Seminare și institute
Lecţia 25 Isus Hristos se va întoarce într-o zi


Lecţia 25

Isus Hristos se va întoarce într-o zi

Introducere

Prorocii au profeţit de-a lungul generaţiilor că Isus Hristos se va întoarce din nou pe pământ. Isaia a consemnat: „Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea” (Isaia 40:5). Aceste profeţii i-au ajutat pe ucenicii lui Isus Hristos să se pregătească pe ei şi pe alţii pentru acest eveniment unic şi să aibă speranţă, ştiind faptul că Tatăl Ceresc cunoaşte viitorul şi pregăteşte lumea pentru întoarcerea glorioasă a Fiului Său.

Lecturi suplimentare

  • Dallin H. Oaks, „Pregătirea pentru a Doua Venire”, Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 7-10.

Sugestii pentru predare

Salvatorul va veni cu putere şi slavă.

Adresaţi cursanţilor următoarele întrebări şi faceţi un rezumat al răspunsurilor lor pe tablă:

  • La ce vă gândiţi când cineva menţionează a Doua Venire?

  • Cum credeţi că va fi a Doua Venire?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 29:11. Apoi, adresaţi membrilor clasei întrebarea:

  • Ce învăţaţi din acest fragment despre a Doua Venire? (În timp ce cursanţii răspund, subliniaţi următorul adevăr: Atunci când Salvatorul va veni din nou, o va face cu putere şi slavă, cu toate oştirile cerului. Scrieţi acest adevăr pe tablă.)

handout iconExplicaţi cursanţilor faptul că există multe aspecte ale celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos care pot fi studiate în scripturi, aşa cum sunt semnele care vor preceda venirea Sa şi distrugerea celor răi la timpul venirii Sale. În cadrul acestei lecţii ne vom concentra în mod special asupra Salvatorului, a venirii Sale cu putere şi glorie şi asupra modului în care ne putem pregăti pentru acest eveniment măreţ. Oferiţi fiecărui cursant un exemplar al tabelului „Profeţii despre a Doua Venire”. Invitaţi cursanţii să lucreze în echipe de câte doi şi desemnaţi fiecărei echipe să studieze două sau trei rânduri de fragmente din scripturi (asiguraţi-vă că fiecare rând din tabel este desemnat). Rugaţi fiecare echipă să completeze în tabel ceea ce fragmentele care le-au fost desemnate ne învaţă despre a Doua Venire a lui Isus Hristos. După ce le-aţi acordat suficient timp, rugaţi-i să vă spună ce au descoperit.

foaie de prezentare, A Doua Venire a lui Isus Hristos

A Doua Venire a lui Isus Hristos

Profeţii despre a Doua Venire

Ce învăţăm despre a Doua Venire

Doctrină şi legăminte 49:6-7, Joseph Smith – Matei 1:40

Isaia 40:5, Matei 16:27

Isaia 52:10, Doctrină şi legăminte 133:3

Zaharia 13:6, 14:4, Doctrină şi legăminte 45:48, 51-53

Isaia 63:2, Apocalipsa 19:11-13, Doctrină şi legăminte 133:46-48

Faptele apostolilor 1:9-11, 1 Tesaloniceni 4:16

1 Tesaloniceni 4:17, Doctrină şi legăminte 88:96-98

Apocalipsa 16-20, Doctrină şi legăminte 133:21-24

Doctrină şi legăminte 5:19, 101:24-25, 133:41

2 Petru 3:10, Joseph Smith – Matei 1:46-48

Urmăriţi progresul adresând următoarea întrebare:

  • Potrivit celor studiate, în ce mod se vor manifesta puterea şi gloria lui Isus Hristos la a Doua Venire?

  • Care profeţii despre a Doua Venire v-au atras atenţia? De ce?

(Notă. Înainte de a merge mai departe, faceţi referire din nou la tabel şi întrebaţi cursanţii care este valoarea faptului de a studia în maniera aceasta – căutând conexiuni, modele şi teme.)

Doctrină şi legăminte 1:12, 34:5-6, 39:20, 88:81-86, 92, 133:4-5, 10

Profeţii ne pregătesc pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos

Expuneţi următoarea declaraţie a vârstnicului Sterling W. Sill (1903-1994), din Cei Şaptezeci, şi invitaţi un cursant să o citească cu glas tare:

Vârstnicul Sterling W. Sill

„A Doua Venire a lui Hristos este menţionată de 1500 de ori în Vechiul Testament şi de 300 de ori în Noul Testament. Dacă Dumnezeu a considerat acest subiect aşa de important, probabil că a dorit ca noi să facem ceva în această privinţă” (în Conference Report, apr. 1966, p. 19).

