;
-
ca membri să primească mesaje unificatoare asemănătoare prin revistele mondiale;
-
ca articolele din reviste să fie din ce în ce mai disponibile, atât în format digital, cât și în format tipărit.
Conducătorii locali sunt încurajați să le ofere noilor convertiți un abonament de un an la revista potrivită vârstei lor și să le ofere abonamente la Prietenul sau Pentru întărirea tineretului copiilor și tinerilor care frecventează adunările Bisericii fără părinții lor.1