Faceţi din căsătoria în templuo prioritate
Vitaly şi Ekaterina (Katya) Shmakov s-au născut în Omsk, Rusia, respectiv în Ekaterinburg, Rusia. Amândoi s-au alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă când erau adolescenţi şi amândoi au slujit în misiuni – Vitaly în Misiunea Praga, Cehia, iar Katya în Misiunea Novosibirsk, Rusia. Ei spun că procesul lor de convertire le-a deschis mintea către posibilităţile unei vieţi fericite, optimiste şi satisfăcătoare, iar misiunile lor au cimentat dorinţa lor de a întemeia cămine concentrate asupra Evangheliei, începând cu respectiva căsătorie din templu. Aceasta este povestea lor.
Vitaly: La câteva luni după ce m-am întors din misiune, am fost rugat să slujesc în calitate de consilier la una dintre conferinţele locale pentru tineri. Steven C. Smith, preşedintele Misiunii Novosibirsk, Rusia, m-a chemat în biroul său. M-am gândit că era vorba de o chemare nouă sau de un interviu oficial. În schimb, preşedintele Smith mi-a vorbit despre o persoană pe care el dorea ca eu s-o cunosc – o tânără care-şi terminase de curând misiunea şi s-a întors acasă într-o altă parte a Rusiei, dar care urma să fie în oraş pentru conferinţă.
Nu o mai văzusem pe Katya înainte, însă imediat ce am ajuns la conferinţă, m-am prezentat şi am vorbit câteva minute. Mai târziu în acea seară, am invitat-o pe Katya la dans. În ziua următoare, am invitat-o din nou la dans.
Katya: În timp ce creşteam, nu am cunoscut mulţi deţinători ai preoţiei tineri, necăsătoriţi, însă întotdeauna am sperat că Domnul îmi va oferi un tânăr demn în vederea căsătoriei. Habar nu aveam când şi cum ne vom întâlni, dar am avut încredere în Domnul şi în promisiunile Sale.
După misiunea mea, am fost rugată să ajut la supravegherea unei conferinţe a tinerilor. Când l-am văzut pe Vitaly la conferinţă, am dorit imediat să-l cunosc. Am petrecut împreună cele mai frumoase şi de neuitat trei zile în cadrul conferinţei.
La începutul relaţiei noastre, am simţit un îndemn puternic din partea Spiritului că Vitaly era bărbatul cu care trebuia să mă căsătoresc. Desigur, nu toată lumea are parte de acest tip de sentiment atât de devreme într-o relaţie de curtare. Deci cum ne dăm seama că ne îndreptăm în direcţia bună? În misiunea mea, am învăţat să recunosc Spiritul şi să urmez îndrumarea Sa fără nicio ezitare. Prin urmare, când am simţit îndemnurile că trebuia să-l cunosc pe Vitaly, am decis să le urmez.
Ştiu că Spiritul ne va îndruma pe toţi dacă vom căuta compania Sa. Este important ca noi să nu ne comparăm propriul drum al vieţii cu cel al celorlalţi – este posibil ca Spiritul să nu ne îndrume pe toţi în exact acelaşi fel – dar, dacă urmăm Spiritul, putem să avem încredere că drumul nostru este cel potrivit pentru noi.
Biruirea obstacolelor
Vitaly: În timpul acelor trei zile, mi-am dat seama că găsisem pe cineva special. Am fost dezamăgit când s-a încheiat conferinţa şi Katya şi cu mine a trebuit să ne despărţim. Din fericire, luna următoare avea să aibă loc o conferinţă a tinerilor adulţi necăsătoriţi. Am început imediat s-o aştept cu nerăbdare.
Acea conferinţă a fost atât de minunată pe cât m-am aşteptat. Katya şi cu mine am petrecut mult timp încercând să ne cunoaştem mai bine unul pe celălalt. La sfârşitul conferinţei, am schimbat numere de telefon şi ne-am întors fiecare în oraşul nostru.
Pe parcursul următoarelor săptămâni, am ţinut legătura în special prin intermediul telefonului şi a mesajelor scrise. (Cred că în mai puţin de o lună am învăţat să scriu mesaje pe telefonul mobil mai repede decât o pot face mulţi oameni pe un laptop!)