  • De ce credeţi că este important faptul că scripturile conţin aşa de multe profeţii despre a Doua Venire?

Expuneţi sau scrieţi pe tablă următoarele fragmente din scripturi. Invitaţi cursanţii să compare şi să confrunte aceste fragmente şi să caute două moduri diferite prin care trebuie să ne pregătim pentru a Doua Venire.

D&L 1:12, 88:92, 133:4-5, 10

D&L 34:5-6, 39:20, 88:81-84

După ce le-aţi acordat timp suficient, discutaţi unele dintre următoarele întrebări sau pe toate:

  • Cum aţi rezuma într-o afirmaţie adevărurile pe care le învăţăm din aceste fragmente? (Asiguraţi-vă că ei exprimă ceva asemănător cu umătoarea afirmaţie: Profeţiile despre a Doua Venire a lui Isus Hristos au fost primite şi consemnate în scripturi pentru a ne putea pregăti pe noi înşine şi pe alţii pentru acea zi.)

  • De ce este nevoie să îi pregătim pe alţii şi nu doar pe noi înşine pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos?

  • Care sunt unele dintre modurile prin care îi putem ajuta pe alţii să se pregătească pentru întoarcerea Domnului ?

  • Cum credeţi că faptul de a-i ajuta pe alţii să se pregătească pentru a Doua Venire vă va ajuta şi pe voi?

Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a vârstnicului Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Vârstnicul Dallin H. Oaks

„Deşi nu ne stă în putere să schimbăm faptul că va fi a Doua Venire şi nici nu putem şti când se va întâmpla, putem accelera propria pregătire şi putem încerca să influenţăm pregătirea celor din jurul nostru …

Cum ar fi dacă ziua venirii Sale ar fi mâine? Dacă am şti că mâine Îl vom întâlni pe Domnul – prin moartea noastră prematură sau prin venirea Sa neaşteptată – ce am face astăzi? Ce mărturisiri am face? Ce lucruri am înceta să facem? Ce socoteli am avea de încheiat? Pe cine am ierta? Ce mărturii am depune?

Dacă am putea face aceste lucruri atunci, de ce nu le-am face acum? De ce să nu căutăm pacea câtă vreme pacea poate fi obţinută? Dacă acele candele ale pregătirii noastre sunt pe cale să se golească, de ce să nu începem imediat să le umplem din nou?” („Pregătirea pentru a Doua Venire”, Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 8-9).

  • Ce poate să facă o persoană pentru a accelera pregătirea sa pentru cea de-a Doua Venire?

  • Ce pericol există atunci când amânăm pregătirea noastră?

Matei 25:1-13

Să ne pregătim pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos

Explicaţi cursanţilor faptul că, doar cu câteva zile înainte de moartea lui Isus Hristos, ucenicii Săi au pus întrebări legate de semnele care vor precede a Doua Sa Venire (vezi Matei 24:3, Joseph Smith – Matei 1:4). Răspunsul Salvatorului este consemnat în Matei 24-25. Invitaţi cursanţii să citească, pe rând, din Matei 25:1-13 şi rugaţi restul membrilor clasei să urmărească în scripturile lor. Apoi, discutaţi cu membrii clasei despre pilda celor zece fecioare, folosind unele sau toate întrebările şi citatele următoare:

  • Ce consideraţi a fi nesăbuit în legătură cu faptele acestor cinci fecioare? (Fecioarele nechibzuite nu făceau acele lucruri necesare pentru a se pregăti pentru venirea Salvatorului. Să ne străduim cu sârguinţă să ne pregătim pentru venirea Salvatorului, făcând acele lucruri care ştim că sunt drepte, care ne aduc mari binecuvântări, inclusiv faptul că vom fi pregătiţi pentru a ne alătura Salvatorului atunci când El va veni.)

  • Ce semnificaţie are expresia „ieşiţi-i în întâmpinare” (versetul 6)? De ce să nu aşteptăm cu răbdare pentru ca El să vină la noi? (Vezi, de asemenea, D&L 133:5, 10, 14, 19.)

