2009
Credem că familia este rânduită de Dumnezeu
Octombrie 2009


Timpul petrecut împreună

Credem că familia este rânduită de Dumnezeu

„Familia [este] esenţială pentru planul Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Săi” („Familia: o declaraţie oficială către lume”).

Amalichia a fost un om ticălos. Le-a promis multe lucruri nefiţilor dacă aceştia l-ar alege pe el rege. Mulţi oameni l-au crezut şi s-au îndepărtat de la calea cea dreaptă.

Moroni era căpitanul armatelor nefite. El era un om drept şi credea în Isus Hristos. Atunci când Moroni a auzit că mulţi oameni erau conduşi de Amalichia, el s-a mâniat pe acesta. Ştia că oamenii erau în pericol să-şi piardă libertatea.

Moroni şi-a sfâşiat o parte din veşmântul său şi a scris pe el: „În memoria Dumnezeului nostru, a religiei şi libertăţii noastre şi a păcii noastre, a nevestelor noastre şi a copiilor noştri” (Alma 46:12). A prins bucata de ţesătură de capătul unui par şi a numit-o drapelul libertăţii. Apoi, s-a rugat pentru oameni şi a mers prin popor, fluturând în aer drapelul libertăţii şi chemându-i pe nefiţi să i se alăture în apărarea libertăţii lor. (Vezi Alma 46:1-21.)

Trăiţi într-o perioadă de timp în care există oameni asemenea lui Amalichia care vor să ne ademenească să nu urmăm planul Tatălui Ceresc. Una dintre cele mai importante părţi ale acestui plan este familia.

Tatăl Ceresc vrea ca membrii Bisericii să înţeleagă planul Său pentru familii. Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au scris: „Familia: o declaraţie oficială către lume”, pentru a afirma lucrurile pe care noi le credem referitor la familii. Asemenea drapelului libertăţii, declaraţia ne poate încuraja să ne amintim şi să explicăm lucrurile pe care le credem.

Activitate

Decupaţi pagina P4 şi lipiţi-o pe o hârtie cartonată. Agăţaţi declaraţia într-un loc unde familia dumneavoastră o poate vedea şi îşi poate aminti de importanţa de a vă întări reciproc.

Idei pentru timpul petrecut împreună

  1. „Familia: o declaraţie oficială către lume” este o revelaţie din zilele noastre. Rugaţi-i pe copii să asculte cu atenţie pentru a auzi de câte ori se menţionează verbul „a revela”, în timp ce rostesc în cor al nouălea articol de credinţă. Învăţaţi-i că Dumnezeu continuă să reveleze voinţa Sa copiilor Săi. Acest fel de comunicare din partea lui Dumnezeu se numeşte revelaţie. Daţi fiecărui copil o copie a declaraţiei: „Familia: o declaraţie oficială către lume” şi explicaţi faptul că aceasta este o revelaţie dată în zilele noastre prin slujitorii aleşi ai lui Dumnezeu. Înmânaţi fiecărei clase în scris propoziţii sau fraze din declaraţia oficială cu câteva cuvinte lipsă. Rugaţi-i să lucreze împreună şi să completeze spaţiile libere cu cuvintele corecte. De exemplu: „ fiind pentru Creatorului cu privire la destinul etern al copiilor Lui”. Invitaţi fiecare clasă să se ridice şi să recite în întregime propoziţia sau fraza lor. Cântaţi prima strofă din „Dumnezeu ne-a dat o familie” (Liahona, octombrie 2008, P12–P13). Subliniaţi faptul că declaraţia oficială despre familie este revelaţie primită de la Dumnezeu şi că trebuie să înţelegem şi să punem în practică învăţăturile ei. Adunaţi copiile declaraţiei oficiale; le veţi folosi din nou în a treia săptămână.

  2. „Familia: o declaraţie oficială către lume” ne învaţă importanţa căsătoriei. Cu aprobarea episcopului sau a preşedintelui de ramură, invitaţi câţiva membri din cadrul episcopiei sau al ramurii să participe la o discuţie la masa rotundă despre importanţa căsătoriei (vezi „Discuţii la masa rotundă”, Predarea, nu este chemare mai mare [2007], p. 175–176). Puneţi-le la dispoziţie, din timp, întrebările pe care le veţi adresa. Exemple: În ce fel v-a binecuvântat Tatăl Ceresc pe dumneavoastră şi pe soţul/soţia dumneavoastră? Aţi putea împărtăşi o întâmplare cu privire la o învăţătură a Evangheliei care v-a ajutat să fiţi un soţ mai bun sau o soţie mai bună? Ce pot face copiii acum pentru a se pregăti să se căsătorească în viitor? Le-aţi putea sugera participanţilor să revadă „Familia: o declaraţie oficială către lume”. Permiteţi-le copiilor să aleagă şi să răspundă, pe rând, la câte o întrebare. Rugaţi-i pe membrii care participă la discuţia de la masa rotundă să ofere răspunsurile lor. Depuneţi-vă mărturia despre importanţa căsătoriei în cadrul planului Tatălui Ceresc.

Fotografie de Matthew Reier