Katya locuia în Ekaterinburg, care se află la o distanţă de 11 ore cu trenul de oraşul în care locuiam eu, Omsk, Siberia. Cu toate acestea, amândoi ne doream foarte mult să ne revedem. Am început să călătorim în mod regulat în timpul sfârşiturilor de săptămână. Eu mergeam s-o văd într-un sfârşit de săptămână, iar peste câteva săptămâni, venea ea să mă viziteze. Când o vizitam pe Katya, stăteam la prietenii noştri comuni din oraşul ei iar, când ea mă vizita, stătea la prietenii noştri comuni care locuiau în oraşul meu. În timpul vizitelor noastre, petreceam deseori timpul împreună cu aceşti prieteni din Biserică.
Katya: Unsprezece ore par a fi un timp lung de călătorie dar, în cazul Rusiei, acest lucru este ca o plimbare scurtă! Din cauza distanţei, întâlnirile noastre nu erau atât de frecvente pe cât ne-am fi dorit noi. Ne puteam întâlni numai o dată la câteva săptămâni şi petreceam două sau trei zile împreună înainte ca unul dintre noi să se întoarcă acasă. Deseori, simţeam că aveam nevoie de mult mai mult decât acel timp, iar despărţirea era întotdeauna grea. Dar, pentru că trebuia să facem un efort atât de mare pentru a ne vedea unul cu celălalt, apreciam fiecare minut pe care-l petreceam împreună. Pe măsură ce relaţia noastră progresa, noi am început să ne gândim la momentul când nu mai trebuia să ne spunem la revedere.
Întâlnirile noastre erau foarte interesante şi deosebite: mergeam cu bicicletele, călăream cai, vizitam muzee, citeam din scripturi, găteam, ne plimbam prin parcuri (chiar am dansat într-unul din ele) şi ne-am dus la un orfelinat pentru a sluji şi a ne juca împreună cu copiii.
De fiecare dată când ne întâlneam, făceam ceva nou, aşa că ne distram foarte mult. Apreciam cât de inventiv era Vitaly în planificarea întâlnirilor noastre. Activităţile pe care el le-a planificat ne-au ajutat să ne cunoaştem cu adevărat unul pe celălalt.
Vitaly: Pentru că eram student, nu-mi puteam permite să facem prea multe lucruri amuzante. Îmi cheltuiam majoritatea banilor călătorind s-o văd pe Katya şi plătindu-mi factura la telefon. Însă faptul că aveam un buget limitat nu a însemnat că întâlnirile noastre trebuiau să fie neinteresante sau neproductive. De fapt, la unele dintre întâlnirile noastre cele mai bune nu am cheltuit nici măcar un bănuţ.
Poate sună ciudat, însă am vrut să văd cum ar reacţiona Katya în jurul copiilor, aşa că ne-am dus la un orfelinat. A fost la fel în cazul multora dintre întâlnirile noastre; am încercat să învăţăm unul despre altul cât de mult am putut.
Trăind după modul Domnului
Vitaly: În Rusia, ca în multe locuri, este normal ca oamenii să trăiască împreună înainte de căsătorie. După ce am cerut-o de soţie pe Katya, unii dintre prietenii mei m-au întrebat cum mă pot însura cu ea fără să ştiu dinainte dacă suntem compatibili din punct de vedere intim. Ei au motivat, la fel cum mulţi au făcut şi cu Katya, că singurul mod de a şti cu adevărat dacă ea era potrivită pentru mine era acela de a trăi cu ea o perioadă lungă de timp.
Le-am spus că nu este nevoie să trăieşti cu o persoană pentru a ajunge s-o cunoşti. Am încercat, de asemenea, să le explic prietenilor mei, într-un mod în care ei puteau înţelege, că m-am rugat şi am primit răspunsul că trebuia să mă căsătoresc cu Katya. Pentru că mă rugasem în legătură cu decizia mea, nu am avut nicio teamă cu privire la viaţa de familie. Eram entuziasmat şi simţeam că o întreagă nouă viaţă se desfăşura înaintea mea. Nimeni nu s-a opus vreodată şi nici nu m-a criticat pentru că am apărat această decizie. De fapt, ei m-au sprijinit în decizia mea.
Katya: Când Vitaly m-a cerut de soţie, părinţii mei au încercat să mă convingă să nu mă căsătoresc. Ei considerau că era prea devreme ca noi să ne logodim şi că eu trebuia să-l cunosc mai bine pe Vitaly. Şeful meu de la muncă mi-a spus acelaşi lucru şi a adăugat: „Trebuie să trăiţi împreună înainte să luaţi o decizie ca aceasta”.
