Teste de încredere De la teamă la credinţă în hotărârea de a vă căsători

de vârstnicul Lance B. Wickman

din Cei Şaptezeci

Din cuvântarea rostită la ceremonia de devoţiune desfăşurată pe 25 septembrie 2007 la Universitatea Brigham Young – Idaho.

În anul 1964, după ce am absolvit facultatea, am devenit ofiţer în armata Statelor Unite. M-am oferit voluntar pentru a fi pregătit ca vânător de munte în Trupele Terestre ale Statelor Unite. Pregătirea vânătorilor de munte constă dintr-un curs dur de tactici pentru trupe de comando şi infanterie de elită. Obiectivul este acela de a forma ofiţeri şi subofiţeri foarte bine pregătiţi.

Pregătirea mea ca vânător de munte a cuprins o serie de „teste de încredere”, aşa cum le numeau cadrele vânătorilor de munte, care aveau ca scop testarea puterii fizice, a rezistenţei şi a curajului. Marşuri cu obstacole grele, escaladarea şi coborârea în rapel a stâncilor verticale acoperite de gheaţă, înalte de 30 de metri sau mai mult, deplasarea în timpul nopţii prin mlaştină, printre aligatori şi şerpi veninoşi şi un marş de orientare pe timp de noapte pe o distanţă de 16 km de teren accidentat – acestea sunt doar câteva dintre testele la care am fost supus. Unul dintre scopurile acestor teste de încredere a fost acela de a ne învăţa pe noi, vânătorii de munte, că, în situaţii grele şi obositoare de luptă, eram capabili să facem mai mult decât am putea crede. Conducătorii noştri ne-au învăţat să avem încredere în noi înşine şi în pregătirea noastră. S-a întâmplat de mai multe ori ca, în timpul încercărilor de foc din experienţele mele din timpul luptelor, să mă îmbărbătez datorită învăţăturilor dobândite din acele teste de încredere ale vânătorilor de munte.

De-a lungul vieţii noastre, avem de-a face cu alte teste de încredere, mult mai importante decât acelea de care eu am avut parte în pregătirea mea. Acestea nu sunt atât de mult teste de încredere în propria noastră persoană, cât mai ales teste de încredere în ceea ce primim prin Spiritul lui Dumnezeu. Fiecare profet ne-a sfătuit să ne amintim ceea ce ştim – să continuăm să ne încredem în Domnul. În timp ce încerca să reaprindă credinţa în rândul poporului său, Iacov le-a declarat de mai multe ori: „Ştiu că voi ştiţi” (2 Nefi 9:4, 5; subliniere adăugată). Pavel a fost şi mai direct: „Să nu părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire” (Evrei 10:35; subliniere adăugată). Fiecare dintre noi înfruntă un viitor nesigur. Dar, atunci când îl înfruntăm, amintindu-ne ceea ce ştim deja, îl înfruntăm cu credinţă. Îl înfruntăm cu veselie. Îl înfruntăm cu încredere.

Prin unul dintre testele de încredere cele mai importante din timpul vieţii muritoare trecem, de obicei, în perioada vieţii când suntem tineri adulţi. Este reprezentat de decizia de a ne căsători. Nu există o altă decizie care să fie abordată cu o teamă mai mare de către această generaţie de tineri adulţi. Acesta este un subiect care provoacă multă anxietate.

Temeri legate de căsătorie

Nu cunosc toate motivele acestei situaţii, dar iată câteva dintre ele, după părerea mea.

Este mai uşor să ieşi cu prietenii. Mulţi tineri se „exclud singuri din procesul” de a-şi găsi partenerul potrivit, petrecând prea mult timp cu grupul de prieteni. Deoarece această ieşire cu prietenii se petrece în grupuri mixte de băieţi şi fete, unii cred, în mod greşit, că sunt implicaţi în mod corespunzător în procesul de cernere atât de esenţial în găsirea partenerului veşnic. Dar, nu este aşa. Socializarea în grup îi poate refuza unei persoane ocazia examinării amănunţite a caracterului şi personalităţii acelui cineva special, care este atât de vitală în luarea unei decizii înţelepte.
Teama de a nu face o greşeală. Statisticile legate de divorţ sunt binecunoscute. Unii tineri au trecut prin durerea de a vedea eşecul căsniciei părinţilor sau prietenilor lor sau au trecut ei înşişi prin divorţ. Ei au trăit pe viu trauma asociată acestor despărţiri. Uneori, efectul este acela că ei se tem să abordeze căsătoria ca nu cumva să aleagă persoana greşită.
Adolescenţii fug de responsabilitate. Cel puţin în cazul câtorva, nu există dorinţa de a renunţa la dorinţele şi interesele personale în favoarea celor ale unei alte persoane. Un astfel de egoism poate îndemna o persoană să amâne decizia legată de căsătorie.

