Privilegiul meu de a sluji
Înainte ca uşile Templului Recife, Brazilia, să se deschidă pentru o altă zi de administrare a rânduielilor de salvare, María José de Araújo, în vârstă de 70 de ani, se trezeşte pentru o nouă zi de slujire altruistă.
Pentru a ajunge la templu, María trebuie să călătorească o oră şi jumătate cu patru autobuze diferite de la casa ei din Cabo de Santo Agostinho, la sud de Recife, pe coasta de nord-est a Braziliei. Dar înainte să poată pleca, ea pregăteşte hrana şi alte lucruri necesare pentru un văr orb pe care-l îngrijeşte în casa ei.
„María este un bun exemplu de slujire a altora” spune Cleto P. Oliveira, registratorul templului. „De când a fost dedicat templul, în decembrie 2000, ea a slujit voluntar, aici, în fiecare în zi în care templul a fost deschis. Ea vine chiar şi de sărbători.”
De la 7:00 a.m şi până la 3:00 p.m., de marţi până sâmbătă, în fiecare săptămână, María lucrează la restaurantul cu autoservire al templului, spălând vasele şi făcând salate. Ar lucra şi mai târziu, spune ea, dar având de făcut o călătorie lungă cu autobuzul spre casă, ea trebuie să plece din timp pentru a se întoarce înainte de a se întuneca.
Fratele Oliveira îi spune Maríei că nu este nevoie să vină la templu în fiecare zi, dar el admite faptul că i-ar trebui două persoane să o înlocuiască. „Ea râde şi spune că şi-a dedicat viaţa Domnului”, spune el.
Pentru María, slujirea zilnică în templu este un mare privilegiu.
„Tatăl meu din Ceruri m-a binecuvântat cu o sănătate bună şi ţelul meu este să continui să vin în fiecare zi atâta timp cât sănătatea îmi va permite”, spune ea. „Am făcut un legământ să-mi dedic toate talentele şi abilităţile pentru a-L sluji pe Domnul. Când ajung acasă după slujirea din templu, nu mă simt obosită. Domnul m-a binecuvântat în acest fel.”
Înainte, în timp ce a slujit şase ani în centrul de istorie a familiei din episcopia ei, María a cercetat istoria familiei ei. După aceea, în numeroase dimineţi de sâmbătă, înainte de a merge la lucru la restaurantul templului, ea a realizat munca în templu în numele celor decedaţi din cadrul a patru generaţii de strămoşi de parte femeiască. Are, de asemenea, terminată munca pentru patru generaţii de strămoşi de parte bărbătească.
Când a început cercetarea istoriei familiei sale, María a simţit că sarcina era imposibilă – în special când nu a putut să afle numele a doi străbunici. Dar într-o noapte, numele lor complete i-au fost revelate într-un vis. La început, s-a întrebat dacă numele erau corecte, dar când a cercetat printre înscrisurile mamei sale, ea a găsit numele şi a putut să facă legăturile de familie pe care nu le observase. Ea crede că visul a venit ca o binecuvântare datorită eforturilor sale de a-L sluji pe Domnul şi pe copiii Lui.
„Templul este viaţa mea”, spune María. „Oamenii care nu vin la templu pierd ocazii şi binecuvântări mari. Slujind în templu, ajungem să înţelegem adevăratul înţeles al templului şi puterea acestuia.”
„Oamenii care nu vin la templu pierd ocazii şi binecuvântări mari”, spune María José de Araújo.
María José de Araújo, care zilnic slujeşte voluntar la Templul Recife, Brazilia „este un bun exemplu de slujire a altora”, spune registratorul templului, Cleto P. Oliveira, la dreapta, fotografiat cu Maria.
Fotografii de Michael R. Morris, exceptând cele cu alte menţiuni; fotografie a Templului Recife, Brazilia, de R. Val Johnson