Merită să aştepţi
Când am intrat împreună cu tinerii din episcopia mea în Templul Buenos Aires, Argentina, pentru a efectua botezuri pentru cei morţi, am aşteptat câteva minute într-o cameră de recepţie. După aceea, lucrătorii din templu ne-au rugat să coborâm într-un hol unde erau câteva scaune şi să aşteptăm din nou.
Deoarece era sâmbătă, mulţi oameni veniseră la templu din toată Argentina. Am aşteptat acolo timp de două ore şi jumătate, stând în linişte. Unele gânduri nu tocmai plăcute au început să-mi treacă prin minte: „Cum pot ei să ne facă să aşteptăm atâta timp? Sunt obosită şi, se pare că ar fi fost mai bine dacă n-aş fi venit, pentru că aceasta este o pierdere de timp”.
M-am ridicat şi am început să merg pe hol. Îndată, unul dintre lucrători a venit şi a spus: „Tineri, vă rog nu vă pierdeţi răbdarea. Înţeleg că aşteptaţi de mult, dar ştiţi ceva? În lumea spiritelor, milioane de omeni au aşteptat acest moment de secole şi pot să vă asigur că ei sunt foarte nerăbdători să le vină rândul. Fraţii botează şi confirmă şi nu pot face mai mult de atât”.
Când a spus aceste cuvinte, m-am simţit jenată. Am realizat că am fost egoistă pentru că nu am vrut să acord câteva ore pentru oameni care aşteptaseră atât de mulţi ani şi care nu au avut ocazia, pe care am avut-o eu, să audă despre adevărata Biserică şi să fie botezaţi pe pământ.
Lucrătorul a venit din nou şi a început să cheme nume din episcopia noastră. O soră ne-a dat haine albe care s-au potrivit mai mult sau mai puţin. După ce ne-am îmbrăcat, ne-a strâns părul la spate şi l-a legat cu o panglică albă.
Apoi, în picioarele goale, ne-am îndreptat spre bazinul de botez. Covoarele erau atât de moi şi groase încât părea că nici nu atingeam pământul.
Când a venit rândul meu, eram tot atât de emoţionată, ca în ziua propriului meu botez. Dar lucrătorii erau foarte drăguţi şi au avut multă răbdare cu fiecare dintre noi încât am avut parte de un sentiment incredibil.
Când am ieşit afară din bazin, o soră mă aştepta cu un prosop alb şi mare, având un zâmbet extraordinar de mare. Mi-am schimbat hainele şi ne-am dus într-o cameră unde am fost confirmată. Aceeaşi soră care mi-a dat prosopul a mers cu mine şi mi-a mulţumit că am fost dornică să fac munca Domnului.
Când am părăsit templul, am realizat că a fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea. Templul este un loc sfânt şi Spiritul Domnului este acolo, îndrumând marea Sa lucrare. Merită orice aşteptare.
Ilustraţie de John Zamudio