Mentalitate greşită

Oricare ar fi motivul temerii legate de decizia căsătoriei, acesta duce la o mentalitate greşită, la „pierderea” încrederii cuiva. Aceasta, la rândul ei, duce la eşecul persoanei de a-şi înţelege cum se cuvine responsabilitatea de a lua acea decizie. Chiar dacă o astfel de teamă nu duce la amânarea sau chiar la evitarea căsătoriei, aceasta poate duce la alte greşeli. De exemplu, unii sunt înclinaţi să trateze această decizie ca fiind una în totalitate spirituală. Eşuând să-şi îndeplinească propria responsabilitate din cadrul acestui proces, ei aşteaptă ca un deget divin să le scrie un răspuns pe perete sau ca apele mării să se despartă ori ca un alt fenomen paranormal să le spună, fără urmă de îndoială, că persoana cutare este „cea aleasă”.

Alţii se aşteaptă ca altcineva să decidă pentru ei. Un preşedinte de ţăruş din cadrul Universităţii Brigham Young mi-a spus că nu este neobişnuit ca unele femei să ţină cont de opinia prietenului actual care-i spune că el este „cel ales”. Altele ţin cont de judecata unuia dintre părinţi – deseori cea a tatălui – care, în trecut, a luat decizii în locul lor. În oricare dintre situaţii, se renunţă la responsabilitatea efectuării celei mai importante alegeri pe care o persoană o face în această viaţă.

Sfatul părinţilor, episcopilor sau al altor persoane demne poate fi preţios. Dar, la urma urmei, nimeni altcineva nu poate sau – nu trebuie – să vă spună ce să faceţi. Decizia privind persoana cu care vă căsătoriţi este una foarte personală.

„Să nu părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire.” Nu uitaţi că venim în această lume special concepuţi, figurativ vorbind, pentru a ne îndrăgosti. Nu îngreunaţi situaţia şi mai mult! Amintiţi-vă ce ştiţi şi mergeţi mai departe având încredere în Tatăl Ceresc şi în poziţia de care vă bucuraţi în calitate de fiu sau fiică a Sa.

Sfat legat de acţiunea de a curta

A curta înseamnă timpul petrecut împreună de două persoane cu scopul de a se cunoaşte. Este timpul în care ajungi să cunoşti pe cineva, interesele persoanei respective, obiceiurile şi perspectiva pe care o are asupra vieţii şi Evangheliei. Este timpul în care se împărtăşesc ambiţii şi visuri, speranţe şi temeri. Este timpul în care se testează angajamentul unei persoane de a trăi conform Evangheliei.

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne vorbeşte despre un fost misionar care a ieşit la întâlnire cu o tânără deosebită. El ţinea foarte mult la ea şi se gândea foarte serios s-o ceară de nevastă. Acest lucru se întâmpla după ce preşedintele Gordon B. Hinckley (1910–2008) le-a sfătuit pe femei să poarte doar un singur set de cercei. Acest tânăr a aşteptat răbdător, o perioadă, a spus vârstnicul Bednar, ca tânăra să-şi scoată perechile în plus de cercei pe care le purta. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Din această cauză şi din altele, cu multă tristeţe, el a încetat să mai iasă cu ea la întâlniri.

Relatând această experienţă, vârstnicul Bednar a spus: „Presupun că o parte dintre dumneavoastră… credeţi că tânărul respectiv a fost prea aspru sau că punerea unei decizii importante pentru veşnicie, chiar şi într-o oarecare măsură, pe seama unei probleme aparent minore este o prostie sau o dovadă de fanatism. Probabil că vă deranjează faptul că exemplul se concentrează asupra tinerei care a eşuat să reacţioneze la sfatul profetic, concentrându-se în schimb asupra tânărului. [Dar permiteţi-mi să vă spun că] problema nu erau cerceii!”¹.

