Evanghelia în viaţa mea
Povestea lui Nefi, povestea mea
Telefonul primit de la Jake mi-a frânt inima, dar am găsit speranţă datorită exemplului unui profet din vechime.
La câţiva ani după terminarea colegiul, mă aflam la o seară în familie cu alţi tineri adulţi necăsătoriţi din episcopia mea. Fusesem invitaţi la casa unui consilier din preşedinţia ţăruşului nostru, iar soţia lui ţinea lecţia.
Citeam relatarea lui Nefi şi a fraţilor lui când au mers să ia plăcile de aramă de la Laban (vezi 1 Nefi 3–5). Învăţătoarea noastră a vorbit despre curajul şi perseverenţa lui Nefi. Apoi, s-a uitat la micul nostru grup. Privirea ei era pătrunzătoare.
„Lui Nefi şi fraţilor lui li s-a dat o însărcinare grea”, a subliniat ea. „A fost nevoie de câteva încercări, niciuna nefiind uşoară. Dar a fost un efort făcut cu perseverenţă, care a meritat. Ca urmare a faptului că avea scripturile, Nefi a putut să-şi împiedice familia «să se rătăcească şi să piară în necredinţă» (1 Nefi 4:13).
Vor exista «plăci» în vieţile noastre”, a continuat ea. „Poate că va trebui să perseveraţi pentru a obţine o educaţie. Probabil că veţi fi chemaţi să vă arătaţi curajul când aveţi o întâlnire cu cineva. Oricare ar fi sacrificiile, obstacolele, piedicile şi durerile – orice ar fi nevoie să faceţi pentru a vă păstra viitoarea familie şi a o împiedica să se rătăcească în necredinţă – întoarceţi-vă şi luaţi plăcile.”
Am crezut că era o metaforă drăguţă. Am păstrat-o în memorie pentru a mi-o aminti mai târziu. În acel moment, nu simţeam că aveam multe obstacole în viaţă. Îmi terminasem şcoala, îmi plăcea locul de muncă şi mă întâlneam cu un tip grozav – un prieten vechi, iar lucrurile deveniseră mai serioase – de vreo patru luni. Nu se putea să fiu mai fericită de cum decurgeau lucrurile.
După câteva luni de zile relaţia mea cu Jake (numele a fost schimbat) a progresat enorm de mult. Dar părinţii lui Jake divorţaseră cu ani în urmă, iar despărţirea lor încă îl afecta mult. Îi era teamă că, dacă ne căsătoream, lucrurile aveau să sfârşească şi în cazul nostru aşa cum se sfârşiseră în cazul părinţilor lui.
I-am spus că sunt dispusă să-i dau răgaz – mult, dacă avea nevoie – ca să-şi facă ordine în gânduri şi în inimă. Am discutat despre luarea de decizii bazate pe credinţă şi nu bazate pe teamă. Am discutat despre rolul libertăţii de a alege şi că nu trebuia să creadă că ceea ce s-a întâmplat părinţilor lui va fi automat şi soarta lui. Am discutat despre ispăşirea lui Isus Hristos şi despre puterea Salvatorului de a ne vindeca inimile.
Discuţiile noastre păreau să-i potolească întrucâtva neliniştea, iar relaţia noastră a continuat ca de obicei. De aceea, când m-a sunat într-o sâmbătă după-amiaza să-mi spună că ne despărţim, am fost mai mult decât surprinsă. Mi-a spus că nu se vedea căsătorit cu mine – sau cu oricine altcineva. Pur şi simplu el nu mai credea în căsătorie.
În ora ce a urmat, am repetat ceea ce discutasem deja, dar nu l-am putut convinge. A şoptit: „Îmi pare rău” şi a închis telefonul. Am stat tăcută pe pat, lacrimile îmi curgeau pe faţă, eram absolut copleşită.
După un timp, colega mea de cameră a ciocănit la uşa dormitorului. „Vii la conferinţa de ţăruş?”, a întrebat ea. Nu mă simţeam în stare să merg nicăieri sau să fac ceva, însă mi-am pus o rochie şi am urcat în maşina ei.
