Începeţi cu o rugăciune
Căutaţi răspunsuri? Aceşti adolescenţi din Ottawa, Canada, spun că rugăciunea este punctul de unde se începe.
Atunci când tânăra fată de 15 ani, Jenni, vorbeşte despre o rugăciune la care i s-a răspuns, ea începe cu o scuză. Îi pare rău să recunoască faptul că nu s-a mai rugat în mod regulat de aproape un an. Lucrurile din viaţa ei nu au decurs bine în ultima vreme – nu la şcoală, nu în relaţiile cu prietenii săi şi nici chiar în cadrul Bisericii.
Într-o seară, spune Jenni, a vrut să vadă un film. S-a aplecat pentru a vedea ce filme erau pe raftul cel mai de jos, când a zărit o fotografie a unchiului ei care decedase în mod tragic cu puţin timp în urmă. Dintr-o dată, povara tuturor lucrurilor care o îngrijorau aproape că au făcut-o să plângă. „În acel moment, am ştiut, pur şi simplu, că trebuia să mă rog”, spune Jenni. A îngenuncheat în locul unde se afla şi s-a rugat.
Jenni descrie modul în care şi-a primit răspunsul. „Imediat ce am terminat, am primit răspunsurile la întrebările mele. Am simţit, din nou, că totul era bine. Totul o să fie bine. Totul este bine cu unchiul meu. Mi-am dat seama că îmi place să merg la şcoală şi că îmi iubesc prietenii. Imediat ce am terminat rugăciunea, am ştiut că trebuie să merg la Biserică, deoarece am nevoie de ea. Am fost cu adevărat impresionată de sentimentele pe care le aveam şi m-am simţit atât de bine şi de liniştită! Ştiu că Tatăl meu Ceresc mă iubeşte şi mă va ajuta să trec prin încercările care vor apărea în calea mea”.
Pentru Jenni, această rugăciune a fost una pe care a vrut s-o rostească dar, dintr-un motiv sau altul, nu a putut-o face. Acum, chiar numai gândindu-se la ea, are acelaşi sentiment de pace şi aceeaşi asigurare că răspunsul ei a venit de la Domnul.
Jenni Holt este din Ottawa, frumoasa capitală a Canadei, construită pe malurile împădurite ale râului Ottawa. Ea şi prietenii săi din ţăruşul Ottawa, Ontario au vorbit cu reprezentanţi ai revistelor Bisericii despre cum le influenţează rugăciunea vieţile.
De unde vin răspunsurile?
Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-au discutat adolescenţii din Ottawa a fost felul în care primesc răspunsuri la rugăciunile lor. Susan Brook, prima dintre aceştia, a spus: „Dacă vrei un răspuns, trebuie să îl asculţi”.
Susan a spus că, uneori, răspunsurile vin citind scripturile. A oferit un exemplu bun: „Într-o zi, eram foarte obosită şi răutăcioasă cu toată lumea. Nu voiam să vorbesc cu nimeni. Îmi amintesc că citeam scripturile, nici nu mai ştiu exact ce anume, şi era scris: «Fii umil». Dintr-o dată, am înţeles. Acesta este răspunsul meu”. (Vezi D&L 112:10.)
Ariana Keith ascultă cu atenţie atunci când este la biserică. „Cred că multe dintre rugăciunile noastre îşi găsesc răspunsul prin vorbitorii din cadrul Bisericii”, a spus ea. „A fost o perioadă în care doream să-mi primesc binecuvântarea patriarhală. Apoi, cu o săptămână înainte de ziua în care eram programată să o primesc, patriarhul ţăruşului nostru a venit în episcopia noastră şi ne-a vorbit. Mă rugasem foarte mult ca acest lucru să se întâmple, iar faptul de a-l auzi era minunat”.
Mackenzie Loftus a spus că rugăciunile ei îşi primesc adesea răspuns prin membrii familiei sale. S-a rugat referitor la o decizie ce implica întreaga familie şi „imediat am simţit Spiritul, ştiind că decizia pe care urma să o luăm era dreaptă”.
Uneori, cineva care deţine răspunsul de care ai nevoie, te abordează. Atunci când Thomas Francis şi familia lui s-au mutat în Ottawa, el avea nevoie să-şi facă noi prieteni într-o şcoală nouă. S-a rugat să găsească prieteni buni. „Într-o zi”, a spus Thomas, „un coleg de clasă vine la mine şi îmi zice: «Vrei să vii şi să faci cunoştinţă cu prietenii mei?». De-atunci, am rămas prieteni. Acest lucru m-a ajutat mult”.
Dawson Lybbert a avut să ne spună un lucru important despre răspunsurile primite la rugăciuni. El a zis: „Uneori nu primeşti răspunsul la care te aştepţi, dar vei primi răspunsul de care ai nevoie”. El a spus că, uneori, nu poţi vedea acest lucru imediat, dar că îl vei vedea când vei privi în urmă.
Cineva cu care să poţi vorbi
Mai mulţi adolescenţi au vorbit despre cât este de frumos să poţi avea o familie care se roagă împreună. Lui Kyffin de Souza îi place în mod deosebit să ştie că familia ei se roagă împreună în fiecare seară. „Avem un fel de program prin care ştim al cui este rândul să spună o rugăciune. Simt Spiritul şi ştiu că, dacă sunt departe de casă, familia mea se roagă ca eu să fiu în siguranţă”.
Lui Bénédicte Bélizaire îi place să se roage în fiecare dimineaţă împreună cu părinţii ei. „Mă duc la ei în cameră şi ne rugăm”, a spus ea. „Am o mărturie că Duhul Sfânt este cu mine şi, dacă vreodată am nevoie de ajutorul Său, îl voi cere de la Tatăl Ceresc”.
