Binecuvântat de mama Taamino

Victor D. Cave, Revistele Bisericii

Când am cunoscut-o pe Taumatagi Taamino, eram tânăr misionar şi slujeam în propria mea ţară. O văduvă în vârstă, sora Taamino, era puţin încovoiată din cauza vârstei şi a muncii grele, dar întotdeauna îşi întindea braţele să ne întâmpine pe colegul meu şi pe mine şi ne săruta pe amândoi obraji, după cum e obiceiul în Polinezia franceză.

Sora Taamino era firavă, iar mersul îi era încet şi precaut, dar ea avea grijă de fiecare. Chiar s-a asigurat ca eu şi colegul meu să avem mereu haine curate şi călcate. Copiilor le plăcea să fie în preajma ei, fiindcă le ura bun-venit şi asculta ce aveau de spus. Ea a dus o viaţă simplă, într-o casă cu două camere, înconjurată de nisip, palmieri, familie şi prieteni. Din respect, toţi îi spuneau „mama Taamino”.

Preşedintele misiunii Papeete, Tahiti, ne-a însărcinat, pe colegul meu, vârstnicul Tchan Fat, şi pe mine, să pregătim un grup de 80 de sfinţi din zilele din urmă să-şi primească înzestrările şi să fie pecetluiţi ca familii în cel mai apropiat templu – templul Hamilton, Noua Zeelandă, la o distanţă de cinci ore de zbor cu avionul. Mama Taamino călătorise la templu în fiecare din ultimii şase ani, iar anul acesta dorea să meargă din nou. Mă întrebam cum îşi permitea călătoriile acestea atât de scumpe când condiţiile ei de viaţă erau atât de sărace. După şase ani am aflat răspunsul.

În 1976, ca preşedinte al ţăruşului Papeete, Tahiti, verificam cu regularitate casele de întrunire din cadrul ţăruşului. Într-o zi, la prânz, m-am oprit la capela din Tipaerui. La acea vreme, aveam personal plătit, şi am zărit-o acolo pe mama Taamino care, în vârstă de aproape 70 de ani, muncea pentru a-şi ajuta familia numeroasă. M-a salutat cu replica sa obişnuită„Vino să mănânci”, dar am răspuns: „Mama Taamino, nu mai eşti tânără, iar tot ce aveţi pentru prânz este o bucăţică de pâine, o conservă mică de peşte şi o sticluţă cu suc? Nu câştigaţi îndeajuns, ca să aveţi mai multă mâncare de atât?”.

Ea mi-a răspuns: „Fac economii ca să pot merge iar la templu”. Inima mi s-a topit de admiraţie faţă de exemplul ei de dragoste şi sacrificiu. Mama Taamino a călătorit la templul din Noua Zeelandă de aproximativ 15 ori – în fiecare an până când templul Papeete, Tahiti, a fost dedicat în octombrie 1983. La dedicare, ea radia de bucurie.

În 1995, de data aceasta în calitate de preşedinte de misiune, am revăzut-o pe mama Taamino. Se mutase înapoi, pe atolul Makemo, nu departe de locul unde s-a născut. Acum, la peste 80 de ani, nu mai putea merge, dar ridurile de pe faţa ei exprimau pace, răbdare şi o profundă înţelegere a vieţii şi a Evangheliei. Încă avea un zâmbet frumos, iar ochii ei arătau caritate pură.

A doua zi dis-de-dimineaţă, am găsit-o stând într-un răzor de flori de la casa de întruniri, udând şi plivind. Unul dintre fiii săi o dusese în braţe până acolo. După ce termina o parcelă, se folosea de mâini şi braţe pentru a se muta la următoarea parcelă. Acesta era modul său de a continua să slujească Domnului.

După-amiaza târziu, având interviuri pentru recomandări pentru templu, mama Taamino a fost adusă unde stăteam la umbra unui copac, în apropierea capelei. Voia să aibă şansa de a răspunde fiecărei întrebări adresate pentru recomandarea pentru templu.

„Domnule preşedinte, nu mai pot merge la templu”, a spus ea. „Îmbătrânesc şi sunt bolnavă, dar mereu am vrut să am o recomandare pentru templu curentă la mine.”

Puteam spune cât de mult voia să se întoarcă la templu, iar eu ştiam că dorinţa ei era plăcută lui Dumnezeu. Nu mult timp după aceea, ea a părăsit tabernacolul pământean pentru a se alătura celor cărora le slujise cu credinţă în casa Domnului. Nu a luat nimic cu ea, decât credinţa, mărturia, bunătatea, caritatea şi bunăvoinţa de a sluji.

Mama Taamino a fost o adevărată pionieră polineziană, al cărei exemplu a binecuvântat pe mulţi dintre fraţii şi surorile ei – inclusiv pe mine.

Chiar şi la vârsta de 80 de ani, sora Taamino se ocupa de răzoarele de la casa de întruniri, plivind şi udând. Acesta era modul său de a continua să slujească Domnului.