Botezul bunicii

Marilena Kretly Pretel Busto, São Paulo, Brazilia

Pe 30 iunie 2001, făceam un tort pentru fiica mea când a sunat telefonul. Era sora mea din Brazilia, spunându-mi că bunica noastră decedase.

Vestea era tristă, dar eu nu eram tristă. La urma urmei, draga mea bunică trăise aproape 102 ani. Eram bucuroasă pentru că îşi părăsise trupul ei îmbătrânit, muritor şi că întrase în lumea spiritelor.

Apoi, m-am gândit la faptul că decesul ei avusese loc de ziua fiicei mele şi m-am întrebat dacă era vreo însemnătate anume în această coincidenţă. Odată cu trecerea timpului, am descoperit despre ce era vorba: urma să îmi fie mai uşor să îmi amintesc să fiu botezată pentru bunica mea la un an de la decesul ei. Mi-am asumat această responsabilitate, ştiind că trebuia doar să aştept până la următoarea zi de naştere a fiice mele.

Anul a trecut repede. Totuşi, din pricina faptului că locuiam în Portugalia şi frecventam templul Madrid, Spania, nu am avut ocazia să merg la templu exact la un an de la comemorarea decesului bunicii mele. Dar nu cred să fi fost vreo zi în care să nu mă gândesc la responsabilitatea mea de a fi botezată pentru bunica Josefina.

Abia în octombrie 2002 am putut ajunge la templu. Soţul meu şi cu mine am mers împreună cu fiul nostru, Mathew, care urma să îşi primească înzestrarea ca pregătire pentru misiunea sa. Eram fericită că puteam merge la templu şi m-am gândit că voi simţi ceva special atunci când voi fi botezată în numele bunicii mele.

Soţul meu a înfăptuit botezul, dar nu am simţit nimic. Fiul meu a înfăptuit confirmarea, dar, iarăşi, nimic. Neliniştea mea faţă de faptul că nu simţeam nimic a trecut şi eram bucuroasă pentru că rânduielile pentru bunica mea fuseseră îndeplinite.

După înzestrare, ne-am dus în camera de pecetluire pentru a o pecetlui pe bunica împreună cu părinţii ei. Când am îngenuncheat în faţa altarului pentru a înfăptui rânduiala şi când oficiantul a început să vorbească, am simţit cum un fior trecea din creştetul capului prin tot corpul. Este dificil de descris, dar, în acel moment de mare intensitate, am fost sigură că bunica Josefina s-a bucurat de faptul că a fost pecetluită cu părinţii ei.