Când am ajuns, prima persoană pe care am zărit-o a fost acea femeie care ţinuse acea lecţie la seara în familie cu câteva luni în urmă. Niciuna dintre noi nu a zis nimic, dar ochii ni s-au intersectat şi, în mintea mea, am auzit un glas spunându-mi pe nume şi zicând: „Întoarce-te şi ia plăcile”.
Cumva, am ştiut tot ceea ce sugera acest îndemn. Nu era doar despre întoarcerea unui profet din vechime de a lua o scriere sacră. Era vorba şi despre mine. Însemna că, deşi Jake nu credea în căsătorie, eu puteam să cred. Puteam spera la aşa ceva şi mă puteam ruga şi strădui să o obţin – nu prin a dori sau tânji, ci prin a crede, a fi activă, a mă pregăti zilnic fiindcă acesta este planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Nu însemna că trebuia să mă întorc la Jake şi să-i fiu alături până când „lasă garda jos” la ideea de căsătorie, şi nici nu însemna că trebuia să încep să mă întâlnesc cu altcineva imediat. Era în regulă să am o perioadă de nefericire şi să mă vindec.
Dar, în acea perioadă, puteam evita să îmi plâng de milă. Puteam rezista tentaţiei de a spune lucruri răutăcioase despre Jake – sau despre bărbaţi, în general. Puteam să-mi caut prieteni care credeau în căsătorie şi care şi-o doreau. Şi puteam, la fel ca Nefi, să mă încred într-un Tată Ceresc iubitor care nu dă nicio poruncă – fie cu privire la obţinerea scrierilor scripturale vechi, fie cu privire la căsătorie şi întemeierea de familii – fără să ne pregătească o cale prin care noi să o îndeplinim.
Încă mă aflu în etapa „în curs de îndeplinire” – şi nu în cea de „am îndeplinit”. Nu m-am căsătorit încă, dar mă simt recunoscătoare pentru experienţe bune cu privire la întâlnire pe care le-am avut – experienţe devenite mai bogate pentru că am înţeles mai bine rolul pe care îl are perseverenţa în îndeplinirea ţelurilor drepte.
De asemenea, mă simt alinată şi încrezătoare ştiind ceea ce vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a propovăduit despre modelul de perseverenţă oferit de Nefi. El a spus:
„După două încercări nereuşite, Nefi a continuat să fie încrezător. S-a furişat în oraş până la casa lui Laban fără a avea toate răspunsurile. El a observat: «Am fost condus de Spirit, neştiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac», adăugând un lucru important: «Totuşi, am mers înainte» (1 Nefi 4:6–7; subliniere adăugată).
Nefi dorea să încerce iar şi iar, străduindu-se tot mai mult. El şi-a exprimat credinţa că va fi ajutat. A refuzat să se descurajeze. Dar, fiindcă a acţionat, a avut încredere în Domnul, a fost supus şi şi-a folosit corect libertatea de a alege, el a primit îndrumare. El a fost inspirat pas cu pas spre reuşită şi, potrivit cuvintelor mamei sale, i «[s-a] dat… puterea [de a] înfăptui lucrul pe care Domnul l-a poruncit» (1 Nefi 5:8; subliniere adăugată)”.1
Acest principiu al perseverenţei nu se limitează la domeniul întâlnirilor, desigur. Se aplică şi celor care au boli cronice şi nu sunt siguri că pot face faţă cu voioşie unei alte zile dureroase; unui cuplu care se străduieşte să rezolve problemele din căsnicie; părinţilor care se roagă de ani pentru un copil care s-a rătăcit de la calea dreaptă; unei adolescente care se confruntă cu probleme la şcoală datorită credinţei sale; misionarilor care au lucrat zile întregi fără să predea o lecţie. Într-un fel, tuturor ni s-a poruncit să ne întoarcem şi să luăm plăcile.
Şi, asemenea lui Nefi, putem să facem acest lucru. Cu perseverenţă, curaj şi credinţă, putem îndeplini toate lucrurile pe care Domnul ni le-a poruncit.
Ilustraţii de Michael Parker