Prietena sa, Ruth Decady, a spus: „Este foarte important ca, atunci când ne spunem rugăciunile, să ştim că Tatăl Ceresc ne ascultă. Este cineva, acolo, pentru tine”.
Lui Katie Cameron îi place felul în care o face să se simtă rugăciunea. „Atunci când vorbesc cu Domnul, mă simt de parcă cineva chiar vrea să vorbească cu mine. Ştiu că Lui pot să-I spun orice”.
Rugăciuni rostite pentru alţii
Tinerii băieţi – în special cei de vârsta la care pot fi preoţi, asemenea lui Ronan Filamont, Fred King, Dawson şi Davin Lybbert – au vorbit despre însemnătatea şi datoria sacră de a rosti rugăciunile de împărtăşanie pentru membrii episcopiilor şi ramurilor lor.
Dawson a spus: „Rostind rugăciunile de binecuvântare a împărtăşaniei, te gândeşti mai limpede la însemnătatea ei. Am această autoritate a preoţiei şi simt că nu îmi permit să abuzez de ea”.
Fred îşi aduce aminte de ziua în care a rostit prima rugăciune de binecuvântare a împărtăşaniei după ce a fost rânduit în calitate de preot: „A fost greu la început şi, pe când o rosteam, tot făceam greşeli. Odată, a trebuit să o iau de la început de mai multe ori. Dar Spiritul mi-a şoptit că nu avea importanţă de câte ori trebuia să încerc; în cele din urmă, tot aveam să o spun corect. Era un sentiment plăcut”.
Rugăciunea necesită pregătire
Mai mulţi adolescenţi au vorbit despre lucrurile importante pe care trebuie să le facă pentru a se pregăti să spună o rugăciune. Matt Larson are lipit pe unul dintre pereţii dormitorului său un verset, Doctrină şi legăminte 78:19: „Şi acela care primeşte toate lucrurile cu recunoştinţă va fi slăvit; şi lucrurile acestui pământ vor fi date lui în plus, chiar de o sută de ori, da, mai mult”. Îi aminteşte să fie recunoscător pentru lucrurile pe care Domnul i le-a oferit. El ştie că recunoştinţa trebuie să fie inclusă în rugăciunile sale.
Nick Moolenbeck a spus: „Rugăciunea nu are efect dacă doar cer fără a reflecta profund asupra ei, fără a mă concentra asupra ei şi fără a mă ruga cu intenţie adevărată”.
Puterea miraculoasă a rugăciunii
Sierra Lybbert are de spus o poveste minunată despre puterea rugăciunii. Când avea doi ani, un cal a călcat-o pe mână. Degetul ei mare a fost rupt şi câteva degete au avut rană deschisă. Părinţii ei au dus-o în grabă de la un spital la altul pentru a găsi un chirurg dornic să îşi asume un lucru ce părea imposibil de reparat. Ea a spus: „Un doctor le-a spus părinţilor mei că rugăciunile medicului chirurg nu aveau reputaţia de a primi răspuns. Mama mea i-a spus doctorului că acel chirurg nu era singurul care se ruga – ci erau mulţi care se rugau pentru el. Mama mea a sunat la templu pentru ca numele meu să fie inclus printre cele pentru care se rostea o rugăciune la altar”.
Acum, la 13 ani, Sierra are două mâini de care se poate folosi. Degetul mare s-a vindecat şi l-a ridicat pentru ca fetele din episcopia sa să vadă acest lucru. Ele nu auziseră vreodată povestea. Tot ce au putut vedea pe mâna Sierrei a fost o cicatrice subţire, aproape imperceptibilă, de jur împrejurul încheieturii degetului cel mare. Rezultatul a părut de-a dreptul miraculos.
Sierra a spus: „Sunt fericită să ştiu ce poate face rugăciunea pentru mine. Este un lucru minunat în viaţa mea”.
Toată lumea a părut să fie de acord cu Kale Loftus când a spus: „Rugăciunea este un obicei minunat pe care trebuie să îl dobândeşti”.
sus: Bridgitte Leger, Jenni Holt, Dawson Lybbert, Dayna Conway, Rebekah Wagoner şi Alexander Richer-Brule, alături de alţi tineri din ţăruşul Ottawa Ontario (stânga), ştiu că ajutorul de la Tatăl Ceresc este la o depărtare de numai o rugăciune.
deasupra, începând cu cel de sus: Fred King şi Ronan Filamont sunt de acord că rugăciunea de împărtăşanie este sfântă şi trebuie rostită cu pioşenie. Kyffin de Souza este recunoscătoare pentru rugăciunile rostite în familie.
Tinerii din Ottawa se roagă pentru alinare în timpul perioadelor dificile, pentru a primi ajutor la şcoală şi în relaţiile cu prietenii şi pentru binecuvântările pe care şi le doresc. Ei ştiu că Tatăl Ceresc răspunde rugăciunilor lor. „Uneori nu primeşti răspunsul la care te aştepţi”, spune Dawson Lybbert, „dar vei primi răspunsul de care ai nevoie”.
sus: Înainte să se roage, Matt Larson citeşte un verset lipit pe peretele camerei sale, iar Nick Moolenbeck spune că rugăciunea necesită efort.
sus, de la stânga la dreapta: Ruth Decady, Katya Gallant şi Bénédicte Bélizaire sunt de acord că este o idee minunată să-L rugăm pe Tatăl Ceresc să ne trimită Duhul Sfânt; jos: Lui Katie Cameron, Carolyn Albers şi Sierrei Lybbert le place sentimentul pe care îl au atunci când se roagă.
Să ascultăm, de Michael Jarvis Nelson
Fotografii de Janet Thomas