Să ne prindem de rădăcini puternice

Melsida Hakobyan, Armenia

Când eram la şcoală, în Rusia, am citit o poveste înspăimântătoare despre doi băieţi care s-au întâlnit în pădure cu un urs. Mulţi ani mai târziu, după ce devenisem profesoară, câţiva prieteni m-au rugat să mă alătur lor într-o excursie la cules de ciuperci. Pădurea încă îmi dădea fiori, dar am fost de acord să merg cu ei.

Când am intrat în pădure, am luat un băţ pentru a mă putea apăra în cazul în care aş da de un urs. La scurt timp, prietenii mei au găsit ciupercile maro pe care le căutau. Eu, pe de altă parte, căutam ciuperci cu pălării de culoare roşu aprins, aşa că am început să mă îndrept spre o altă direcţie. Până să îmi dau seama, am rămas singură.

În timp ce căutam, am alunecat şi am căzut. Coşul meu cu ciuperci a zburat în aer, dar eu m-am ţinut bine de băţul meu. Când am încercat să mă ridic, am observat că solul era noroios şi lipicios. Spre spaima mea, mi-am dat seama că mă împotmolisem într-o mlaştină! Cizmele mele de cauciuc s-au umplut repede cu apă şi am început să mă scufund. Am încercat să îmi mişc picioarele dar, în loc să mă eliberez, eram trasă mai adânc în jos. Atunci când noroiul mi-a ajuns până la brâu, m-a apucat o frică grozavă.

I-am strigat pe prietenii mei, dar singurul răspuns pe care l-am auzit a fost cel al zumzăitului libelulelor şi al orăcăitului broaştelor. Când am început să plâng, dintr-o dată, mi-am adus aminte de bunica mea. De fiecare dată când era într-o situaţie delicată, ea se ruga. Ea mă invita deseori să mă rog, dar eu refuzam mereu, răspunzând: „Nu există Dumnezeu”.

Dar în mlaştina care urma să-mi fie în curând mormânt, nu mai era nimic de făcut decât să mă rog şi să-I cer lui Dumnezeu ajutorul. „Dacă exişti, ajută-mă, te rog!”, am strigat.

Aproape imediat, am auzit o voce blândă, spunându-mi: „Crede şi nu te teme. Prinde-te de rădăcina puternică a copacului”.

Uitându-mă în preajmă, am văzut în spatele meu o rădăcină mare de copac. Folosindu-mă de băţul meu, m-am putut prinde de ea. Atunci, ceva mi-a dat puterea de a mă trage înapoi din mlaştină.

Acoperită cu noroi, am căzut la pământ şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că mi-a răspuns la rugăciune. Ştiam acum că El există. Simţisem prezenţa Lui şi Îi auzisem vocea, iar El îmi dăduse puterea de a mă elibera.

La scurt timp după aceea, când misionarii cu timp deplin mi-au spus că profetul Joseph Smith a primit un răspuns la rugăciunea sa în pădurea sfântă, i-am crezut. La urma urmei, Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune într-o pădure. M-am prins de puternicele rădăcini ale Evangheliei, am fost botezată la scurt timp după aceea şi, astăzi, slujesc în ramura Gyumri din Armenia.

Ştiu că Tatăl Ceresc îi iubeşte pe toţi copiii Săi şi sunt recunoscătoare că sunt membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru multele binecuvântări pe care le-am primit de la Tatăl Ceresc, în special pentru răspunsul Său la rugăciunea unei atee acum mulţi ani, într-o pădure.

Atunci când noroiul mi-a ajuns până la brâu, m-a apucat o frică grozavă. I-am strigat pe prietenii mei, dar singurul răspuns pe care l-am auzit a fost cel al zumzăitului libelulelor şi al orăcăitului broaştelor.