Sunt tristă că oamenii gândesc în acest mod despre căsătorie şi familie. Nu cred că ei înţeleg cât de fericite pot fi cuplurile atunci când sunt căsătorite şi pecetluite în templu. Marea dragoste şi fericire pe care Vitaly şi cu mine le-am simţit la căsătoria noastră au fost întărite de cunoaşterea faptului că suntem pecetluiţi pentru eternitate.
Vitaly: Katya şi cu mine ne-am căsătorit la Omsk, pe 25 februarie 2006. (Legile din Rusia solicită căsătoria civilă înainte de pecetluirea din templu, lucru valabil în multe alte ţări.) În dimineaţa următoare, am pornit într-o călătorie spre templul Stockholm, Suedia. Ne-am îmbarcat într-un avion în Omsk şi am zburat trei ore până la Moscova, unde am petrecut restul zilei. Apoi, am luat un tren de noapte către Sankt Petersburg. Odată ajunşi acolo, ne-am urcat într-un autobuz cu alţi sfinţi din zilele din urmă şi am călătorit timp de opt ore până în Helsinki, Finlanda. Ultima parte a călătoriei noastre a fost un drum de 11 ore cu feribotul până la Stockholm.
În cele din urmă, am ajuns la templu.
Pentru unii, o astfel de călătorie lungă pare să fie o provocare dar, sub multe aspecte, călătoria noastră prin Europa a fost o lună de miere deosebită.
Ziua pecetluirii noastre, 1 martie 2006, a fost o zi minunată – o zi de pace şi de certitudine. Am ştiut că persoana a cărei mână o ţineam era cea cu care aveam să-mi petrec eternitatea. Numai acest gând m-a făcut să fiu plin de bucurie şi recunoştinţă faţă de Tatăl Ceresc pentru că mi-a încredinţat-o pe fiica Sa ca soţie. M-am simţit mai aproape de El ca niciodată înainte.
Să căutăm caracteristici asemănătoare cu cele ale lui Hristos
Katya: Acum, Vitaly şi cu mine avem o fetiţă. Ea este minunată. Îmi doresc ca ea să se căsătorească într-o zi în templu, iar cel mai bun sprijin pe care noi i-l putem oferi este acela de a-i fi părinţi şi prieteni iubitori.
Sper că ea poate să găsească un deţinător demn al preoţiei care să aibă multe atribute asemănătoare cu cele ale lui Hristos. Faptul că am văzut astfel de atribute la Vitaly m-a ajutat să ştiu că mă pot mărita cu el.
Ce m-a atras la Vitaly? Desigur, el arată bine şi este deştept şi ştie cum să curteze o femeie. Însă nu acestea au fost criteriile principale. El a avut ceea ce mie îmi place să numesc „ochii unui ucenic al lui Hristos”. Am văzut o lumină în el. El este un deţinător demn al preoţiei.
Vitaly: Bineînţeles, este minunat să fii căsătorit cu cineva de care eşti atras. Dar când concentrarea noastră este numai asupra caracteristicilor fizice, pierdem din vedere, în mod inevitabil, cele mai importante caracteristici – personalitatea, spiritualitatea şi alte calităţi care contează cu adevărat într-o căsnicie trainică.
Îmi dau seama că poate fi o provocare pentru unii tineri adulţi să-şi găsească un soţ sau o soţie în Biserică pentru că, pur şi simplu, nu sunt prea mulţi sfinţi din zilele din urmă acolo unde trăiesc ei. Îi înţeleg. Cu toate acestea, eu ştiu că indiferent de situaţiile în care ne aflăm, dacă noi ne facem partea şi ne pregătim pentru a fi pecetluiţi în templu, Tatăl Ceresc poate oferi o cale.
Stânga: Familia Shmakovs în ziua pecetluirii lor din anul 2006; călătoria lor la templul Stockholm Suedia a durat aproximativ 30 de ore.
Dreapta: Astăzi, familia Shmakovs are o fetiţă. Katya spune: „Îmi doresc ca ea să se căsătorească în templu într-o zi, iar cel mai bun sprijin pe care noi i-l putem oferi este acela de a-i fi părinţi şi prieteni iubitori”.
Fotografii de familie prin amabilitatea familiei Shmakovs