Încă un sfat. În timpul experienţei de a curta, fiţi atenţi să nu vă bazaţi modul de a judeca numai asupra a ceea ce poate fi descris ca fiind un „verificator” superficial. Prin aceasta vreau să spun să nu vă bazaţi deciziile numai pe faptul că o persoană a slujit sau nu într-o misiune cu timp deplin sau că deţine sau nu o anumită chemare în episcopia dumneavoastră. Aceste lucruri pot fi, trebuie să fie, şi, de regulă, sunt indicatori ai devotamentului, credinţei şi integrităţii. Dar nu întotdeauna. De aceea trebuie să ajungeţi să vă cunoaşteţi reciproc. Cunoaşteţi pe cineva suficient de bine pentru a ajunge să-i cunoaşteţi dumneavoastră înşivă inima şi caracterul şi nu doar să vă bazaţi pe chemările pe care le-a deţinut şi le deţine în Biserică.

Corolarul este următorul: evitaţi să judecaţi pe cineva până când nu ajungeţi să cunoaşteţi persoana respectivă. Judecăţile negative făcute instantaneu pot fi la fel de greşite şi de înşelătoare ca şi cele pozitive făcute instantaneu. Fiţi la fel de alerţi în cazul unui diamant neşlefuit ca şi în acela al aurului fals.

Rugaţi-vă despre aceasta

Trebuie să vă rugaţi pentru confirmare numai după ce vă folosiţi propria judecată şi propriul raţionament într-o relaţie care durează de suficient timp. Nu uitaţi că, asemenea oricărei alte decizii importante, căsătoria este alegerea dumneavoastră. Domnul se va aştepta din partea dumneavoastră să vă folosiţi capacitatea de a judeca. Aşa cum i-a spus lui Oliver Cowdery: „Iată, tu nu ai înţeles; ai crezut că Eu îţi voi da ţie aceasta, deşi tu nu te-ai gândit decât să ceri” (D&L 9:7). Odată ce vă faceţi partea prin intermediul unei curtări corespunzătoare şi luaţi o decizie provizorie, aveţi încredere că Tatăl Ceresc vă va răspunde la rugăciune.

Domnul se aşteaptă să vă folosiţi capacitatea de a judeca. El se aşteaptă să vă bazaţi pe propriile sentimente de atracţie între bărbat şi femeie pe care le aveţi în dumneavoastră încă de la naştere. Îndată ce vă simţiţi atraşi de o persoană de sex opus, v-aţi bucurat de o perioadă suficientă de prietenie – de curtare – cu ea şi v-aţi convins că această persoană vă împărtăşeşte valorile şi că este cineva cu care v-aţi împărtăşi cu bucurie cel mai intim aspect al unei relaţii – atunci prezentaţi-I situaţia Tatălui Ceresc. Lipsa unui sentiment contrar celor pe care le aveţi poate fi modul Său de a vă spune că El nu are nicio obiecţie legată de alegerea dumneavoastră.

Aveţi încredere în Domnul

Au trecut mulţi ani de la acea perioadă de încercare din timpul pregătirii mele ca vânător de munte. Am trăit multe experienţe de când am avut parte de testele de încredere din perioada de armată. Dar amintirea şi lecţiile lor stăruie încă. Suntem capabili să rezistăm furtunilor vieţii şi putem s-o facem mult mai bine decât am putea crede. Este doar o problemă de aducere aminte, întotdeauna, a ceea ce ştim.

„Să nu părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire.” Aveţi încredere în ceea ce ştiţi! Apoi, veţi trece propriile dumneavoastră teste de încredere cu har şi curaj, iar Domnul vă va îndruma, cu siguranţă, căile.

Ilustraţii de Dilleen Marsh

Socializarea în grup îi poate refuza unei persoane ocazia examinării amănunţite a caracterului şi personalităţii acelui cineva special, care este atât de vitală în luarea unei decizii înţelepte.

Trebuie să ajungeţi să vă cunoaşteţi. Cunoaşteţi pe cineva suficient de bine pentru a ajunge să-i cunoaşteţi dumneavoastră înşivă inima şi caracterul şi nu doar să vă bazaţi pe chemările pe care le-a deţinut şi le deţine în Biserică.