Suntem aici să vedem templul

Rees Bandley, Utah, SUA

Într-o zi de toamnă, în timpul turei mele în calitate de lucrător în templul din Salt Lake, au sosit un tânăr băiat împreună cu prietenii lui, cu toţii îmbrăcaţi necorespunzător pentru a preaslăvi în templu.

„Suntem aici să vedem templul”, a spus tânărul băiat.

„Aveţi recomandare?”, am întrebat eu.

Tânărul s-a gândit pentru un moment. Apoi, a spus: „Da. Mama mea are în Minnesota o prietenă mormonă. Ea ne-a recomandat să venim să vedem templul”.

Am fost îndemnat de Spirit să-i iau pe tinerii băieţi de-o parte şi să vorbesc cu ei. Numele tânărului era Lars. I-am explicat că nu numai că poate veni la templu, ci şi că Tatăl Ceresc a vrut ca el să vină. I-am spus lui Lars că, în primul rând, el trebuia să se pregătească şi i-am explicat cum.

În acea perioadă, eram activ în Biserică doar de ceva vreme. Slujisem într-o misiune dar, mai târziu, am părăsit Biserica, după ce mă implicasem în industria showbiz-ului şi în consumul de droguri şi alcool. Am crezut că familia mea va fi impresionată de cariera şi bogaţia mea, dar mamei mele nu i-a păsat de niciunul dintre aceste lucruri. Dimpotrivă, ea includea numele meu printre cele pentru care se rostea o rugăciune la altar în templu, fapt care mă înfuria.

De asemenea, femeia cu care mă căsătorisem părăsise Biserica. În perioada în care fetiţa noastră de opt ani, Tori, a început să ne adreseze întrebări despre Isus Hristos, noi ajunseserăm la cel mai decăzut nivel spiritual. În pofida slujirii mele ca misionar, nu îmi puteam aminti nimic despre Salvator.

„Sunt oameni pregătiţi care te pot învăţa despre Isus”, i-am spus lui Tori. „De ce nu vorbeşti cu ei?”.

Câteva zile mai târziu, două surori misionare au bătut la uşa mea. Tori le-a invitat înăuntru şi a început să asculte lecţiile misionare. Trăgând cu urechea dint-o altă cameră, le-am auzit pe surori predâd doctrine al căror adevăr l-am recunoscut.

„Ai vrea să fii botezată?”, a întrebat-o pe Tori o soră misonară după cea de-a treia discuţie.

„Da”, a răspuns ea.

„Ai vrea să te boteze tatăl tău?”.

Nu fusesem la Biserică de 20 de ani, dar am ştiut că viaţa mea era pe cale să se schimbe. Am fost prezent la ultimele câteva discuţii, am început să frecventăm adunările din cadrul Bisericii, iar soţia mea şi cu mine ne-am întâlnit cu episcopul. Pe măsură ce m-am pocăit, am decis că trebuie să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a compensa anii ce-i pierdusem. Mi-am ales o altă carieră, m-am străduit să îndeplinesc cu credinţă şi sârguinţă chemările mele din Biserică, am fost pecetluit cu soţia şi fiica mea şi am devenit lucrător în templu. Iată de ce ştiam că un grup de tineri curioşi ar putea deveni demni de a intra în templu.

Primăvara ce a urmat, Lars mi-a scris o scrisoare, mulţumindu-mi pentru că i-am explicat adevăratul înţeles al unei recomandări pentru templu. „Chiar am învăţat mai mult despre o recomandare pentru templu”, a scris el. „De fapt, am fost botezat şi am primit o recomandare proprie în luna ianuarie a acestui an!”. Ochii mi s-au umplut de lacrimi atunci când am privit fotografia pe care o pusese în plic, cu el în haine albe de botez şi cu misionarii care îi predaseră lecţiile misionare.

Călătoria mea înapoi la templu a fost remarcabilă, iar călătoria spirituală a lui Lars a fost pentru mine o binecuvântare care mi-a reamintit de felul în care, cu toţii, putem influenţa în bine vieţile altora.