  • De ce nu au putut fecioarele înţelepte să împartă uleiul lor cu cele nechibzuite?

  • Ce ne învaţă această pildă despre pregătirea de a-L întâmpina pe Salvator? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar trebuie să exprime un principiu similar următorului: Prin supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu, ne putem pregăti pentru cea de-a Doua Venire a lui Isus Hristos. Vezi, de asemenea, D&L 45:56-57.)

Completaţi discuţia cu următoarele afirmaţii ale vârstnicilor Dallin H. Oaks şi David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

Vârstnicul Dallin H. Oaks

„Despre această pildă, Domnul a spus: «Şi, în ziua aceea, când Eu voi veni în slava Mea, se va împlini pilda pe care am spus-o cu privire la cele zece fecioare» (D&L 45:56).

Aflată în capitolul 25 din Matei, această pildă pune în lumină diferenţele dintre cele cinci fecioare nechibzuite şi cele cinci fecioare înţelepte. Toate zece au fost invitate la nuntă, dar numai jumătate dintre ele erau pregătite cu ulei în lămpi atunci când a venit mirele. Cele cinci care erau pregătite au intrat la sărbătoarea de nuntă, iar uşa a fost închisă. Cele cinci care au tărăgănat pregătirile au ajuns târziu. Uşa a fost închisă, iar Domnul nu le-a lăsat să intre zicând: «Nu vă cunosc!» [Matei 25:12]. «Vegheaţi dar», a încheiat Salvatorul, «căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului” [Matei 25:13].

Mesajul acestei pilde este neliniştitor. Cele zece fecioare reprezentau în mod evident membrii Bisericii lui Hristos, pentru că ele au fost cu toate invitate la petrecerea de nuntă şi toate ştiau ce era necesar pentru a fi primite atunci când mirele urma să sosească. Dar numai jumătate dintre ele au fost pregătite când El a venit” (Dallin H. Oaks, „Pregătirea pentru a Doua Venire”, Ensign sau Liahona, mai 2004, p. 8).

Vârstnicul David A. Bednar

„Au fost cele cinci fecioare înţelepte egoiste şi nedoritoare să împartă sau exprimau ele corect faptul că untdelemnul convertirii nu poate fi împrumutat? Este posibil ca tăria spirituală care rezultă în urma supunerii constante faţă de porunci să fie dată unei alte persoane? Este posibil ca respectiva cunoaştere dobândită prin studiu sârguincios şi prin cugetare asupra scripturilor să-i fie dată unei persoane nevoiaşe din punct de vedere spiritual? Este posibil ca pacea pe care Evanghelia o oferă unui sfânt din zilele din urmă credincios să fie transferată unei persoane care trece prin adversităţi sau încercări grele? Răspunsul clar la fiecare dintre aceste întrebări este nu.

Aşa cum au subliniat în mod corect şi fecioarele înţelepte, fiecare dintre noi trebuie «[să ne cumpărăm]». Aceste femei inspirate nu descriau un schimb comercial; de fapt, ele accentuează responsabilitatea noastră individuală de a ne păstra aprinsă candela mărturiei şi de a ne procura o rezervă suficientă din untdelemnul convertirii. Acest untdelemn preţios este obţinut picătură cu picătură − «rând pe rând [şi] precept după precept» (2 Nefi 28:30), cu răbdare şi stăruinţă. Nu există scurtături; nu există pregătiri de ultim moment” (David A. Bednar, „Convertiţi la Domnul”, Ensign sau Liahona, nov. 2012, p. 109).

  • De ce ar trebui să ne grăbim în a ne pregăti pentru cea de-a Doua Venire a lui Hristos?

Scrieţi, pe tablă, următoarea afirmaţie incompletă şi rugaţi cursanţii să se gândească la modul în care ar completa-o şi, apoi, să scrie cum ar completa-o:

Pentru a accelera pregătirile mele pentru cea de-a Doua Venire a lui Hristos, eu voi .

Încurajaţi cursanţii să se gândească la moduri concrete prin care îi pot ajuta pe membrii familiei, prieteni sau pe alţii să înţeleagă importanţa faptului de a se pregăti pentru întoarcerea lui Isus Hristos. Încurajaţi cursanţii să-şi ia angajamentul în faţa Domnului că ei se vor supune acelor îndemnuri ale Spiritului pe care le vor primi.

Materiale de citit pentru cursanţi